shopify
analytics tool

Văcăria și Primăria

*Din ciclul: terenul de imaș și edilul de oraș! – Anul trecut, mai mulți crescători de animale din municipiul Tecuci s-au trezit, nitam-nisam, cu o adresă de la Primărie privind rezilierea contractelor de închiriere a pășunii municipale. Motivul ar fi fost… nerespectarea clauzelor contractuale de către fermieri.*

Adresa-Leuca  Dăm citire actului cu rezilierea-n plic! „Având în vedere prevederile art. 5 și art. 14 din contractul de închiriere (…), vă facem cunoscut că începând cu data de 22 aprilie 2013 contractul a fost reziliat”. Iată ce scrie în înțelegerea contractuală la art. 5: „pentru anii 2013-2021, chiria va fi achitată până la 31.01 pentru anul respectiv. Neachitarea la termen atrage plata penalităților de întârziere prevăzute de lege. Întârzierea mai mare de 12 luni de la plata chiriei duce la rezilierea unilaterală a contractului și la plata de daune”.

Articolul 14 din contract este ultimativ: „Nerespectarea de către chiriași a prevederilor prezentului contract atrage rezilierea de drept a acestuia fără înștiințarea prealabilă a acestuia. La prezentul contract se anexează și schița privind amplasamentul și vecinătățile suprafeței închiriate. Prezentul contract s-a încheiat într-un exemplar”.

Oamenii susțin că sunt cu plățile la zi, că în fiecare an și-au îndeplinit obligațiile contractuale Ionel-Mandeași că totul ar fi un act de răzbunare(?!) și un abuz din partea primarului. „Ne-a chemat primarul Daniel Ţuchel pe mine și pe câțiva crescători de animale și ne-a spus verde-n față – despre imaș, firește – că nu sunt bani la buget și că subvenția pe suprafață trebuie s-o ia Primăria! Așa că trebuie să renunțăm de bunăvoie la contractele pe pășune!”, n-a declarat Ionel Mandea, una dintre „victime” și președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tecuci, care în anul 2005 a închiriat de la Primăria Tecuci, în zona Rotunda, 17,5 ha de pășune.

Poliția – brațul înarmat al primăriei

În urma rezilierii contractelor, fermierii nu mai aveau voie să iasă cu animalele pe pășunea orășenească. Ei susțin că au fost amenințați pe față de edilul-șef că dacă vor nesocoti adresa semnată de primar, vor fi sancționați cu maximum de amendă de 50.000 lei.  Așa că Poliția locala, brațul înarmat al autorității publice locale, a primit misiunea să patruleze pe la fermele crescătorilor de animale, gata să îndeplinească, zeloasă, amenințarea!

Neavând pășune, oamenii și-au vândut animalele

Confruntându-se cu lipsa furajelor și cu o evidentă stare de stres, crescătorii au început să scape de bietele animale. „În aceste condiții, am fost nevoit să vând 26 de vaci și am rămas cu 49 capete. Mai am 130 de oi și capre, pe care a trebuit să le dau la stână la un cioban să le pască și să ia el laptele și brânza, numai să țin animalele în viață”, ne-a declarat Ionel Mandea.

Constantin-TironÎntr-o situație mai disperată s-a aflat Constantin Tiron, care a fost Ion-Leocanevoit să-și vândă aproape toate cele 40 de vaci. Prin aceeași adresă, i s-a interzis să mai pășuneze pe cele 8 ha pentru care avea contract cu Primăria. Un alt crescător de animale, Vasile Leoca, a vândut vreo nouă vaci, acum rămânând cu un efectiv total de 68 de animale.

Primarul anulează rezilierea contractelor

În aceste condiții, considerându-se vătămați într-un drept al lor, cei cinci au făcut acțiune în instanță pentru a repara nedreptatea. În timpul desfășurării procesului, unitatea administrativ teritorială Tecuci a schimbat… foaia! Văzând că a greșit, primarul Daniel Gerhardt Țuchel a emis dispoziția nr. 1.407 din 04.07.2013 prin care anulează prevederile adreselor de reziliere unilaterală privindu-i pe numiții Ionel Mandea, Vasile Leoca, Ion Leoca, Neculai Massier și Constantin Tiron.

Dar, în același timp, primăria a depus la dosar un memoriu prin care a cerut respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, din moment ce prin dispoziția primarului s-a anulat rezilierea contractului. În mod cinic, primăria a arătat că adresa de reziliere nu a produs efecte juridice(?!), deoarece reclamanții au avut posesia și folosința terenului închiriat!

Or, instanța de judecată le-a dat dreptate crescătorilor de animale pentru că ei au fost nevoiți să promoveze cererea la Judecătoria Tecuci, să angajeze avocat, să achite taxa de timbru, timbru judiciar etc. Întrucât, prin dispoziția primarului municipiului Tecuci, Daniel Tuchel, s-a anulat rezilierea contractelor de închiriere a pășunii, acțiunea judecătorească a rămas fără obiect. Astfel, acum contractele sunt în vigoare.

La aceeași speță, soluții diferite!

Însă nu toți reclamanții au primit aceeași soluție! Pentru unii, completul a obligat Primăria să plătească cheltuieli de judecată, însă lui Ion Mandea, nu! Omul spune că a cheltuit mai bine de 2.000 de lei cu procesul. Acum a fost nevoit să facă recurs, este purtat din nou pe drumuri și a angajat noi cheltuieli de judecată. Ion Mandea se întreabă cum este posibil ca la aceeași speță să se dea soluții diferite și de ce nu este o practică juridică unitară?

În boul care trage, în ăla se dă cu biciul!

Disputa dintre văcărie și primărie s-a cam estompat. (O fi liniștea dinaintea furtunii?!). Cu hotărârile judecătorești definitive și irevocabile în mână, oamenii s-au prezentat la APIA și și-au primit drepturile ce derivă din Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS). În continuare, contractele pentru pășune încheiate cu primăria sunt în vigoare.

Însă, mai este ceva de spus. Mai mult, potrivit zicalei: „în boul care trage, în ăla dă cu biciul!”, consilierii locali au votat, anul trecut, un act normativ pentru mărirea chiriilor pe terenurile de păscut de la vreo 80 de lei la fix 450 lei anual. „Este o mare lovitură pentru noi. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Este o sumă mult prea mare. În comunele din jur nu s-a întâmplat acest lucru. Probabil că vor să renunțăm la creșterea animalelor și la închirierea pășunii, activitate din care ne ducem traiul de azi pe mâine!”, ne-au declarat, amărâți, fermierii.

“Crescătorii trebuie să plătească chiria!”

…susține primarul din Tecuci. Cum era și firesc, am cerut un punct de vedere de la primar. „Noi nu avem nimic cu crescătorii de animale. Ei trebuie doar să respecte prevederile contractuale, să plătească chiria așa cum s-au angajat prin contract. Acum ei m-au acționat în judecată… Acuzele la adresa mea sunt nefondate și gratuite”, ne-a declarat Gerhard Daniel Ţuchel, primarul din Tecuci.

Dar, din moment ce s-a revenit asupra rezilierii contractelor de închiriere a imașului, probabil că povestea asta nu mai prezintă interes pentru autoritatea publică locală. La Tecuci, lucrurile se vor liniști, cel puțin pentru o vreme…

Primăria fără dobitoace nu lasă crescătorii-n pace!

Câteva considerente pe marginea acestui caz merită a fi subliniate. Obiectul este subvenția pe suprafață. Primăria deține peste 500 hectare de pășune. Prin adresele cu pricina, a reziliat în mod unilateral contractele de închiriere celor cinci crescători de animale, după cum susțin oamenii, cei mai… neascultători și nesupuși stăpânirii!

Ca atare, primăria a depus la APIA cerere pentru a primi subvenția pe suprafața care era închiriată de crescători. În fond, este vorba despre câteva zeci de hectare. Așadar, primăria fără dobitoace nu lasă oamenii în pace și vrea să ia bani de pe pășune, în timp ce adevărații crescători de animale sunt obligați să-și vândă animalele pentru că nu au unde le pășuna! De aceea este necesară o Lege a Pajiștilor, act normativ care, din varii motive, străine de interesele crescătorilor de animale, stă în conservare în forme diferite, când la Senat, când la Camera Deputaților.

Nu întâmplător, Fundația Revistei Ferma a inițiat anul trecut la IndAgra o petiție pentru o Lege a Pajiștilor care să creeze cadrul legislativ pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor și să exprime cerințele exprese ale crescătorilor de animale.

Sursa: Revista ferma, autor Marian MUŞAT

2 Comments on "Văcăria și Primăria"

  1. Am citit articolul și am recunoscut printre năpăstuiții acestui material omul care se străduiește în fiecare zi să-mi aducă laptele proaspăt și sănătos pe care mi-l doresc pentru mine și familia mea. Recunoscându-l l-am întrebat direct dacă sunt adevărate toate cele spuse acolo. Vreau să vă spun că întregul adevăr este mult mai complex și mai sumbru decât pare la prima vedere.
    Acest individ hulpav în totală lipsă de respect pentru tot ce înseamnă lege și comunitate locală a făcut, din ce mi s-a povestit, anul trecut în primăvară un abuz incredibil, reziliind în totalitate prin proprie voință, total abuziv, toate contractele de închiriere a pășunii(aprox. 30 la număr) punându-i pe cei ce-și câștigă existența din creșterea animalelor și care ne hrănesc și pe noi, tecucenii zi de zi, în postura de a nu ști cu ce-și vor furaja animalele un an întreg, adică în 2013. Dintre toți numai 5 au avut curajul să se apere-n instanțe, curaj răsplătit cu izbândă pe linie, dar care totuși nu le-a putut acoperi pierderile cu adevărat foarte mari pentru ei, deoarece au fost nevoiți să-și diminueze efectivele și n-au fost în măsură să-și primească subvenția pe suprafețele de pășune. Și vreau să vă spun că toți acești oameni au achitate la zi contractele către Primăria Tecuci. M-am întrebat și am întrebat care a fost motivul real, ”ce l-a mânat în luptă” pe primar? De fapt ceva spusese unul dintre crescătorii de animale, dar adevărul este mult mai meschin decât încearcă să spună primarul. Nu bugetul local îl presa pe dl.primar, ci dorința de a pune mâna pe subvenția dată de Guvernul României și Uniunea Europeană amărâților ăștia de crescători de animale, care de fapt sunt niște ”condamnați la locul de muncă” deoarece specificul muncii lor nu le permite să aibă niciodată concediu de odihnă, răgaz pentru sănătatea lor și așa mai departe.
    Vreau să subliniez că legislația spune clar că subvenția trebuie să ajungă numai la proprietarii de animale și din câte știu Primăria nu crește nici oi, nici capre, nici vaci, nici cai, ci numai ”sugative bugetare” care nu se întrețin pe pășune ci în birouri, așteptându-i pe fraieri să-și plătească impozitele și taxele locale. Am aflat că dl.primar a depus cerere de subvenție pe pășune în 2013 pentru 375 ha pentru care trebuia să primească o sumă de 48.750 euro, adică 214.500 lei ron. Deoarece a făcut declarație eronată(a mințit!)a revenit și a modificat cererea la 343 ha pentru care a solicitat suma de 44.600 euro, adică 196.200 lei ron. Pentru că a mințit în prima declarație a fost penalizat și a primit numai suma de aprox. 18.000 de euro, adică vreo 80.000 lei ron, deci a primit aprox. 1/3 din suma care ar fi trebuit să ajungă la crescători dacă el nu încălca legea reziliindu-le contractele.
    Știți ce înseamnă pentru bugetul local acei 80.000 lei noi drept subvenție primită de Primăria Tecuci, când de fapt trebuia să primească 210.000 lei ron? Vă spun eu : reprezintă mai puțin decât tunul dat în cârdășie cu Nelu Gălbenuș pentru cărat moloz imaginar, mult mai puțin decât a cheltuit pe o cântare pe 31 dec. 2013 și 1/3 din banii aruncați pe materialele folosite ca să facă din sediul de partid al PNL-ului un cuib luxos de politruci.
    Uitându-mă mai atent în declarația primarului Țuchel am depistat că dumnealui a scăpat porumbelul, citez : ”acum ei m-au acționat în judecată!” Da, l-au acționat, au câștigat și trebuie să le plătească cheltuielile de judecată, dar ghiciți din banii cui? Tot din banii noștri, ai fraierilor ce plătim taxe și impozite. Și vorba marelui Constantin Tănase…”și noi cu ce ne-am ales?” Bineînțeles cu baguba!
    Mai mult, citesc și mă crucesc : să dai tu, Consiliu Local în care majoritari sunt consilieri PSD, o hotărâre prin care să mărești de aproape 6 ori chiria pentru un ha de pășune? Mi se pare noaptea minții! Uitându-mă pe chiriile stabilite de aceiași consilieri locali pentru teren arabil, care este mult mai productiv decât pășunea și pe care primăria cere 120 lei/ha/an, iar pentru un ha de pășune să ceri 450 lei/an, adică de 4 ori mai mult…mi se pare evidentă intenția acestui individ de a îngenunchia o breaslă întreagă și a batjocori o comunitate întreagă, a noastră a tecucenilor. Dar, de ce mă mai mir, dacă împreună cu amicul său Șerban au acaparat inclusiv suprafețele unității militare de aviație de la ieșirea din Tecuci, intrând la propriu cu plugul în pista de aterizare!
    Oameni buni, nu le mai perturbă nimeni hapsânătatea acestor indivizi. Ei acumulează prin j… suprafețe de terenuri, de fapt pentru a s…a bani și pentru a-și justifica ulterior averile imense acumulate pentru a transforma banii negri în așa ziși bani albi ”munciți pe pământurile pe care cu bună credință le-au câștigat”. Vom ajunge mai devreme sau mai târziu să nu mai avem după ce bea lapte românesc și vom fi obligați să înghițim numai lichide asemănătoare laptelui pe care le găsim în toate buticurile și marketurile și care sunt aduse de te miri unde, numai din România nu! Halal națiune, să-ți fie de bine!
    Apropo, știți cu cât contribuie un astfel de „văcar” la bugetul local într-un an? Cu aprox. 80-90 milioane lei vechi. Mă întreb cât plătește taxe și impozite la bugetul local un consilier ca Papuc Petrică, ca d-na Cambanache, ca dl.Bulhac, ca dl.Vasiliu, sau ca vicele Radovei?
    Eu totuși am să cumpăr în continuare lapte de la „văcarii” din Tecuci, nu numai că este proaspăt și mai bun, ci și în semn de solidaritate cu ei, așa cum a procedat și Cuza de-a pupat obrazul brăzdat de griji al lui Moș Ion Roată pe care nemernicii au scuipat!

  2. OARE CINE PLATESTE CHELTUELILE DE JUDECATA ? NOI CETATENII MINICIPIULUI TECUCI ?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.