shopify
analytics tool

USL are candidați comuni în majoritatea localităților din Galați

Victor Paul Dobre_ tecuci.eu  Vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre a anunțat că USL va avea candidaţi la primării şi liste comune de consilieri în 45 dintre cele 65 de localităţi ale judeţului Galaţi.  Vicepreşedintele PNL şi preşedinte al PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că listele de candidați pentru primăriile din acest județ sunt aproape de finalizare.  ”În ceea ce priveşte listele comune de candidaţi în cele 45 de localităţi, suntem într-o fază avansată în ceea ce priveşte alocarea fiecărui partid, urmând să le finalizăm cât mai repede. În celelalte 20 de localităţi fiecare dintre cele trei partide ale USL va avea listă şi candidat separat, dar va susţine lista comună şi candidatul la Consiliul Județean”, a arătat Victor Paul Dobre. Liberalii au obţinut nominalizarea la primăriile celor două municipii din judeţ. Directorul clubului de fotbal Oţelul, consilierul local Marius Stan, va candida la Galaţi, iar actualul primar al comunei Ţepu, Daniel Ţuchel, este candidat la primăria municipiului Tecuci.  PSD va avea candidaţi la primăriile oraşelor Târgu Bujor şi Bereşti, nominalizați fiind actualul primar Ştefan Arfire și, respectiv, actualul primar conservator Octavian Dică.
Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean va candida consilierul judeţean PSD Nicolae Bacalbaşa.
Potrivit calendarului electoral aprobat de către Guvern, depunerea candidaturilor pentru primari şi consilieri locali se va face la sediile birourilor electorale de circumscripţie începând de vineri şi până la data de 1 mai.
Calendarul electoral mai arată că tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinul de vot se va face până cel târziu pe 10 mai, termen până la care trebuie să fie stabilite şi locurile de afişaj electoral.
Campania electorală va începe pe 11 mai şi va dura 30 de zile.
Tipărirea buletinelor de vot se va face până cel târziu la data de 31 mai, ele fiind apoi preluate de prefecturi.
Pe 9 iunie, la ora 7:00, se va încheia campania electorală pentru alegerile locale, scrutinul urmând să se desfăşoare pe 10 iunie, de la ora 7:00 până la ora 21:00.

sursa: politicaromaneasca.ro

5 Comments on "USL are candidați comuni în majoritatea localităților din Galați"

  1. Din discutiile domniilor voastre ies bine la iveala zona si grupurile de de interes, dar vad ca nimeni nu vorbeste inca de tecucean, de om, de nevoile si necazurile lui…
    Pe plai tecucean Miorita si-a schimbat numai culoarea, dar pana la urma tot stana orasului o vor si rosii si galbenii si portocalii si verzii…Ca suntem berbeci sau oi nu-i mare diferenta SI ORICUM PENTRU EI NU PREA CONTEAZA
    Sigur fiecare va incerca sa ne ia ochii cu ceva, fie facut, fie de facut, dar starea de suflet e din punctul meu de vedere piatra care ramane aceeasi in raurile de promisiuni ale politicienilor. Iar daca ceea ce vedeti si resimtiti va da pace sufleteasca, daca copii vostri sunt bine si feericiti, daca parintii vostri imbatranesc linistiti si daca inima voastra zburda e bine.

  2. “Ce are …ula cu prefectura?!”- este o vorbă neaoşă a românului, vorbă pe care o folosesc şi eu, cu permisiunea dumneavoastră… din câte ştiu eu şi ştiu bine, un candindat trebuie să aibă domiţiliul stabil, pe buletin, în localitatea unde candidează… şi aşa şi este… ori, domnul căpitan Tuchel, fiind primar de Ţepu, nu poate candida în Tecuci… ori, dacă şi-o fi schimbat, între timp, domiţiliul în Tecuci, nu mai putea fi primar de Ţepu… oricum şi orişicât, domnia sa, este într-o incompatibilitate crasă faţă de Legea electorală şi vrea să tragă o ŢEAPĂ, atât tecucenilor, cât, mai ales, ţepenilor,locuitorii Ţepului, unde babele plâng amarnic, strigând pe uliţele asfaltate de Tuchel,”Maică,m aică, cui ne laşiiiiii ?!”
    Stăteam şi eu aşa, ca mujicu de rând şi mă gândeam, ce l-o fi îndemnat pe domnul Tuchel să candideze la Tecuci? El care în ultimii 4 ani, aşa cum îi stă bine unui edil (a nu se confunda cu Edi…) de la ţară, s-a preocupat de grijile ţepenilor (locuitori ai comunei Ţepu, nu ţepenii din ţintirim, doamne-fereşte…), de ansamblul popular de cîntece şi dansuri ţepene, situându-se la oarece distanţă de nevoile şi grijile tecucenilor… şi nu am găsit răspunsul, cum şi de ce, deodată îl… copleşeşte aşa o grijă faţă de noi, tecucenii… Într-una din zile, am găsit un răspuns, parţial, zic eu la aceste întrebări, undeva prin spatele Primăriei din Tecuci, nu din Ţepu, unde se ridică o vilă somptuoasă, al cărei apropritar este, cine credeţi, familia Tuchel… cum nu-i cunosc şi prenumele, nu pot fi sigur dacă de împricinatul şi de faţă comentatul ar fi vorba… orişicât… pe când unii, fie ei de culoarea politică care nu contează se băteau cu regii asfaltului şi bordureau Tecuciul a la Videanu, domnul Tuchel se lupta cu nevoile ţepenilor… şi acum, îşi doreşte să sară din Ţepu în Tecuci, cum îi şade bine unui politician inventat postdecembrist… noi îi dorim succesuri multe, pe toate planurile, dar nu putem abţine în a comenta… aaa, să nu uit, ştie cineva marca automobilului “din dotarea” primarului de Ţepu…? Aşa, din curiozitate, nu că ar conta… zic şi eu, aşa, părerea mea…

    • Voi pdl-acilor cred ca sunteti disperati…obisnuiti-va cu ideea ca ati avut 8 ani la dispozitie sa faceti ceva, si in afara sa va imbogatiti n-ati realizat mai nimic…se va intampla cu pdl-ul la Tecuci exact ca in toata tara…veti ajunge sa va urasca lumea…

  3. cetatean curios | 23 aprilie 2012 at 19:59 | Răspunde

    Bacalbasa si Stan sunt total nepotriviti pentru posturile respective, iar Tukel va intampina rezistenta multor tecuceni orgoliosi.
    Ma rog, fiecare cu mintea lui.

    • Pt cetatean curios | 24 aprilie 2012 at 00:04 | Răspunde

      Tuchel va iesi primarul Tecuciului cu peste 50% din voturile tecucenilor. Va avea o campanie electorala de nota 10% in care se va face iubit de toti tecucenii. Pt ca merita…Asa taran cum il fac unii…dar este om gospodar…destept care stie ce inseamna un proiect european si stie sa investeasca in infrastructura…nu ca Edi care in 8 ani mare lucru nu a facut: la ANL-uri nu exista alei si parcari….strazile in Balcescu si Cuza Voda sunt deplorabile…In Balcescu sunt strazi (ex. strada Dorobanti) de care Edi nici macar nu stie de existenta ei, strada fara asfalt sau apa potabila macar, nu mai vb de canalizare sau gaz metan…si lista poate continua. Bani a avut PDL-ul fiind la guvernare…iar Toader a dat bani…dar nu a avut Edi cap sa stie sa ii foloseasca…sau poate a fost prea inteligent si i-a folosit in scopuri personale.Asa ca un nou primar este ceea ce are nevoie urbea noastra.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*