shopify
analytics tool

Un deputat întreabă, un ministru nu răspunde

Victor Paul Dobre Deputatul PNL Victor Paul Dobre continuă să le adreseze întrebări miniştrilor, chiar dacă aceştia nu se sinchisesc să îi răspundă. Parlamentarul aşteaptă răspunsul în scris al ministrului Mediului, Laszlo Borbely, la două întrebări. Prima vizează situaţia gravă în care se găsesc în continuare locuitorii din comuna Brăhăşesti şi din municipiul Tecuci, comunităţi expuse unui risc major în cazul unor fenomene meteo-periculoase.  Dobre reaminteşte că în ceea ce priveşte amenajarea râului Tecucel pentru apărarea împotriva inundaţiilor a municipiului Tecuci erau prevăzute în Studiul de Fezabilitate a se realiza 6,8 km de recalibrare albie şi 1,24 km consolidări de mal, lucrări ce urmau să fie finalizate la sfârşitul acestui an.  Amenajarea bazinului hidrografic Berheci, obiectiv în cadrul căruia amenajarea pârâului Valea Boului constituie un obiectiv distinct, se afla, încă din anul 2009, la stadiul de elaborare a Studiului de Fezabilitate.   Liberalul gălăţean îi cere ministrului să explice în ce stadiu se află lucrările la obiectivul de investiţii „amenajarea râului Tecucel pentru apărarea împotriva inundaţiilor a municipiului Tecuci”, ce sume au fost alocate în acest an de la buget pentru lucrările la acest obiectiv de investiţii şi când preconizează că lucrările vor fi finalizate. Aceleaşi întrebări sunt valabile şi pentru bazinului hidrografic Berheci.
Deputatul vrea să mai ştie şi de ce Borbely nu i-a răspuns la întrebarea având ca subiect „Calitatea aerului în Galaţi“ pe care i-a adresat-o acum o lună şi ceva. În acelaşi timp aşteaptă şi răspunsul la respectiva întrebare la care ministrul Borbely ar fi trebuit să răspundă în maxim 15 zile!
Şi apropo de aerul din Galaţi, Dobre susţine că panoul care măsoară poluarea din Galaţi, panou amplasat la Casa de Cultură a Sindicatelor, afişează date ce îl fac să jure că suntem în apropierea Babelor.

Sursa: Viata-libera.ro , scris de Anca Melinte

1 Comment on "Un deputat întreabă, un ministru nu răspunde"

  1. Doru Dascalu | 9 iunie 2011 at 18:19 | Răspunde

    Măi nea Dobre, nu vrei mata mai bine să mergi pe afară să convingi nişte investitori să vină să facă nişte fabrici în judeţ, ca să aibă lumea unde munci?! Că garantez eu, că gălăţeanul actual şomer, cu 2.000 de lei lunar el şi cu 1.500 nevasta, îşi va cumpăra mască de gaze şi nu va avea dureri în anus de cât de poluat este aerul din jurul lui.Dar când e să baţi apa în piuă sau să faci freceţii la un picior de lemn, politicienii sunt aşi. Şi sunt mulţi spălaţi pe creier, care sunt şi cu burta goală şi pun botul la abureli de astea. Bănuiesc că este noua strategie de campanie politică pentru alegerile de la anul, care a început să se poarte pe la partide.Ce au zis şefii!? Băi mergeţi în teritoriu şi găsiţi probleme care să nu ne angajeze pe noi la nimic, ci să le dăm doar la gioale celor de la ciolan acum, respectiv PDL,UNPR şi UDMR. Şi de calitatea aerului într-o localitate nu se ocupă ministerul, există serviciu de mediu în cadrul primăriilor locale şi la prefectură.Ce fac ăia!? Aşteaptă să vină ministrul să le spună ce să facă?! Asta ar veni cam aşa.Să nu se mai facă acte de identitate la primărie, până nu vine ministrul de interne domnul Igaş să dea ordin.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.