shopify
analytics tool

SOMAŢIE PUBLICĂ – Daniel Ţuchel este locotenent, inginer topograf, economist sau specialist în management social?

Ofiter-fara-identitate

Consiliul Local Tecuci prin intermediul site-urilor abilitate publică Hotărâri cu aplicabilitate locală, marea majoritate a acestora fiind propuneri din partea actualului primar al municipiului. Propunerile sunt trecute prin Consiliul Local ca formă de democraţie dar pentru că actualul primar prin intermediul Consiliului local deţine majoritatea, practic toate hotărârile, fie că sunt sau nu în favoarea cetăţenilor sunt aprobate. În fapt inclusiv multitudinea de festivaluri a fost votată la foc automat neţinând cont de nici un criteriu de oportunitate a cheltuirii banului public pentru şi în favoarea cetăţenilor, condiţie de bază a existenţei unui consiliu local ales.

De ce a ales primarul Tecuciului Daniel Gerhardt Ţuchel această formă de cheltuire a banului public? Lăsând la o parte firească părere conform căreia banii se întorc, astăzi vom încerca să abordăm această problemă din alt punct de vedere.

Aşa cum afirmă şi recunoaşte primarul tecucean este absolvent al institutului militar “Ioan Voda” din Sibiu. Acest institut are că denumirea oficială de Institut Militar de Artilerie şi Geodezie. Repet “Artilerie şi Geodezie”. Pe pagina de internet pe care şi-o asuma (tuchel.ro), pe facebook sau pe site-ul primăriei Tecuci primarul reuşeşte printr-un hocus-pocus să se transforme citez: “devenind ofiţer al Armatei Romane, licenţiat în management social ca echivalent profesional în viaţa civilă“.

[poll id=”6”]

Pe rând: “management social” nu există ca specializare la nici o instituţie consacrată în Studii Economice (ASE, ISE, etc…). Pur şi simplu nu există. Mai mult conform Ordinului 1037/2008 privind completarea şi actualizarea anexelor nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.485/2005 privind echivalarea funcţiilor militare din Ministerul Apărării Naţionale cu funcţii civile există o singură referire la Funcţia Militară de Ofiţer 2,3 şi 4 din domeniul topogeodeziei iar echivalentă în viaţa civilă prevăzută este aceea de “Inginer Topograf“.În toate actele semnate de primarul Tecuciului el îşi asumă prin semnătura calitatea de “Economist”. Revenind la cheltuirea banului public punem o întrebare firească: şi dacă acest om ales primar pur şi simplu nu are pregătirea necesară pentru a face faţă unei astfel de funcţii?

[poll id=”13″]

Din acest motiv, ca reprezentanţi ai societăţii civile Domnule Primar al Municipiului Tecuci VĂ SOMĂM PUBLIC ca într-unul din site-urile pe care le patronaţi să faceţi publică DIPLOMA DE ECONOMIST cu licenţă de care va prevalaţi în actele oficiale pe care le emiteţi. Atragem atenţia asupra gravului aspect legat de nepublicarea acestei diplome pentru că în anii în care aţi făcut referire la calitatea de economist v-aţi prevalat de această calitate din interiorul exerciţiului unei autorităţi de stat şi tot din această poziţie aţi luat decizii care au afectat din punct de vedere economic viaţa cetăţenilor municipiului Tecuci. Ar fi extrem de grav dacă s-ar dovedi că aţi luat decizii girându-le cu calitatea de economist iar dumneavoastră să nu aveţi această calitate.

Şi aici nu vreau să mă refer la festivaluri. Mă refer la impozite şi taxe locale, la hotărâri pe baza cărora unor cetăţeni le-ar fi putut fi afectată din punct de vedere economic viaţa de zi cu zi. La toate aceste aspecte dacă se vor dovedi reale face referire Art.258 din Noul Cod Penal sub denumirea de uzurparea de calităţi oficiale.

Scris de user “abc”

Sursa foto: www.telegraph.co.uk

7 Comments on "SOMAŢIE PUBLICĂ – Daniel Ţuchel este locotenent, inginer topograf, economist sau specialist în management social?"

  1. Dimineață frumoasă de luni, mă trezesc, îmi fac o cană de cafea și deschid televizorul pe Mtv să îmi relaxez urechile după o săptămână de ascultat numai minciuni, că na.. e sezonul de campanie. Apare o melodie, dacă nu greșesc se numește R. City – Locked Away ft. Adam Levine și avea niște versuri interesante: If i got locked away/ and we lost it all today/ tell me honestly would you still love me the same.. și m-a pus pe gânduri apropo de domnul economist. Oare asta îi fredonează doamnei Helena în taina cuibușorului lor.. a, cuibușor care încă nu știm unde se află.. Tecuci sau Țepu?? O săptămână frumoasă vă doresc! Ochii mari și urechile la lăutari!

  2. Dupa cum vedem in politichia noastra, pregatirea profesionala nu este barem electoral. Oricum, in cei trei ani de “militarie” de la Sibiu (?) nu avea cum sa fie decat artirelist. Normal ca trebuie sa aiba cursuri de topografie. Precum orice tehnician constructor. Pana la inginerie mai sunt vreo 3-4 ani de scoala LA ZI. Dupa aparitia diverselor “facultati particulare”, a inceput inundatia “specialistilor”. Adevaratii profesionisti s-au retras in simpla practicare a meseriei.

  3. Asa ar fi corect d-le Primar, pentru a inchide gura celor care nu au dovezi!!!

  4. Se spune ca totusi individul ar avea o diploma de la Universitatea Daniubius din Galati.. Cum si Calianu si-a facut rost de una la Brasov, Aida urmeaza pe la Apollonia si tot asa.

  5. Trandafir de Tecuci | 21 ianuarie 2016 at 14:18 | Răspunde

    Au…asta ustura!Bravo Pro-Tecuci!

  6. Nu toti ofiterii artileristi au si calificarea de topografi !

  7. Asta ar fi bomba bombelor-sa se fi dat economist si sa nu fie!Pai are implicatii grave de tot-toate deciziile luate din functia de primar cu calitatea falsa sunt nule!Inclusiv impozitele si taxele locale marite sau nu!Mai grav ar fi altceva-pe ce baza l-au validat Biroul Electoral si mai ales Judecatoria!?
    Domnule primar-cetatenii Tecuciului trebuie sa stie daca sunteti sau nu economist-daca ati aprobat hotarari … publicati diploma ca sa stim daca ati mintit sau nu!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*