shopify
analytics tool

Vasile Dănăilă Pazvante, vicepreşedinte PV, persecutat politic de USL

Vasile Danaila Pazvante

Vasile Danaila Pazvante  Vasile Dănăilă Pazvante, vicepreşedinte al Partidului Verde din România, cetăţean de onoare al Municipiului Tecuci, consilier municipal, candidat la funcţia de Primar al Municipiului Tecuci la alegerile locale din 10 iunie a.c. este supus unui întreg şir de şicane şi persecuţii , toate cu substrat şi conotaţii politice, atît el personal cît şi afacerea sa – administrarea Parcului Central din Tecuci, parc recunoscut pentru caracterul său unic, adevărat „colţ de rai”, singurul brand turistic tecucean – de către primarul ales al Tecuciului, Daniel Gerhardt Ţuchel (USL-PNL).

Ultima acţiune a lui Gerhardt Daniel Ţuchel, profund anti-democratică şi aflată periculos la limita legalităţii, în dispreţul şi sfidarea întregii comunităţie tecucene, o reprezintă Proiectul de retragere a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci, proiect avînd ca iniţiator pe Gerhard Daniel Ţuchel şi aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CL din 3 august a.c.

Invocarea nerespectării Regulamentului de acordare a tltlului de Cetăţean de Onoare al mun. Tecuci („vot deschis” în loc de „vot secret”) este o dovadă peremptorie a spiritului revanşard meschin, politic şi partinic, cu care Gerhardt Daniel Ţuchel, viciază şi intoxică relaţia de respectare a valorilor şi drepturilor cetăţeneşti. Protestăm vehement şi fără şovăială împotriva lui Gerhardt Daniel Ţuchel şi gravităţii stării de lucruri pe care a generat-o şi solicităm public autorităţilor abilitate în respectarea legalităţii, reacţii imediate, nemijlocite şi categorice.

 

Partidul Verde din România

Ovidiu Iane, Preşedinte

Silviu Dumitru, Secretar General

Preluat de ProTecuci de pe website-ul oficial al PV partidulverde.ro

15 Comments on "Vasile Dănăilă Pazvante, vicepreşedinte PV, persecutat politic de USL"

  1. bai mai degraba va faceati poieti……

  2. Nu mai fiti asa poeti
    Nu i de gluma, nu vedeti?
    Tecuceni vin “de afara”
    Parcul Central sa il vada?!?

    Ca avem un gradinar,
    Ce nu fura in zadar,
    Parcul este ca o floare,
    Si el- cetatean de-onoare.

    (Ma rog, fuse si se duse!yey)
    :)) va urma

  3. RUSINE NOULUI PRIMAR!

  4. Părerologul de Tecuci. | 7 august 2012 at 10:44 | Răspunde

    După câte văd eu,partidul verde insistă în ridicol şi se autoridiculizează la extrem ! Comunicate peste comunicate de presă…echipa de tineri postaci pusă în funcţiune,cu tot felul de postări care se doresc a fi favorabile domnului Pazvante…se vede de la o poştă…articole mult mai interesante decât titlul lui Pazvate,au infinit mai puţine comentarii…FOST-A ŞI SE DUSE … Păcat de pardidul în sine…care se doreşte verde şi curat… oricum, între dorinţă şi putinţă…este cale lungă…Aşa se întămplă când un partid se confundă cu un individ,sau când un individ foloseşte un partid,exclusiv,pentru a-şi promova şi propaga propria imagine… Sunt cazuri la “case mai mari”,darămite la acest minuscul verde…

  5. Am citit hotărârea CL din 2006, semnată chiar de distinsa profesoară Paraschiv Elena prin care se specifică clar cui şi de ce se acordă acest titlu.Toate bune: la vremea când i s-a oferit titlul se încadra (presupun că i s-a apeciat activitatea managerială paralel cu modernizarea Parcului Central şi ca să fiu puţin acră, alianţa cu PDL-ul , atunci la putere). Nu sunt de acord cu evocarea permanentă a trecutului său personal. Dacă nu recunoaştem că omul şi-a depăşit condiţia, datorită lui sau societăţii, atunci cei 22 de ani de democraţie sunt definitiv duşi pe apa sâmbetei. Nu am găsit pe nicăieri ce facilităţi are domnul Pazvante ca deţinător a cestui titlu de onoare: e scutit de impozite, de plata biletelor la spectacole, are gratuitate la transportul în comun, i s-a oferit gratuit un loc de veci…? Eu chiar vreau să stiu pe ce se dă marea bătălie! Care este miza cea mare ? Şi mai vreau să ştiu şi care sunt motivele invocate oficial! Ca cititor al acestui ziar şi cetăţean trecut pe listele electorale, rog redacţia să ofere ştiri complete.
    Am văzut că în unele orașe, unii titulare de astfel de titluri au primit pe lângă titlu și ceva teren intravilan. Bănuiesc, atâta timp cât nu am informația completă, că și aici e vorba tot despre așa ceva, și ”cineva”, tocmai a pus ochiul! În concluzie, propun, nu că cineva m-ar lua în seamă, ca toate acele distinse personalități care au votat decernarea acestui titlu domnului Pazvante, odată cu retragerea acestuia, SĂ-ȘI DEA DEMISIA din toate funcțiile publice ce le dețin acum. Denotă că datorită unor beneficii personale, atunci nu au avut coloană vertebrală. Și de râme e Tecuciul plin.

  6. partidul verde | 6 august 2012 at 06:59 | Răspunde

    Vasile Dănăilă Pazvante, vicepreşedinte PV, persecutat politic de USL
    COMUNICAT DE PRESĂ
    Vasile Dănăilă Pazvante, vicepreşedinte al Partidului Verde din România, consilier municipal, candidat la funcţia de Primar al Municipiului Tecuci la alegerile locale din 10 iunie a.c. este supus unui întreg şir de şicane şi persecuţii, toate cu substrat şi conotaţii politice, atât el personal, cât şi afacerea sa – administrarea Parcului Central – de către primarul ales al Tecuciului, Daniel Gerhardt Ţuchel (USL-PNL). Ultima acţiune a acestuia, profund anti-democratică şi aflată periculos la limita legalităţii, în dispreţul şi sfidarea întregii comunităţie tecucene, o reprezintă retragerea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci, cu sprijinul consilierilor USL.
    Invocarea nerespectării Regulamentului de acordare a tltlului („vot deschis” în loc de „vot secret”), Regulament despre care am aflat că nu mai există din cauza inundaţiilor din 2006, este o dovadă peremptorie a spiritului revanşard meschin, politic şi partinic, cu care Gerhardt Daniel Ţuchel, viciază şi intoxică relaţia de respectare a valorilor şi drepturilor cetăţeneşti. La şedinţa de acordare, unde proiectul a fost propus de consilierul pedelist Costică FLOREA, au fost 10 voturi pentru, 1 împotrivă, o abţinere şi 4 consilieri care au refuzat să voteze, trei consilieri fiind absenţi, HCL purtând nr.118/26.08.2010. Menţionăm că în aceeaşi şedinţă, desfăşurată cu prilejul aniversării a 575 de ani de atestare documentară a Tecuciului, s-au mai acordat, în condiţii similare, titluri de Cetăţean de Onoare pentru sculptorul Grigore PATRICHI-SMULŢI (n.n. care chiar pe acest 3 august cu ghinion a împlinit 75 de ani) şi scriitorul Dionisie DUMA, care însă acum n-au mai fost citaţi la judecată, dovedindu-se abuzul evident făcut lui PAZVANTE. În perioada 1996-2010 au intrat în galeria Cetăţenilor de Onoare ai municipiului Tecuci un număr de 21 de persoane, mulţi fiind sub sancţiunea acestei prevederi aberante, căci toţi au fost aleşi prin procedura de vot deschis, inclusiv regretatul academician Anghel RUGINĂ, actriţa Tamara BUCIUCEANU-BOTEZ sau ÎPS Casian Gălăţeanu.
    Acum au fost 11 voturi pentru, 4 împotrivă şi 3 consilieri locali s-au abţinut, în opinia noastră primii încălcând Legea 215/2001. Protestăm vehement şi fără şovăială împotriva lui Gerhardt Daniel Ţuchel şi gravităţii stării de lucruri pe care a generat-o şi solicităm public autorităţilor abilitate în respectarea legalităţii, reacţii imediate, nemijlocite şi categorice. Pentru restabilirea dreptăţii, suntem decişi să ne adresăm atât contenciosului administrativ, Ministerului Mediului, dar şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dacă nu vom găsi dreptatea aici, continuăm demersurile la Parlamentul European, unde grupul verzilor este a patra forţă.
    Dacă ar fi să verificăm de-a lungul timpului, doar oraşul austriac Amstetten i-a retras cetăţenia de onoare lui Adolf HITLER, la 66 de ani după moartea acestuia, iar în România doar lui Paul GOMA i s-a retras acelaşi statut oferit de municipiul Timişoara, după ce i-l acordase la 30 ianuarie 2007 pentru întreaga sa activitate, inclusiv pentru conceperea celebrului Apel pentru Drepturile Omului, demers după care a părăsit România în 1977. Să menţionăm şi faptul că preşedintele Traian BĂSESCU i-a retras lui Corneliu VADIM-TUDOR Ordinul ‘’Steaua României’’, iar scriitorul Dumitru VELEA a refuzat să fie Cetăţean de onoare al oraşului Petroşani.
    PAZVANTE a dat mândrie concetăţenilor săi, a lucrat pentru binele general, a transformat amplasamentul fostei pieţe vechi, un loc care acum 20 de ani era cu iarbă uscată, bănci rupte şi nevopsite, pline de ţigani, câini morţi ascunşi prin boscheţi, într-un adevărat plămân al oraşului, dând mândrie tecucenilor, mulţi dintre cei plecaţi revenind acasă doar pentru a vedea Parcul Central. Sunt voci care afirmă că actualul aşa-zis edil vrea să demoleze parcul.
    Îl atenţionăm public că nu o diplomă, după care cei mulţi nu văd de ce ar trebui să plângă, deşi pentru liderul Partidului Verde este ‘’cea mai dragă inimii’’, pot echivala cu onoarea pe care i-o arată românii, implicit tecucenii, pentru ‘’Colţul de Rai’’ şi primul Muzeu al florilor de mină în aer liber din România şi de pe mapamond, lucruri vizibile şi din cer, singurul brand turistic tecucean şi gălăţean, oferit gratuit şi din fonduri proprii.
    Partidul Verde- Organizaţia Judeţeană Galaţi
    Pompiliu COMŞA, Preşedinte

    • Reformulati, va rog! Fonduri proprii ati spus? Incorect.
      Acelea au fost fonduri de la bugetul primariei, utilitati platite de primarie, din banii tecucenilor!

  7. AU MANCAT HAPU | 4 august 2012 at 21:37 | Răspunde

    Sala de sedinte a primariei s-a transformat vineri intre orele 16 si 17 in arena de box. In ring au urcat mai multi consilieri locali… dar Tuchel vinde “centura” mareste taxele la gunoi, il da afara pe Cazacu, il coboara la “gradinar sef” pe Pazvante si-ii rupe fata fostului primar…la propriu figura lui Finlelstain a retinut lovitura si nu si-a recuperat “normalitatea” pana la plecare. Cu un ton categoric, fraze surte si taiase ca briciul, desi, din cand in cand parea distras de o unghie, de telefonul mobil sau privea amuzat la cei carora le starnise rasul, Gerhardt a lovit greu categoria musca din randul patru ocupat de PDL. Vasiliu a fost si el anulat mai “florinas” ca un puf ratacit prin incaperea cu pricina, iar Basalic s-a ridicat degeaba, cand lui, oricum, “ii este mult prea greu sa se redice”. E clar ca Danut s-a antrenat la etajul unu al primariei si a venit pregatit sa joace dur si sa castige prin knok-out. Iar daca cei prezenti nu au avut absolut nici o sansa, Pazvante totusi nu si-a pierdut onarea, el a pirdut o diploma, o hartie, dupa care cei multi nu vad de ce ar trebui sa planga.

    http://assets.sport.ro/assets/kombat/2008/12/23/image_galleries/873/box1.jpg

    Daca politica locala continua asa, cu siguranta din ce in ce mai multi cetateni vor dori sa fie prezenti in sala de sedante. Si daca tot ne amaram, macar sa o facem cu haz

  8. Pazvante ce nume frumos.
    Hai sa-i schimbam numele Tecuciului in Orasul lui Pazvante ce sa o mai dam de gard!
    Pai acest om merita titlul de cetatean de onoare?

  9. Bine ca a fost cu vot secret retragerea titlulului.De fapt o mascarada, consilierii primind buletinele in banci si apoi coplectandu-le sub ochii vigilenti ai sefilor.Eu cunosc 3 consilieri PSD si PNL care nu vroiau sa voteze retragerea titlului de cetatean de onoare, dar nu au avut incotro, pentru-ca altfel isi pierdeau sprijinul pasrtidelor si implicit posturile de consilieri.

    • pai, cred ca 4 dintre ei au votat inainte pentru acordarea titlului de cetatean de onoare pentru pazvante: papuc, andriuta, hulea, vasiliu . sper sa nu ma insel ! Dar astia sunt oameni seriosi?

      • Draga taichii, ai dreptate! Te cam înșeli :
        1. Andriuță și Hulea nu erau consilieri locali (ambii membrii PNL) în mandatul trecut.
        2. Într-adevăr singurul care a votat pentru acordarea titlului atunci și pentru păstrarea lui acum (presupun, dar deduc sigur că s-a opus retragerii titlului,căci au fost 4 voturi contra) a fost consilierul pdl-ist Vasiliu.
        3. Consilierul Papuc a fost foarte vehement și s-a opus categoric în august 2010 acordării titlului, refuzând practic (boicot?) să participe alături de ceilalți pnl-iști la vot. Tot la fel cum dl.Chivu (consilier psd-ist și în mandatul trecut) nu a vrut să voteze, argumentând că dorește să vadă regulamentul de acordare a titlului, dar acum a votat pentru retragerea titlului.
        4. Pentru acordarea titlului au fost atunci 10 voturi pentru, 1 împotrivă, o abținere și 4 consilieri care au refuzat să voteze, trei consilieri fiind absenți, mai mult sau mai puțin motivat (sau motivați?).
        Întrebarea este retorică.

    • Tot asa se vota si pe timpul comunistilor

  10. ”Foaie verde măr rotat,
    Eu m-am pus pe constatat,
    Că Pazvante-a fost votat
    La vedere, nu secretat!
    Și drept care l-am lăsat
    La mâna alesului ștampilat!”

    Versurile îmi aparțin și nu m-a dus capu’ la un alt comentariu!

    • Părerologul de Tecuci. | 4 august 2012 at 16:01 | Răspunde

      Foaie verde baraboi,
      Daţi-i titlul înapoi,
      Într-o zi de târg,de joi,
      C-aşa-i datina la noi,
      Stânga unu,dreapta doi!
      M-a luat şi pe mine valul poeziei,dar, mai în glumă,mai în serios,mă întreb dacă Pazvante n-o fi fost cumva şi el făcut colonel ,că pedeleii aşa obişnuiau…îşi plăteau simpatizanţii în titluri onorifice,spre gloria nemuritoare a persoanelor în cauză…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*