shopify
analytics tool

Tabăra de creaţie „Cu şevaletul în vacanţă”

  Marţi dimineaţă s-a dat startul primei ediţii a taberei de creaţie „Cu şevaletul în vacanţă”. Proiectul a fost iniţiat de educatoarele Grădiniţelor Nr. 5 şi 15, Valerica Radu, respectiv Aurora Popa. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Clubul Copiilor din Tecuci, Biblioteca Municipală, Primăria locală şi cele două grădiniţe au conlucrat şi vor colabora în continuare în vederea bunei desfăşurari a acestei acţiuni. În perioada 6 – 9 iulie copiii vor avea parte între orele 9.30 şi 12.30 de un program ce va cuprinde jocuri, mini-excursii, activităţi de pictură, tabăra urmând să se încheie la data de 11, când vor fi expuse lucrările preşcolarilor la Galeria ”Helios” a Bibliotecii Municipale.Tabăra de creaţie Cu şevaletul în vacanţă are menirea de a ajuta copiii să transpună în imagini, farmecul vacanţei, de a îmbina jocul, plimbarea cu desenul, pictura, într-un cadru natural, petrecând un timp de calitate, sub atenţia unor specialişti”, este consemnat în argumentul acestui proiect. În jur de 25 de preşcolari de la diferite unităţi de învăţământ preprimar din oraş, au animat atmosfera amorţită, din cauza vacanţei, de la Grădiniţa Nr. 5 „Dumbrava minunată”, instituţie ce găzduieşte tabăra de creaţie. La deschidere au fost prezenţi: Olimpiu Zăgrean, directorul Clubului Copiilor, profesorul Ioniţă Bebea, coordonator al activităţilor taberei, educatoarele Lupu Nastasia (director la Grădiniţa Nr. 1), Luminiţa Căliman (Grădiniţa Nr. 14), Felicia Iancu, Oana Cocoiag (Grădiniţa Nr. 15), Rodica Petică (directorul Grădiniţelor Nr. 15 şi 16) şi cele două iniţiatoare ale îndrăzneţului proiect. Copiii au avut şansa să-şi facă noi prieteni şi să-şi petreacă timpul într-un mod constructiv, departe de mijloacele tehnologice moderne. Preşcolarii au beneficiat în prima zi de o excursie la Matca. Sperăm că s-au încărcat îndeajuns din punct de vedere al inspiraţiei, pentru că în zilele următoare vor aşterne pe hârtie trăirile lor, cele mai bune lucrări plastice urmând să fie premiate.

Fii tu primul care comentează on "Tabăra de creaţie „Cu şevaletul în vacanţă”"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*