shopify
analytics tool

Ţuchel explică TERTIPUL prin care aprox. 4000 de şoferi ar fi fentat plata impozitului

MasiniDiscuţia de marţi seară a primarului Municipiului Tecuci, Daniel Ţuchel, cu preşedinţii şi administratorii de condominii a atins mai multe aspecte interesante printre care şi cel al posesorilor de autovehicule care ar fi fentat plata impozitului. ”În municipiul Tecuci am cerut de la evidenţa înmatriculărilor de la Galaţi, de la serviciul de specialitate, câte maşini înmatriculate am în circulaţie. Sunt peste 11000. Şi am verificat în baza de date a municipiului şi am sub 7000 înmatriculate. Sunt 4000 de şmecheri care circulă pe stradă şi nu plătesc impozit (Nota Redacţiei: ar putea exista persoane care deţin mai multe autoturisme, nu neapărat 4000 de posesori). Acest lucru s-a făcut cu complicitatea funcţionarilor din Primăria Tecuci. Procedura e următoarea. Vin cu un contract de vânzare-cumpărare la Primăria Tecuci, îmi dă o fişă de înmatriculare, îmi pune că m-a luat în evidenţă, mă duc la Galaţi pentru număr de înmatriculare, vin înapoi îi dau cuiva 300 de lei îmi pune ştampilă că am radiat-o iar eu circul cu ea şi-mi văd de treabă. E valabil pentru marea majoritate. De asemenea marea majoritate din cele 4000 nu au motoare mici, de Logan, sunt maşini peste 3000 de cmc unde impozitul depăşeşte 1500-2000 de euro pe an. Bani de bani care nu s-au colectat în bugetul local”, cel puţin aşa a afirmat actualul primar Daniel Ţuchel.

About the Author

Marian Topriceanu
Vezi profilul acestuia pe FACEBOOK

6 Comments on "Ţuchel explică TERTIPUL prin care aprox. 4000 de şoferi ar fi fentat plata impozitului"

  1. Mai degraba o pereche de catusi s-au mai multe, nu?
    Dvs chiar credeti ca ce spune acest primar e adevarat? Numai fumigene aruncate in ochii opinei publice. Cand il intreaba lumea cati bani a cheltuit cu lucrarile din primarie si cu ce firme, si daca are baza legala,ne trimite la…dracu(?)Asta e credibil?

  2. Dar de masinile inmatriculate in alte tari si ocupa locurile de parcare nu spune nimeni nimic.Eu imi platesc impozitul pentru masina in fiecare an pina pe 31 martie si nu am loc in parcare de masinile golanilor cu numere straine chiar si expirate.Ar trebui ca primarul sa trimita in teren politia locala,fiscul,administratorii de asociatii sa identifice aceste masini si sa faca dreptate celor care platesc darile.Am o masina modesta,am cumparat-o cu bani munciti o dacia,cind gasesc si eu loc in parcarea blocului unde am inregistrata masina o gasesc scuipata,cu stergatoarele indoite,ventilele scoase,busonul de benzina furat.O sa parchez masina in fata primariei,mai mult de atit ce pot pati.

  3. Cand am scris”BRAVO”m-am referit la golaniile pe care TUCHEL le descopera!Mai sunt multe ordinarii de scos la suprafata!Gen „bani aruncati pe pavelele de proasta calitate(cred ca nu sunt de a lui BUTUNOIU)”s.a.m.d.
    P.S.Sincer!Nu il sustin pe actualul primar,dar daca isi face treaba bine merita tot respectul!

  4. Dacă e aşa, atunci celui/celor care au semnat şi ştampilat de radiere,deşi autovehicolul se află în circulaţie, să li se impute aceste impozite neachitate, dacă se dovedeşte că ar fi fost posibil să fie aşa precum relatează cu atîta satisfacţie, „El Comandante”. Iar propietarii acelor maşini de mulţi cai putere, să li se confişte maşinile pentru a fi vîndute la licitaţie. Şi uite aşa mai vine un ban la bugetul local. Oricum s-ar găsi pe ce să fie cheltuit (banul public). Pe ceva tehnică de calcul şi aparatură de „informare”,informatizare şi cît mai multe softuri, nişte pereţi îndreptaţi sau rotunjiţi, nişte felinare sau lampadare colorate, nişte uşi rotative, nişte mobilier, poate şi nişte granit sau bazalt, sau vreo construcţie din sticlă şi oţel pentru vreo altă Primărie. Deh!… asta care e acum le cam „pute” unora.

  5. „BRAVO”?DE CE?pt ca se fura?se da spaga?nu stiu daca dl.primar are sau nu dreptate dar daca are, inseamna ca mare parte din smecherii care se plimba prin oras cu cu masini cilindrate 3000 si peste, nu contribuiesc la bugetul local.Nu sunt un visator dar cred ca e just ca fiecare sa plateasca atat cat isi permite.Daca circula cu logan sa plateasca pt. logan,dar daca ii place mercedes atunci e just sa-si plateasca si darile pt. mercedes.Nu cred ca ca bunastarea nostra, a tecucenilor, va depinde in mod direct de plata acestor impozite dar…….daca e lege atunci e just sa fie pt. toti.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*