shopify
analytics tool

Tortul de pe masa de biliard

  Pentru că „prostia nu doare” şi dacă eşti prost „noroc să ai” primul scâncet al verii n-aduce cireşe coapte numai bune de pus la urechile „fetelor mari” din politichia românească, ci o masă verde (aproape brotac) de biliard, autohton, în mijlocul livingului din casa bătrânească, de chirpici, neasigurată PAD din lipsă…

De-aia „afară-i vopsit gardul”…

Pe masă ce să vezi? Un tort. Deja tăiat, porţionat în douăsprezece felii aproximativ egale (cea mare- 4000, cea mica-3000-3500) în jurul căruia biluţele sunt extaziate, se rostogolesc bezmetice şi nu intră în găuri ca să nu piardă siropul lipicios până aproape de obezitate de sub platou.

Tacul le mai împrăştie (pentru testarea fidelităţii).

Ele se-ascund pe margini, atente la cele patru colţuri găurite. Acolo e iadul. Acolo e hăul în care, daca scapă , nu mai văd lumina lustrei ocolită de legea lustraţiei, decât peste trei-patru ani.

Patru ani de post şi abstinenţă?

Ptiu, drace!

În jurul mesei, un singur jucător, Unicul, mânuind Magnificul tac, le ţine pe bietele biluţe sub atentă observaţie pavloviana. Le măsoară secreţia salivară, le plimbă prin siropul îmbibat în pânza verde şi, pe măsură ce se apropie, unele se lipesc, altele pătrund de-a dreptul în porţiile dulci pentru ele şi amare pentru gurile căscate ale privitorilor care-şi întorc pe dos buzunarele goale.

De unde bani pentru sirop? De la buget.

De unde bani la buget? Din buzunarele pomenite mai-nainte.

Tecuci-13.06.2013

Manole Isabella Monica

1 Comment on "Tortul de pe masa de biliard"

  1. Paƒrerologul de Tecuci | 15 iunie 2013 at 10:26 | Răspunde

    Deoarece, intelesul parabolei este prea abscons pentru mult prea multi dintre tecuceni, rog pe creatoare sa ne dumireasca putin si sa ne scoata din labirintul sterpezitor de dulce, raspunzandu-ne la cateva intrebari:
    1. Ce sunt cele 12 felii “aproximativ egale”?!
    2. Cine sunt “bilutele” si cine este “tacul”?!
    3. Cine este “Magnificul” ??
    4. Ce semnifica “cei 4 ani de post si abstinenta”???
    Nu de alta, dar oricat de nefilozofali si de profani in ale rebusului politic supus atentiei noastre am fi, tot tecuceanul pricepe ale cui sunt “gurile cascate” si buzunarele goale… parerea mea… zic si eu…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*