shopify
analytics tool

Urmărit naţional reţinut de poliţiştii tecuceni

Tanar arestatÎn ziua de 04.10.2010, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci l-au depistat la domiciliul său din localitatea Tecuci pe P. Florin de 34 ani, din Tecuci, urmărit naţional din data de 29.09.2010. Pe numele celui în cauză, autorităţile judiciare din localitatea Baden – Baden, Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă de furt.  Astfel, în ziua de 18 iulie 2010, P. Florin împreună cu alte 13-16 persoane, constituite în grup organizat, au pătruns prin efracţie în spaţiul de depozitare al unei firme dintr-o localitate germană, de unde au încercat să sustragă materiale neferoase, pe care, însă, le-au abandonat în momentul în care au observat o patrulă de poliţie a serviciului privat de pază al firmei respective. Ulterior, P. Florin împreună cu alte 8-10 persoane, s-a deplasat într-o altă localitate şi a pătruns în locuinţa unei familii de unde a sustras bani, documente de identitate şi ale unor autoturisme, carduri şi obiecte în valoare de 8.800 euro, precum şi cheile de la două autoturisme cu care persoanele respective au plecat după comiterea faptei.

Ieri, 04 octombrie, P. Florin a fost prezentat Curţii de Apel Galaţi care a emis pe numele său un mandat de arestare provizorie de 29 zile, urmând ca bărbatul să fie extrădat în Germania.

Fii tu primul care comentează on "Urmărit naţional reţinut de poliţiştii tecuceni"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.