shopify
analytics tool

Tecuciul şi Ţepu, “fiefurile” familiei Ţuchel

Narcisa si Daniel Tuchel_protecuci.ro

Narcisa si Daniel Tuchel_protecuci.ro  Rezultatele alegerilor din 10 iunie au adus pe scena politico-administrativă din Galați două familii de primari! Dacă despre familia Munteanu, care va conduce în următorii patru ani primăriile din Foltești și Frumușița, am scris deja în paginile ziarului nostru, a venit rândul familiei Țuchel să ne spună povestea. Aceasta este una extrem de interesantă, chiar unică la nivelul județului Galați. Daniel Țuchel a fost timp de opt ani primarul comunei Țepu – localitate în care s-a și născut. Rezultatele obținute aici l-au propulsat repede în fruntea organizației locale Tecuci a PNL, iar de aici a venit și dorința lui de a deveni primar al celui de-al doilea municipiu din Galați. S-a luptat în campanie cu Eduard Finkelstain – democrat-liberalul care a câștigat detașat de două ori primăria Tecuciului – dar care acum a trebuit să se recunoască învins de Daniel Țuchel.
Narcisa Helena Țuchel nu are în spate o carieră politică nemaipomenită, dar are alături un mentor foarte bun: pe soțul ei! Membră a PNL de aproape 10 ani, noua „primăriță” de la Țepu vine din lumea oamenilor de afaceri. Cât timp Daniel Țuchel se zbătea să asflateze drumurile din comună, doamna Țuchel se ocupa de bunul mers al afacerii, în calitate de director.
Marea familie Ţepu se extinde până la Tecuci!
Ce va fi de acum înainte? „Cu siguranță pot să spun din start că nu am de ce să acuz greaua moștenire! Nu știu dacă sunt mulți primari ca mine… Cert este că am mult mai puțin de făcut în raport cu ceea ce a făcut soțul meu”, ne-a declarat noua șefă de la Primăria Țepu. Deși nu a fost investită încă în funcție (astăzi se va întâmpla acest lucru), Narcisa Țuchel a acceptat să preia simbolic (pentru deliciul aparatului foto!) eșarfa de primar. „Familia Țepu va fi mai mare acum și se va întinde până la Tecuci, iar celor care au avut încredere în mine le cer să aibă încredere și în soția mea. Știe ce are de făcut, iar dacă va fi în impas, o voi ajuta”, a spus zâmbind Daniel Țuchel. Prea multe nu are doamna primar de făcut: străzile sunt asfaltate cam 80 la sută, iar apă și canalizare au aproape toți locuitorii din comună. În familie nu vor face politică pentru că și-așa se vor întâlni destul de rar, iar atunci când o vor face se vor dedica în exclusivitate copiilor. Deși teoretic sunt doi primari, Daniel Țuchel a găsit totuși o mică diferență: în familie va exista un primar de municipiu și unul de comună! Narcisa Țuchel nu se sperie bătăliile politice și ironiile unor bărbați misogini și spune că-i așteaptă pe toți criticii ei peste patru ani, atunci când va face bilanțul.

Autor:   Bogdan Nistor , sursa: viata-libera.ro

1 Comment on "Tecuciul şi Ţepu, “fiefurile” familiei Ţuchel"

  1. În principiu, familia Ţuchel ar merita felicitări… părerea mea, este că, totuşi, ceva este ambiguu, neclar… ca să nu-i spun “putred”… ca-n Danemarca lui Şecspir… ceva şchioapătă, parcă… Apetenţa pentru politică a unor familii, ne aduce aminte de vremuri de tristă amintire… mie cel puţin… Personal nu pot avea nimic cu aceşti doi cetăţeni ai judeţului Galaţi… nici măcar cu faptul că numele pe care l-au primit, fiecare, la botez a primit şi “particule” vest-europene, care la vremea sfintelor taine ale botezului, prevesteau, parcă, intrarea în U.E…. Stau şi mă întreb, dacă afacerile “de familie” le-au mers atât de bine, de ce s-au mai băgat în politică… amândoi… Probabil că, “tocmai de aia ! “…părerea mea…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*