shopify
analytics tool

Valeriu Gafencu, sfântul din secolul XX, torturat în temniţele comuniste

Valeriu-Gafencu_protecuci.roLa 18 februarie se împlinesc 61 de ani de la trecerea la cele veşnice ale fericitului mărturisitor Valeriu Gafencu.
(…) Ştim că o parte covârşitoare a elitei intelectuale şi creştine româneşti a fost decapitată în închisorile comuniste. Regimul de tortură din temniţe a făcut sute de mii de victime, nereuşind însă să îi distrugă pe cei care şi-au conectat pâlpâirea sufletului la forţa rugăciunii şi a credinţei. Între aceştia, Valeriu Gafencu a fost numit de părintele Nicolae Steindhart, „Sfântul închisorilor”. În 1941, era student la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi dar şi conducătorul unui grup al Frăţiilor de Cruce. A fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Şi-a îndurat restul vieţii în închisorile Aiud, Piteşti şi Târgu Ocna, unde în 1952, a murit. Părintele Moise de la Mănăstirea Oaşa a cercetat documente şi a adunat mărturii de la supravieţuitorii încarcerărilor din iadul comunist şi a alcătuit o carte consistentă şi edificatoare numită chiar „Sfântul închisorilor”. Domnia sa arată că Valeriu Gafencu, tânăr idealist şi entuziast, a făcut parte din „Frăţiile de cruce” în căutarea unei vieţi spirituale curate şi că a reuşit să se delimiteze de ideologiile partizane, astfel că, în cele din urmă a fost considerat un mistic exagerat. „Valeriu -atras de aspectele spirituale- nu s-a făcut vinovat de cele ce se pun de obicei în contul legionarilor.” scrie părintele Moise, adăugând că deşi lipseşte o analiză obiectivă a greşelilor legionarilor şi a contextului în care s-au produs, nu pot fi absolviţi de păcatul uciderii, care cere pocăinţă. Acesta este desigur un alt subiect, stufos şi alunecos, din care totuşi, a spintecat spiritual alte sfere, Valeriu Gafencu. citeşte întreg articolul>>>

About the Author

Marian Topriceanu
Vezi profilul acestuia pe FACEBOOK

Fii tu primul care comentează on "Valeriu Gafencu, sfântul din secolul XX, torturat în temniţele comuniste"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.