shopify
analytics tool

Verificări ale Camerei de Conturi la Primăria Tecuci

Curtea de conturi
Curtea de conturi  Încă de la „ungerea” ca primar al Tecuciului, Daniel Gerhardt Tuchel a avut o grijă deosebită în a verifica „cu acul” toate cheltuielile efectuate de vechea „guvernare”, dar şi contractele de prestări servicii au fost „evaluate” cu aceeaşi atenţie. Se pare însă că „nasul” actualului primar este destul de „fin”, în condiţiile în care o parte dintre bănuieli au fost confirmate.
Pe data de 27 iunie, reprezentanţii Camerei de Conturi a judeţului Galaţi au efectuat verificarea modului în care au fost utilizate sumele alocate de la bugetul de stat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, conform H.G. nr.255/2012, la unitatea administrativ-teritorială municipiul Tecuci. Cu ocazia verificării s-a constatat că unităţii administrativ-teritoriale Tecuci i-a fost repartizată suma de 1.540.000 lei pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, iar până la data de 8 mai întreaga sumă alocată a fost utilizată pentru plăţi efective. Astfel, din suma repartizată a fost utilizată potrivit destinaţiei prevăzută de H.G.255/2012 suma de 0 lei, iar pentru alte destinaţii în afara prevederilor H.G. 255/2012, întreaga sumă alocată, după cum urmează: pentru servicii – 1.085.629,96 lei, pentru lucrări – 434.000 lei, pentru produse – 15.439,6 lei şi pentru cheltuieli de personal suma de 4930,44 lei.
În nota de constatare întocmită în urma verificării modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat se precizează faptul că „pentru suma de 1.540.000 lei, neutilizată conform destinaţiei prevăzute de H.G. 255/2012, ordonatorul principal de credite, Daniel Gerhardt Tuchel, va lua măsuri imediate pentru virarea sumelor datorate bugetului de stat. Din suma totală de 0 lei, disponibilizată la Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, unitatea administrativ-teritorială nu justifică arierate pentru cheltuieli curente şi de capital înregistate la data de 06.04.2012 şi cofinanţare la proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, aflate în derulare la data de 08.05.2012”.
În urma acestui control a reieşit faptul că banii nu au fost cheltuiţi conform destinaţiei pentru care au fost alocaţi, iar această „,greşeală” trebuie reparată de către cei vinovaţi.
sursa: monitoruldegalati.ro , scris de Iulieta Groza

3 Comments on "Verificări ale Camerei de Conturi la Primăria Tecuci"

  1. Dar auditul de “los tepu” ce a gasit? Ma intreb cand o sa oboseasca acest nou primar care se ducea la primaria tepu pe la ora 10? Ce intransigent mai e? Se vede pe fata lui cat e de corect si constiincios! Decat arunca 1 milion de euro pe afise si pliante, vin, cozonaci si ciocolate, mai bine facea macar un WC public in oras, asa cum C. Negruzzi, C.Conachi, C.Negri, A.Cincu, T.Athanasiu si altii au facut un mizeu, o scoala, un spital si altele,decat sa care Curteanu cu masina tone de benere si afise la gunoi-nici macar nu le-a reciclat-!

  2. Din acest articol nu rezulta care este prejudiciul , care sunt persoanele responsabile, daca au fost sesizate organele de urmarire penala ,etc. Atunci ?

  3. Sunt fan Tuchel | 12 iulie 2012 at 13:02 | Răspunde

    Domnul primar ar trebui sa ai intrebe si pe fosti consilieri PNL si PSD, cum au aprobat in sedinta extraordinara a CL cheltuirea acestor sume, cand in HG scria clar care era destinatia lor. Au fost cumva cointeresati?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*