shopify
analytics tool

Universul ţăranului român, reflectat în cărţile poştale

  Inginerul Nicolae Stan din Lieşti (64 ani), membru al Asociaţiei Filateliştilor din România, şi-a vernisat, miercuri, la Galeriile de Artă „Gheorghe Petraşcu”, prima expoziţie personală de cărţi poştale (din perioada 1894-1945). Potrivit spuselor lui Nicolae Stan expoziţia „urmăreşte să reliefeze viaţa ţăranului român, cu preocupările sale, cu profesia de bază – agricultura, cu meşteşugurile, costumele populare, sărbătorile, datinile, petrecerile specifice”. Cele 192 de exponate etalate pe simezele galeriilor prezintă de asemenea frânturi din viaţa naţiunilor conlocuitoare dar şi a românilor minoritari în alte ţări (istromâni, meglenoromâni). „Găzduim pentru prima dată o expoziţie de cartofilie”, a menţionat directorul Muzeului Mixt, Laurenţiu Groza, precizând şi că, în privinţa expoziţiilor ce urmează se se desfăşoare în 2012, agenda instituţiei muzeale este destul de încărcată. Ulterior directorul a dat citire câtorva date despre expozant. Nicolae Stan s-a născut la 17 martie 1947, la Lieşti. A făcut ciclurile gimnazial şi liceal la Tecuci, la Şcoala Nr. 6, respectiv „Spiru Haret”. În 1972 a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iaşi. A lucrat ca inginer până în 2006 când a ieşit la pensie. Privitor la latura culturală a activităţii sale, trebuie spus că a obţinut mai multe medalii şi premii. „Suntem mândri că Tecuciul are şi asemenea valori care au învăţat şi s-au dezvoltat în oraşul nostru”, a spus Teodora Bostan, profesorul de fizică al lui Nicolae Stan, din perioada liceului. Evenimentul s-a încheiat cu un dialog între protagonistul expoziţiei şi muzeograful Lucia Gologan. Inginerul Nicolae Stan a mărturisit că pasiunea pentru filatelie a început în 1957 când o funcţionară din Tecuci, de la Banca Naţională, i-a adus câteva timbre pe care dorea să le arunce. 33 de ani mai târziu Nicolae Stan a achiziţionat şi primele cărţi poştale.  „Este o pasiune atât de înălţătoare, atât de educativă, cu o bază imensă de a te informa, de a te culturaliza. Cine are poftă, cine are sete în el să înveţe, să afle, nu se mai poate întoarce. E un drum fără întoarcere, costisitor, chinuitor dar cu satisfacţii”, a spus protagonistul expoziţiei. ”Consider că spre deosebire de ce se trăieşte astăzi, pe vremea noastră era o bază. Nu cred că poţi să realizezi în viaţă ceva dacă nu ai un postament. Respectul, credinţa (o discernere între bine şi rău) şi personalitatea fiecăruia formată prin autoeducare erau postamentul nostru”.

Distincţii obţinute de Nicolae Stan:
– medalie de bronz la expoziţia organizată de Revista ”Cronica” din Iaşi, 1976
– medalie de argint la expoziţia naţională de filatelie de la Cluj, 1982
– medalie de vermeil obţinută la Bucureşti, 1992
– medalie de vermeil mare la Naţionala de Cartofilie Bacău, 1999
– medalie de argint pentru literatură filatelică, Bacău 2001
– medalie de vermeil mare la Botoşani, 2002
– diplomă de excelenţă Bistriţa 2010

1 Comment on "Universul ţăranului român, reflectat în cărţile poştale"

  1. Natiunea romana are nevoie ,poate mai mult ca oricand.de creatori din toate domeniile,ca sa poata reanvia credinta si respectul.Sunt sigura ca,Nicolae Stan a pornit pe acest drum cu dorinta de a ne lasa ceva si de a scoate pe multi din nemiscare.Drum bun ,mai departe,cat mai departe.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.