shopify
analytics tool

Tabletă pentru un cioplitor inspirat

mesagar grigore patrichi - muzeul braileiGrigore-Patrichi-Smulţi  Cum se-ntâmplă de obicei, veste încetării din viaţă a sculptorului Grigore Patrichi Smulţi m-a găsit neurastenic şi complet nepregătit. I-am vizitat expoziţia cu ceva timp în urmă şi rămăsesem cu unele nedumeriri. Aş fi avut atâtea lucruri să-l întreb, i-aş fi cerut atâtea explicaţii suplimentare şi i-aş fi arătat atâta preţuire că acum, când toate s-au năruit definitiv nu-mi mai rămâne decât regretul nevolnicelor mele amânări.   Nu l-am întrebat niciodată, dar cred că Smulţi era un adaos la numele său adevărat şi l-a adoptat din iubire, ca recunoştinţă pentru satul din care-a descins –  pentru a-l duce prin lume, prin timp şi până la urmă, în nemurire. Sunt sigur că lucrările lui au stârnit invidia multor râuri de munte de unde-şi culegea pietrele pentru cioplit. Ceea ce natura modelase în felul ei, fără cheie şi fără o idee adâncă a desăvârşit el, sculptorul, care-a ştiut să extragă forma cea mai potrivită din fiecare piatră şi să continuie ceea ce  natura, râul începuse de veacuri..  Fără el, fără dalta lui măiestrită şi fără palma lui mângâietoare multe forme ideale ar fi rămas amorfe şi risipite în neant, neaduse  în condiţie artistică.

Grigore Patrichi Smulti - TREI GRATII  Mi-a plăcut, şi i-am recunoscut acest lucru, Fântâna lui Narcis. Am cunoscut multă lume aplecată asupra izvorului din ghizdea  minunându-se de ceea ce se răsfrânge  în oglinda ei. Mici de gânduri, mari de patimi încearcă şi ei să forţeze istoria, dar istoria îi va rejecta, mai devreme sau mai tărziu, ca pe nişte edecari buni doar pentru sforării şi nesăbuinţe.

  Noapte bună, Grigore Patrichi Smulţi şi Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în preajma Sa.

Ionel Necula

  Grigore Patrichi Smulti - INTELEPT“Moartea este, în ultimii ani, cel mai eficient dascăl naţional. Cu ocazia inmormântarilor,  naţia afla că am avut mari personalităţi în toate domeniile cunoaşterii, de care, însă, în timpul vieţii,  nimeni n-a avut nevoie şi, astfel, mergem dintr-un început în altul, iar lacrimile se usucă înainte de a fi acoperit sicriul cu pamânt.” Scria aste rânduri, acum cateva zile, academicianul Augustin Buzura în revistă “Cultura”.

Mă uit şi eu în jur şi-mi dau seamă că însăşi cultura acestui oraş se va sfârşi o dată cu oamenii săi, că în doar câţiva ani, cei care astăzi servesc, sprijină, stau ciot în jurul culturii, ne vor părăsi, se vor rădică la ceruri… Şi totuşi astăzi, nimeni nu se gândeşte să-i ajute să facă mai mult şi mai ales pe nimeni nu văd şi nu pare să le ia local. Întâlnesc în oraşul nostru pera mulţi specialişti, prea mulţi profesionişti, pera mulţi manageri, prea mulţi aleşi,  şi prea mulţi toţi aceştia pentru a mai rămâne loc şi pentru actul cultural real şi dezinteresat, pentru gestul nerăsplatit sau pentru timpul şi viaţa dedicate spiritului. Trăim pragmatic, gândim alcoolic, ne calicim… facem hârtii, inventăm munca cotlonului ascuns şi confortabil, despicăm ziua în zorzoanele vorbelor, punem în prăjini fapte efemere, ne isprăvim în săcaturi…e suficient tam-tamul “eu muncesc”.

Grigore Patrichi Smulti - INTELEPT  Societatea e tăiată în două : cei de sus şi cei de jos ; cei mari şi cei mici ; cei care taie şi spânzură şi toţi ceilali, napăstutii, nenorociţii, nefericiţii, care ar ucide şi-ar sfâşia, dar sunt, contrar bunei fiinţări pe pământ, împiedicaţi de lege. E ştiut că orice bună fiinţare ar fi capabilă de autocuratire, de exilarea, de îndepărtarea râului. Şi legea e uneori singura care îi împiedică, singur care îi ţine şi sigura care, promulgată în ideea  guvernării, supune, stăpâneşte, înrobeşte. A cui lege ?  În nici un caz a mea, a ta, a noastră ! În târgul acesta nepricopsit am întâlnit contabili care fluturau o singură lozincă: “Eu sunt legea”;  am văzut  onctuosi pentru care legea e doar atificiul, luarea din condei…; am simţit încrâncenaţi pe lege, am în fiecare zi de-a face cu strofocari pe articol, alineat, litera, scremete care-mi rănesc, imi zgârie creierul, iar asta, taman că nu mai există, că s-au uitat, că  sunt pierdute demult cinstea, cuvântul, frumosul, omenia.

Un om ca Grigore Patrichi Smulţi s-a retras din lumea reală; si-a părăsitcolind grigore pastrichi- muzeul brailei atelierul  de creaţie, pierdut, luat, retrocedat; s-a înghesuit în apartamentul sau prea mic pentru cioplit lemnul şi piatra; s-a aşezat tăcut într-o lume a sa, prea modestă pentru a fi observată; şi s-a ascuns, de multe ori mâhnit, în lumea sa de pitre. A putut să reziste aşa, o vreme. Astăzi, a plecat! Astăzi acolo sus, poate ciopleste nori albi, şi mai sus, ciopleşte stele, şi mai sus, ciopleşte lumina, tot aşa cum facea pe pămant.

Grigore Patrichi Smulţi rămâne artistul care a putut prin gestul şi prin viaţa sa să-şi facă loc şi nume dincolo de scurta-i viaţa, in viata noastră; rămâne sculptorul şi rămâne omul pe care să-l purtăm cu noi;  rămâne spiritul care ne ridică şi care reprezintă atât unic, atât de statornic si atât de inegalabil acest loc, aces ţinut al Tecuciului.

Poate ca totuşi acesta e momentul unor inţelesuri ce pana acum ne-au scăpat. Poate ca vom pricepe că nu trebuie sa asteptăm disparitia unui om pentru a ne dumiri ca acesa “A fost !”.

Lucia Gologan

1 Comment on "Tabletă pentru un cioplitor inspirat"

  1. Am admirat ani în șir lucrările artistului. Ne-au vegheat tăcute de sub frunzele ficușilor, mângâiate de privirile copiilor.Le-am găzduit cum am putut mai bine, le-am salutat în fiecare dimineață. Am fost foarte mândri, noi , cei de la Școala nr 4 „Ion Petrovici”, că am fost primii aleși să le avem în ospeție. Săptămâna trecută au plecat spre C.N.C.H. Am regretat, am zis că poate am supărat pe cineva, am crezut că alții le doreau mai mult decât noi. Au plecat cele 12 lucrări, apoi a plecat și tatăl lor pentru totdeauna. Stranie coincidență! Acum regretăm ! Nu trebuia să plece nimeni.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*