shopify
analytics tool

Tecuciul, de la statutul de municipiu la cel de stână?

caini-comunitari_tecuci.eu  Oare o altă alternativă să nu mai existe?! În ultimii ani, haitele de câini maidanezi s-au înmuţit într-atât de mult în oraşul nostru încât tecucenii au ajuns să fie agresaţi nu numai de prezenţa lor fizică pe stradă sau în jurul locuinţelor, ci şi de lătrăturile sau schelălăielile acestora care crează o atmosferă tot mai greu de tolerat. El Dorado-ul patrupedelor fără stăpân pare a fi zona cuprinsă între străzile: Şt. Petică, 1 Decembrie 1918, Ştefan Corodeanu, Transilvaniei, mai precis spus în perimetrul celor două cvartaluri, unul de la maiză-zi de Biserica Precista şi celălalt, la apus de Colegiul de Agricultură. Pentru locuitorii din această zonă, nopţile de vară au devenit un veritabil coşmar pentru că, intervalul de timp 22,30 şi 5,00, decibelii lătrăturilor le perturbă continuu somnul. La fiecare 5, 10 minute, haitele se încaieră între ele creând o larmă de nedescris. Cei mai nefericiţi par să fie însă locatarii blocurilor AG1, AG1b, A2 şi A3 din cadrul Asociaţiei nr. 10. Cei câţiva câini – pripăşiti (sau aduşi) în preajma centralei termice dezafectate – de câte ori vin haitele de maidanezi hămesiţi de prin oraş la containerele de gunoi din preajma, sau trec în pâlcuri noaptea de-a lungul străzii 1 Decembrie,  fac un tărăboi de nedescris. Desigur, si gunoierii din acest perimetru îi mai întărâtă cu cei 2-3 câini care îi însoţesc permanent atât ziua cât şi noaptea.
Din cauzele menţionate, oamenii sunt nevoiti să închidă geamurile (în locul să le lase întredeschise tocmai acum când se moare de cald!) pentru a încerca să mai atenueze din intensitatea zgomotului care vine de afară. Precizez faptul că în noaptea încheierii numărătorii voturilor din 10 iunie a.c., somnul le-a fost aproape imposibil. Nu cred că au realizat performanţa de a dormi mai mult de 60 minute. Oare să se fi întâmplat aceasta tocmai pentru că fostul primar, Eduard Finkelştain, înmulţitorul şi ocrotitorul lor, a pierdut în mod lamentabil alegerile? Să fi „plâns” înfrângerea acestuia?
intre-blocuri_tecuci.euDegeaba te plângi la conducerea asociaţiei, la funcţionarii responsabili ai Primăriei, toată lumea, la început, se arată binevoitoare să „rezolve“ problema dar, pe măsură ce trece timpul, constaţi că nu se întâmplă de fapt absolut nimic. Cunoaşti vreun lucru pe care românul, inclusiv tecuceanul, să-l fi dus vreodată până la capăt? În perioada următoare numărul câinilor se va dubla fără ca nimeni să se mai gândească şi la consecinţe.
Pe Primar, de regulă, nu-l interesează ca oamenii, care l-au votat şi plătesc impozite, să aibă şi liniştea necesară pe timpul nopţii atunci când, conform legii, au dreptul  de a se odihni pentru a se putea reface pentru a doua zi. Bătrânii, bolnavii, copiii care învaţă şi toţi cei care muncesc trebuie, aşadar, în mod continuu stresaţi. Oare ce performanţe să le mai ceri acestora?
Ceea ce este de neacceptat este şi faptul că poliţia comunitară care are îndatorirea să patruleze noaptea prin oraş şi să semnaleze aceste aspecte neplăcute, se face că nu observă. În schimb, dacă ar prinde pe un şofer claxonând ziua, l-ar sancţiona imediat pentru greşeala comisă.
Aşadar, cum s-ar spune, se conturează o complicitate tacită a tuturor factorilor responsabili împotriva propriilor locuitori.
caini-vagabonzi_tecuci.eu   Dacă tot a ajuns Primar, Dl. Daniel Ţuchel, sperăm să le creeze tecucenilor condiţii similare ca celor din Ţepu, adică ziua să-i pună la treabă, iar noaptea să le asigure confortul optim pentru odihnă. Lătrăturile căinilor să se mai audă doar în perimetre permise (adăposturi, întreţinute şi de iubitorii de animale), aşa cum se mai întâlneşte doar în jurul stânilor de pe Valea Cernicăi, de la nord de comuna unde funcţionase până mai de curând.
Iată un cartof fierbinte pentru noul Primar!
Să sperăm că nu vom fi nevoiţi să mai aşteptăm încă trei luni până se va rezolva această problemă.

Sris de Gh. Popa

13 Comments on "Tecuciul, de la statutul de municipiu la cel de stână?"

  1. Simplu cetatean | 12 iunie 2012 at 09:01 | Răspunde

    Problema rezolvata.
    Cainii pot fi dusi la Tepu.Fiecare cetatean are nevoie de 3-4 caini pentru apararea averilor ce le-au acumulat in cei patru ani de domnie a domnului T.Si apoi se poate face o „ferma”. Cainii in urmatorii patru ani ar putea aduce venituri inestimabile.

  2. Din discuţiile purtate cu unii cetăţeni, am înţeles că hingherii după ce strâng câini din oraş, îi eliberează în păsurea de la Furceni. Dacă este aşa, nu cred că un maidanez e atât de prost să nu revină în arealul unde a trăit. Una din problemele care ar trebui să se verifice, dar cu maximă exigenţă, este recensământul câinilor aflaţi în curţile locuitorilor. Pentru că cei ce au femele şi vor făta pui, vor ajunge pe strazile oraşului în cele mai multe cazuri. Aşa că ar trebui făcută o sterilizare gratuită şi la câinii cetăţenilor la domiciliu. Cel care nu doreşte sterilizarea să fie atenţionat că va suporta obligatoriu costurile de ecarisaj din oraş, în caz de abandon al puilor pe stradă. Trebuie pus un tel-verde la dispoziţia cetăţenilor, unde aceştia să poată sesiza orice problemă care ţine de viaţa comunităţii. Şi domnilor consilieri, aştept să apară mercurial cu preţuri la legume, la piaţa Tecuciului. Asta bineînţeles în urma unui sondaj adhoc în piaţă printre cetăţeni. Cu alte cuvinte preţul să plece de la cetăţeni şi producători. Preţuri acceptabile pentru ambele părţi.

  3. In primul rand, succes noului primar. Ma bucur ca prinntre obiectivele dansului este si scesta, al curatarii strazilor de caini.
    Perimetrul este mult mai larg. Includeti, va rog, strazile Stefan Cel Mare (la nord de partea comerciala) Eminescu, Sf Voievozi, Alexandru cel Bun, Focsa, Tineretului. Pe aici trotuarele sunt pline de mizerii. Se descarca periodic masinile cu caini aduse de „iubitorii de animale” din Galati, dar
    mai sunt si unii caini care au stapan, dar sunt lasati hai-hui pe strazi ca sa nu murdareasca curtile stapanilor.
    Ce mai, e de muncit in orasul asta pana cand nu numai cainii, dar si oamenii vor fi civilizati!

  4. Las ca ai aranjeaza Tuchel, in 3 luni, carne de mici ai face, ca doar a promis.
    Cum s-a si apucat deja? Nu pot sa cred.

  5. Felicitari domnului Daniel Tuchel sper sa se tina de cuvant si sa creieze locuri de munca si sa izoleze gratuit blocurile asa cum s-a laudat si sa lase parcul central si radio tecuci in pace

    • radio ul a disparut poate in curand si voi dascalu admin si parelologul fugiti si plangeti l pe friki ca v a suportat atat acum il laudati pe d l tuchel oricum nu se compara nimeni cu d lui

      • Nu-l cunosc pe Friki de care pomenesti, nici macar pe Tuchelul pe care-l adori… stiu ca ti-e greu că nu toţi tecucenii îl laudă pe noul primar… eu nu am nici un motiv s-o fac… nici pe vechiul, nici pe noul… dimpotrivă, să ştii că aşa cum l-am criticat pe „vechiul”, ţi-l voi critica pe Măria-sa Ţuchel-întâiul atunci când se va confirma că, în spatele victoriei sale se vor ascunde viitoarele minciuni politice… şi viitoarele potlogării… Nu-ţi crea singur probleme că Ţuchelul dumitale o fi mai bun decât ceilalţi primari postdecembrişti care „au domnit” în Tecuci… Unde n-o da Domnul-Doamne ca eu să nu am dreptate… iar tecucenii s-o huzurească într-un oraş minune, unde să curgă laptele şi mierea pe valea Tecucelului… aşa cum s-a angajat Ţuchel că va face din Tecuci în viitorii 4 ani…! EU NU CRED ACEST LUCRU, SĂ MĂ PICI CU CEARĂ!!! Ce să-i faci, asta-i părerea mea… Eu, unul, din principiu, nu voi lăuda niciodată un politician… Ştiu foarte bine ce înseamnă politica pentru români… după ’89, politica împreună cu cei care o „practică”, a constituit CEL MAI MARE RĂU din viaţa noastră… ne-a condus către sapa de lemn, indiferent cum s-a numit partidul sau „gaşca” de partide care au fost vremelnic la putere… sau indiferent de cum s-au numit purtătorii de stindarde ai partidelor respective… aşa, că „ciocu’mic”… indiferent că acum, sunteţi VOI la putere… iar EI au fost ieri la ceeaşi putere… toţi o apă şi-un pământ… părerea mea…

        • am impresia ca ti tremura izmenele pe tine domnule parerolog trebuia o schimbare c o fi bine c o fi rau mai vadem noi dar daca tuchel nu era bun nu l alegea tecucenii drpt dovada ca a luat un mandat si sotia dansului inseamna ca s oameni gospodari chiar daca din rautate unii il fac taran

          • Mulţumesc pentru informaţii ! Apropo,familia de muncitori agricoli harnici, (cine a îndrăznit să-i numească ţărani ?…) Ţuchel, are numai doi primari în componenţă ?! Numai atât….?
            M-ai cam dezamăgit… Oricum, capabili oameni… Asta ca să nu cumva să zici că nu te bagă lumea în seamă… Felicitări pentru că ştii să citeşti…

          • Ca sa ma conving daca este adevarat s-au nu ce se spune despre ”miracolele” facute de dl. Tuchel in Tepu,am asteptat autobuzul care venea din localitatea cu pricina si i-am intrebat despre primar. Va rog sa ma credeti ca toti, dar absolut toti se bucurau ca au scapat de el.Ce nu le placea ? Aroganta,superioritatea pe care o afisa si modul cum vorbea cu tepeni pe care ai considera adversari; din tarani prosti si jegosi nu ai scotea.Las la o parte realizarile fantoma cu care se lauda la intrunirile cu alegatorii tecuceni, dar despre care tepeni habar nu aveau. Faptul ca a fost ales nu este meritul lui. Votul a fost unul politic, de protest, la nivelul intregi tari.Populatia nu s-a uitat la oamenii, a votat impotriva PDL-ului.

      • Băi…nea @eu, că nu cred că poţi fi nici vreun tovarăş şi nici vreun domn, asta se vede din minima capacitate de a folosi tastatura, nu cred în ruptul capului că ai putut digera vreun articol scris pe acest blog, pentru că asta se poate observa din ce ai tastat ca să poţi avea vreo opinie logică şi argumentată. În primul rând eu am relaţii amicale cu toţi oamenii, nu sunt un pupincurist cum sunt alţii şi tu bineînţeles. Nu trebuie să fac sluj în faţa nici unui reprezentant al guvernării ca tine. Cât despre relaţia mea cu actualul primar nu o vei avea tu, nici într-o sută de ani. Şi sunt convins că actualul primar nu se va înconjura de semianalfabeţi pârâţi ca tine, ci de oameni de altă factură. Adică nu de stupid people. Indiferent câte pupături de dos vei da. Şi dacă pe 21 decembrie 1989 eram doar câteva sute de revoluţionari la Intercontinental, de am fost bătuţi şi împuşcaţi de securitate, de aia am suferit prin spitale operaţii, este din cauză că pe timpul comuniştilor, cei ca tine nu au vrut să stea lângă noi acolo şi au fugit repede acasă ca nişte laşi. Cu toate că sunt sigur că efortul intelectual s-ar putea să-ţi creeze sicope în creier, recomand citirea legislaţiei administraţiei locale din ţara noastră. Acolo vei descoperi că nu eşti slugă la edilii oraşului, cum îţi place şi te complaci să fii, ci dimpotrivă e viceversa. O tastare inteligibilă şi corectă gramatical ar fi un semn că ai devenit un cetăţean al comunităţii Tecuci.

        • bai nea doru cred ca n ai nici jumate din varsta mea vb frumos ca tu la revolutie cred ca erai un putoi pe langa mine si la tastatura te cred mai destept ca asa i tehnologia de azi

  6. vara a inceput bine de tot cel putin in zona strazii Costache Racovita unde se pare ca poluarea fonica s-a triplat fata de anii trecuti. Avem asa, santier in lucru cu trosnete, bubuituri, picamere, tractorase si camioane, muncitori care lucreaza de la 7-8 dimineata (!?!) pana seara uneori si noaptea (WTF!?!) si in weekend (asta pana ieri la alegeri, acu vad ca nu mai au asa indemn), deci imposibil sa tii un geam deschis sau sa te odihnesti noaptea, ziua, dimineata sau la pranz, haitele de caini mai sus mentionate parca mai multe si mai urlatoare decat vara trecuta, trafic parca mai intens in timpul noptii pe bulevard (habar n-am de ce si cum dar sigur e asa, ma trezesc noaptea pe la 2-3 si se aude traficul ca in Bucuresti), plus niste hahalere nesimtite care stau pe bancile de pe langa bloc si hahaie si vorbesc atat de tare de parca ar fi pe ogorul lu tat’so la ora 12 noaptea.
    Mai vreti si somn? No need, dar presimt ca o se ne luam campii vara asta, e oribil… mult prea mult zgomot pentru creierul uman…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*