shopify
analytics tool

Ştefan Buţurcă, – pictor

  Buţurcă, Ştefan – pictor.  S-a născut la 9 aprilie 1951, în comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi. A absolvit Academia de Arte din Iaşi, clasa profesorilor Dan Hatmanu şi Francisc Bartok (promoţia 1974). Membru al U.A.P., Filiala Bacău. Şi-a organizat 29 de expoziţii personale în ţară (Bucureşti, Iaşi, Suceava, Tecuci) şi una în Republica Moldova (Chişinău), a participat la numeroase manifestări colective desfăşurate pe plan judeţean şi naţional. În cadrul unor expoziţii de grup a expus în mai multe rânduri alături de artiştii plastici Spiru Vergulescu, Elena Uţă Chelaru, Ştefan Sevastre, Ion Ţarălungă, Dan Mateescu, Nicolae Placicov, Petru Petrescu ş.a. A realizat ilustraţie de carte pentru diferite edituri. Lucrări în colecţii de stat şi particulare din România (Bucureşti, Iaşi, Suceava, Galaţi, Constanţa, Tecuci, Lenauheim, Bistriţa Năsăud, Sf. Gheorghe, Bârlad, Focşani, Piatra Neamţ) şi din străinătate (Israel, China, Canada, Franţa, S.U.A., Republica Moldova).
Atras până la obsesie de natură, pictorul a imortalizat-o în numeroase tablouri. Nu îl preocupă redarea pitorescului priveliştilor, ci mai ales surprinderea acelei atmosfere care învăluie peisajul într-o poezie liniştită şi calmă. O aură de mister pluteşte peste imaginile sale rustice, simţi parcă în acordurile cromatice ale tablourilor vibraţia aerului, freamătul molcom al arborilor sau şopotitul apei răzbătând prin ghizdurile fântânilor. Peisajelor din pânzele lui Ştefan Buţurcă nu le trebuie găsită neapărat o anumită identitate, fiindcă ele nu corespund unor repere strict reale (chiar dacă, uneori, tablourile sale ne indică în titlu unele toponime ca Nicoreşti, Matca, Poiana, Fântâni, Piscul Corbului, Tecuci), ci mai degrabă proiecţii ale stărilor sale sufleteşti trăite în faţa spectacolului naturii şi ca atare un produs mai mult al fanteziei. Cu toate că sunt de dimensiuni reduse, tablourile sale cuprind reprezentări spaţiale vaste, ce se desfăşoară pe mari întinderi. Acestea sunt posibile pentru că pictorul găseşte întotdeauna soluţii compoziţionale diferite pentru a reda senzaţia de adâncime, de perspectivă, modalităţi ingenioase de ordonare în pagină a elementelor care formează substanţa lucrărilor („Case la capătul satului”, „Armonie în plină vară”, „Case roşii”, „Fântână la intrarea în sat”, „Armonii de iarnă”, „Colţ de sat înzăpezit”). Deşi mai mult imaginare, aceste peisaje par totuşi desprinse din arealul zonei Moldovei de Jos, din ele se revarsă o poezie senină, stenică, lumina se cerne cu discreţie, strecurând în sufletul privitorului bucuria unui om care iubeşte peisajul pământului natal şi se simte o fărâmă a acestuia. Albastrurile sunt distribuite în nuanţe ce fascinează ochiul, roşurile caselor dobândesc patina vremurilor, verzurile bat mai mult în galben, griurile colorate cântă în surdină. Artistul exteriorizează în materie sensibilă o trăire exprimată cu firescul unei simplităţi de-a dreptul cuceritoare.
Cu aceeaşi fervoare simţită pentru peisaj, Ştefan Buţurcă pictează şi florile, întruchipate fie în tonalităţi dominante de roşu, de albastru, fie de mov, oranj sau galben. Cu o pastă suculentă, strălucitoare, care creează uneori impresia de smalţ, el reuşeşte să le redea frăgezimea carnală, vioiciunea, gingăşia („Ibric cu zorele”, „Iarba şarpelui”, „Ulcică cu flori de câmp”, „Pelinaşi pe fond albastru”, „Flori în oală verde”, „Margarete”). Ştefan Buţurcă este şi un admirabil portretist. Chipul personajelor sale exprimă suferinţă şi îngrijorare („Portret de femeie”), nostalgie şi cufundare în gânduri („Bătrânul pescar”, „Moş Nicolae”), o anume seninătate şi stare de linişte interioară, de împăcare cu sine („Nea Săndică”, „Tatăl artistului”), asprimea, severitatea sau încăpăţânarea („Ţăran din Nicoreşti). Cu o forţă artistică surprinzătoare el îşi adecvează paleta şi găseşte echivalenţe picturale pentru a exprima şi frumuseţea şi candoarea copiilor, naivitatea, puritatea acestora („Bogdan”, „Băieţel cu ochelari”, „Oltica”, „Copil dormind”, „Copil blond”).   Multele sale „Autoportrete” sunt, de asemenea, remarcabile pentru arta sa portretistică. Pictorul se înfăţişează când visător, animat de elanuri tinereşti, când melancolic sau gânditor, frământat şi privind interogativ în jur, când aidoma unui ţăran aspru, colţuros, conferind chipului accente expresioniste. Pentru cele trei genuri menţionate aici, ca de altfel pentru întreaga sa creaţie, este de remarcat tehnica sa picturală. Artistul este un subtil colorist, gama sa nu este violentă, ci întotdeauna potolită, mai mult gravă. Materia picturală este orchestrată în rafinate acorduri cromatice. Ea este aşternută şi cu pensula, şi cu cuţitul de paletă, într-o ţesătură ce aminteşte adesea textura picturilor marelui său înaintaş, născut la Tecuci, Gheorghe Petraşcu. Tuşa are mişcarea undelor sau este fărâmiţată şi energică, după cum, în funcţie de subiect, ea devine subţire şi delicată sau groasă şi viguroasă, chiar nervoasă.  Lirismul său nu este al unui exploziv, ci al unui artist interiorizat, căruia nu-i lipseşte rigoarea şi nici spontaneitatea.
Referinţe critice: „Ştefan Buţurcă face parte din familia post impresioniştilor, cultivând dialogul liric dintre lumină şi formă, dintre inconsistenţa poetică a atmosferei şi consistenţe realităţii (peisaj, portret, natură moartă). O pensulaţie nervoasă şi expresivă, o pastă bine nutrită ne pot duce cu gândul la Petraşcu, dacă paleta sa nu ar fi mai luminoasă, melancolizând grigorescian într-un peisaj calm, toropit pe orizontală în amieze însorite, cu parfum rural”. (Cornel Radu Constantinescu)
„Ştefan Buţurcă este un artist al culorilor energic armonizate în compoziţii echilibrate, gândite su seriozitate profesională. Tuşa dinamică, forma obiectului, aerul mişcat parcă de neliniştite efluvii, confirmă o înţelegere nuanţată a funcţiei culorii. Artistul ştie să elaboreze o compoziţie raţională, să surprindă şi să transmită individualitatea subiectului pe care l-a ales. Cred însă, că talentul lui de colorist e îndeajuns de puternic încât să se poată defini curând după o tenace scrutare a unui orizont tematic pe potriva propriului temperament”. (Dan Grigorescu)
„Pictorul vede şi simte mişcarea materiei dar şi duhurile profunde ce o animă. Tuşele agită suprafaţa şi scuteşte prin ritm alunecarea spre monotonie. Este atâta viaţă în tablourile lui Buţurcă, încât te şi miri de unde atâta inerţie în potenţiala lor evoluţie. Fervoarea cromatică lasă impresia că artistul, ca şi impresioniştii de altă dată, se grăbeşte, se frământă să nu piardă cumva clipa unui ton potrivit.” (Valentin Ciucă)
Bibl.:  Alexandru Cebuc,Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I, Editura Arc 2000, Bucureşti, 1996; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004.

Sursa: volumul “Nasc si la Tecuci oameni” scrisa de Vasile ghica

2 Comments on "Ştefan Buţurcă, – pictor"

  1. Aprodu Alina Mariana | 17 iulie 2011 at 13:09 | Răspunde

    Nu il pot descrie in cuvinte de fostul meu mentor si dascal Stefan Buturca , tin minte cu lacrimi in ochii cum se chinuia cu pensula imbibata in tempera sa ne invete sa aplicam pasta frumos colorata si sa creem o opera poantilista.
    Deabia acum ineleg frumusetea si intreaga esenta a artei…
    Felicitari domnule profesor sunteti un adevarat OM in adevaratul sens al cuvantului. Cu stima o simpla fosta eleva…

  2. Domnul profesor Ştefan Buţurcă este un artist excepţional, un om dedicat în tot ceea ce face, un exemplu de profesionalism pentru toţi semenii. Să ne trăieşti mulţi ani maestre şi să îţi dea Dumnezeu sănătate.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*