shopify
analytics tool

Tecuciul are piaţă mai scumpă ca Galaţiul

Piata centrala Tecuci 2010  Pieţarii din Tecuci nu ţin cont de faptul că oraşul lor este de mai bine de zece ori mai mic decât Galaţiul, că locurile de muncă sunt mai puţine şi că puterea de cumpărare este mult mai mică! Preţurile legumelor şi ale fructelor sunt la fel sau chiar mai mari decât cele din pieţele gălăţene. Asta, în condiţiile în care Matca este la o aruncătură de băţ de Tecuci, iar legumicultură se face prin multe ferme mici şi medii, în apropiere de oraş. Verdeţurile proaspete, spre exemplu, se vindeau la început de săptămână cu un leu, la fel ca la Galaţi. La preţ mic nu se găsea nici ceapa verde, care ajungea şi la 2 lei legătura, cu 50 de bani mai ieftină decât legătura de ridichi. Ardeii graşi la 9 lei mai pot fi găsiţi, prin Galaţi, şi la 7 sau 8 lei kilogramul. Roşii se vindeau tot la 8 lei kilogramul, la fel ca şi castraveţii gigantici, importanţi, cel mai probabil, din Grecia sau Italia. Dacă prin Piaţa Centrală sau prin cea din Micro 17 mai găsim mere şi cu 1,8 lei sau 2 lei kilogramul, la Tecuci nu aveam această posibilitate. Or fi sau nu de aur, merele tecucenilor nu se dau cu mai puţin de 2,5 lei, iar pe cele mai multe dintre tarabe costă chiar 3 lei.

sursa: viata-libera.ro

1 Comment on "Tecuciul are piaţă mai scumpă ca Galaţiul"

  1. O piata plina de speculanti, au cintare ce inseala ,acei din parcare,oameni lu Marga si altii de prin preajma ,incuscriti cu Politaii hehe dar ii freaca cineva daca ei ung pe toti.Rog pe Dl primar sa trimita pe cel mai de incredere om al lui sa ii cumpere o plasa de cartofi sau 2 -3 kg de mere sa vada apoi la recintarire cite kg au ,si va jur ca corect nu va fi.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*