shopify
analytics tool

Tecuceni aveţi dreptul la OPINIE! Căruţele lui Pazvante, trecute în domeniul public

Caruta cu flori

Ziarul online protecuci.ro va încerca să prezinte de acum înainte în materiale distincte hotărârile luate de Consiliul Local Tecuci, ataşând la fiecare articol proiectul în cauză, pe care l-au avut la îndemână şi consilierii locali.

Tecucenii vor avea astfel ocazia să fie la curent cu noutăţile şi să comenteze pe marginea lor în limita bunului simţ.  Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe ordinare s-a aflat un proiect privind atestarea apartenenţei la domeniul public a unor bunuri. E vorba mai exact de cele amplasate în Parcul Central având destinaţia de mobilier urban. Bunurile nu sunt declarate prin lege ca fiind de uz sau interes naţional ci doar local, prevede proiectul de hotărâre, iar amplasamentul pe care sunt ele edificate nu a fost restituit în conformitate cu legile proprietăţii, la această dată când termenele de depunere a cererilor de retrocedare au expirat şi ca atare se impune preluarea în domeniul public al municipiului.

Printre bunurile situate în parc urmând a fi atestate ca aparţinând domeniului public se numără căruţele ornamentale, complexul structură lemn sfatul bătrânilor, băncile de lemn cu spătar etc. Întregul inventar îl găsiţi în proiectul de hotărâre. În luna mai Consiliul Local a aprobat ca cele 6 spaţii comerciale din parc, aparţinând societăţii falimentare Vivas, administrată de Vasile Dănăilă (Pazvante), să poată fi achiziţionate de Primărie la un preţ de maximum 325.700 lei, stabilit printr-un raport întocmit de expertul evaluator Vasile Irimia, trecând astfel în domeniul public de interes local.

About the Author

Marian Topriceanu
Vezi profilul acestuia pe FACEBOOK

2 Comments on "Tecuceni aveţi dreptul la OPINIE! Căruţele lui Pazvante, trecute în domeniul public"

  1. Pazvante a lasat caruta cu care a venit si a plecat cu o limuzina BMW-X5. Tecucenii onesti care muncesc cinstit si platesc impozitele si utilitatile corect,au ajuns de risul parvenitilor.Trebuia sa fie stirpit raul care se afla in spatele zimbetului obraznic a lui Vasile.Baietii de cartier din perioada 1975-1980 stiu cine era acest auto-intitulat Pazvante,ma refer la cei din zona haotlului Turist,nu niste copii care se hranesc cu amintiri:-(Scapetu,Alecu,Mafoame,Pazvante,fratii Croitoru) stateau in fata usii de intrare in hotel si buzunareau oamenii.Presa din Tecuci a facut dintr-un infractor de drept penal un erou.Rusine!

  2. preluat mediafax:
    „Primarul demis al oraşului Detroit, din statul american Michigan, a fost condamnat joi la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupţie în această localitate în faliment din nordul Statelor Unite. Kwame Kilpatrick, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit vinovat, în martie, de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare şi fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor şi contractelor încheiate de primăria oraşului Detroit.De asemenea, 33 de persoane, printre care consilieri şi angajaţi municipali, au fost condamnate pentru că au participat la acest vast sistem de corupţie publică.Fostul primar a fost acuzat că a împărţit cu un subcontractant al oraşului comisioane în valoare de peste 83 de milioane de dolari, plătite de promotori pentru a obţine şantiere municipale.Ancheta a mai stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit cu 840.000 de dolari mai mult decât valoarea salariului său şi că a deturnat fonduri ale diverselor asociaţii create pentru a-i ajuta pe locuitorii oraşului.”În această caz nu este vorba atât de o condamnare a unor acte din trecut, cât despre schiţarea unui nou viitor pentru oraş”, a declarat procurorul Barbara McQuade. „O asemenea pedeapsă îi va descuraja pe alţi oficiali să fure poporul şi va atrage servitori cinstiţi ai statului’, a adăugat ea.”
    – remarca mea: PE CIND O ASEMENEA STIRE SI DESPRE „ALESII” NOSTRII!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*