shopify
analytics tool

Am şi eu ceva de spus

viata culturala

      Cînd am fost anunţat că edillul oraşului nostru vrea să aibă o discuţie cu intelectualii oraşului, m-am bucurat sincer şi plin de speranţă. În sfârşit, mi-am zis, primarul a aflat că în oraşul nostru sunt şi probleme de spirt rămase nerezolvate de multă vreme şi cărora le-a venit timpul să-şi găsească o soluţionare.

Îl ştiam prins în rezolvarea unor complicate probleme economice, în mai buna administrare a oraşului, a străzilor, a drumurilor şi a trotuarelor, numai bune să dea de lucru medicilor ortopezi, dar faptul că-şi găseşte timp să ne întrebe şi pe noi de problemele care ne frământă îl ridica în ochii mei cu cel puţin o octavă.

Să ne înţelegem; sigur că problemele economice sunt prioritare – Tecuciul a avut cândva o industrie demnă de toată lauda, cu generoase contribuţii la alcătuirea bugetului local, dar ea a fost decimată, ruinată şi pe locul rămas gol nu s-a mai pus altceva în loc. Primus viverit deinde filosofare (întâi să trăieşti şi abia după aceea să filosofezi), spuneau cei vechi, şi nu-mi propun în aceste rânduri să polemizez cu principii bine sedimentate în timp, în istorie şi în mentalul nostru colectiv.

Dar, d-le primar, toată industria care constituia altădată faima oraşului- şi Întreprinderea de construcţii metalice şi cea de ambalaje, şi fabrica de mobilă sau de foraj s-au dus pe apa sâmbetei, şi nu cred că vor fi reactivate vreodată. Ceea ce a rămas în timp şi va dăinui tot atât cât va dăinui oraşul sunt faptele de cultură şi de artă, care nu doar că nu-şi pierd importanţa, dimpotrivă, ca şi vinul vechi, îşi amplifică valoarea odată cu trecereea timpului.

Am mai spus odată, în alt context, cunoscutul dicton al lui Eminescu. Îl repet şi acum în speranţa că va fi, până la urmă bine înţeles. Tot ce se face, fără o dezvoltare paralelă a culturii, în zadar se face.

Aşadar, d-le Primar, suntem şi noi de acord să depuneţi toate eforturile pentru rezolvarea tuturor problemelor care privesc viaţa oamenilor, dar nu uitaţi ca, în paralel, să impulsionaţi şi viaţa spirituală şi nu doar prin prezenţa la manifestările episodice, importante şi ele, ci prin încurajarea cercetărilor care se înscriu în istorie, în durată şi nu devin caduce dup trei zile. Vă asigur că puţinele lucrări moştenite de la înaintaşi – cele semnate de G.G.Ursu (Tecuciul literar) sau Constantin Solomon (Documente tecucene) rămân încrustate în istoria municipiului nostru tot atât cât va exista aşezarea tecuceană ca unitate administrativ-teritorială distinctă. Şi dacă zestrea spirituală este aşa de redusă, cel puţin în comparaţie cu alte localităţi de aceeaşi mărime (Bârladul, Fălticenii, Tîrgovişte) explicaţia trebuie căutată, probabil şi în obtuzitatea vechilor primari care, interesaţi de problemele economice, n-au  susţinut şi încurajat asemenea zbateri intelectuale.

Acestea, şi încă multe-alte probleme le-aş fi ridicat la plănuita întâlnire cu edilul oraşului, dar cum totul a fost contramendat, ideea a devenit desuetă, de nu cumva căzută pentru totdeauna.

Cu stima pe care ştiţi că o port edilului tecucean, vă doresc gânduri mai bune şi mai practice şi în această direcţie.

A scris aceste rânduri ofuscate acelaşi Ionel Necula.

12 Comments on "Am şi eu ceva de spus"

  1. Mărășești1 917 | 6 august 2017 at 11:26 | Răspunde

    Cat de prost poti sa fii ca să scrii că Regimentul 24 Infanterie a participat la Bătălia de la Mărășești? Si pentru asa ceva mai dai și zeci de milioane să tipărești câteva mii de broșurele, dar așa se întâmplă când pui la conducerea instituțiilor de cultură tot felul de tractoriști. Puneți mâna pe carte, specialiștii lui pește prăjit.

  2. Da, am si eu ceva de spus. Sunt impotriva pensiilor speciale. Cuma adica sa iesi la pensie cu veniturile avute in ultimile 12 luni? Pai de ce nu se calculeaza pensia asa la toata lumea? Sau 85% din suma pensiilor speciale pe ultimii 5 ani? Cum vine asta? Avocatul poporului ce are de spus, asta nu este discriminare? Nu mai vorbesc ca acesti pensionari – la 45 de ani – ulterior sunt angajati in administratie, pe salarii la fel de mari, iar la 65 de ani mai primesc si de aici o pensie, la fel de mare. Asta e dreptate? Daca tot îi scoateti la pensie la 45 de ani, si cu pensii nesimtite interziceti angajarea lor la stat. Nu stiu cum e situatia in administratia tecuceana, dar daca sunt pensionari, consilierii ar trebui sa adopte o hatarare prin care sa le rezilieze contractele.

  3. Serios. Comunitatea tecuceana a uitat sau încă nu posedă acele valori ale culturii si educatiei care să ne conducă spre zona bunăstării, atâta timp cât suntem de un egoism feroce, nu știm să cooperăm, sa lucrăm în echipă, ne interesează doar ce este legat direct de noi si cum putem obține avantaje pe drumul cel mai scurt binenteles fără efort și cu costuri cât mai mici, pe cât posibil spre zero, eventual păcălindu-i pe alții.

  4. Nici nu cunoaste care sunt adevaratii intelectuali ai orasului. Ii cunoaște doar pe falșii intelectuali. Referitor la oraș? Este dezastru. Nenorocire ca asta nu credeam că se va abate asupra orașului. Duminică seara am trecut prin parcul central. Efectiv mi-a fost scârbă. Fiecare bancă avea în față covor coji cu semințe. Era plin de țigani….și nu știu de unde au invadat…iar mai spre fântână erau și câțiva indivizi care furnizau prostituate. Printre trandafiri numai sticle din plastic aruncate, hartii și o parte din bănci rupte. Grav. Foarte Grav. Nu am stat decât 10 minute că sincer începuse să îmi fie scârbă. Dar este enorm de grav că așa a devenit parcul central al Tecuciului. Dar domnul Hurdubae dacă a devenit Primar prin imprudența tecucenilor a devenit și intelectual. Nu-i așa?

    • Subscriu. Intelectuali? Ioc, lipsă! Dar ce e mai grav e că nu există nici administraţie, nici poliţie (naţională sau locală, sau dacă există e aservită), nici jandarmerie sau orice altă structură socială îndreptăţită să stabilească normalitatea în această urbe. Duminică seara lipseau inclusiv reprezentanţii firmei de pază (plătiţi cu siguranţă tot din banii publici), care de obicei vânează tinerii însuratei veniţi pentru o şedinţă foto.
    • Lăsând la o parte orice nuanţă ce ar putea fii interpretată ca fiind antisemită, cred totuşi că bugetul local ar fii bine întărit cu o descindere, două pentru a împiedica vandalizarea continuă a parcului central. Dar cine să o facă? În această urbe există o coabitare continuă între responsabili şi iresponsabili.
      Plecând de la parcul central unde au loc furturi ziua în amiaza mare, plasări de produse (sic!), etc şi continuând cu convenţiile dintre „furnizorii” de locuri de muncă, care au transformat forţa de muncă din Tecuci într-o resursă aservită şi şantajată să accepte orice condiţii (injurii, refuzul plăti salariilor la timp şi integral, păcăleli legate de plata contribuţiilor, nerespectare concediilor şi a zilelor libere, etc). Forţa de muncă tecuceană nu are opţiuni şi nici posibilitatea de a alege pentru că aceste convenţii nu îi permit. De aici rezultă o generaţie tânără care îşi privesc înaintaşi cu milă şi vor un viitor aiurea în alte părţi.
    • Despre cultură? Ce pot spune? Două, trei personaje sterile (d.p.d.v. creator), probabil prea ocupaţi de cine e mai cultural ca altul ca să mai şi creeze, împroaşcă cu injurii şi invective pe oricine doresc, profitând de bunul simţ şi educaţia ţintei nefericite. Inadaptabili la cerinţele vremurilor lor, caută adepţi care să le scrie vreun necrolog când o fii nevoie. Grav… foarte GRAV. De noi, oamenii simpli, fără pretenţii prea mari, de copii noştrii, de bătrânii noştrii, cine are grijă?
    • Pentru domnul primar? Muţenia şi durerea spaţiului social pe care îl administrezi te va costa. Tecucenii te-au ales sperând că le vei reda respectul, încrederea şi un pic din normalitate, din firescul de a trăii civilizat şi curat!
  • Un tractorist fara veleitati de scriitor | 31 iulie 2017 at 19:52 | Răspunde

    Desi postacii pesedisti, unii dintre ei angajati prin primarie, combat puternic necesitatea unui dialog intre autoritati si oamenii de cultura, care de 5 ani incoace sunt batjocoriti de autoritati, si eu sunt de acord cu propunerea domnului Necula. Bine, aceasta situatie se datoareaza si unor elemente din cadrul acestei categorii, care pentru un ciolan s-au facut pres la picioarele mai marilor orasului, care s-au folosit de ei, pentru a capta simpatia locuitorilor. Lucrurile nu s-au schimbat nici azi, cand mai toti banii pentru activitati culturale trec prin mainile unui lacatus, care se crede Mesia culturii tecucene. Sunt multe de discutat. De exemplu, daca tot se da bani pentru o revista de cultura, atunci aceasta sa fie a comunitatii, nu a unei persoane, care face ce vrea ,,muschii ei”, fara sa de-a socoteala nimanui. Apoi, situatia de la Biblioteca, unde de cand a fost data afara doamna Grigoras nu se mai intampla nimic. Bine unele voci spun ca lipsa de activitati se datoreaza si bugetului serios amputat de primar, care a dirijat mai toti banii catre Muzeu, unde si-a plasat protejatii. Teme de discutie ar fi multe. Mi-am adus aminte, prin oras circula amanunte picante de la o intalnire a primarului cu un grup de cetateni, care doreau sa ridice pe banii unei fundatii o statuie, iar primarul ar fi folosit un limbaj nedemn de functia pe care o ocupa, limbaj asemanatur predecesorului sau.

  • Persoanele care doresc să semnaleze existența unor cruci monumentale de piatră sau a unor monumente de eroi din Primul Război Mondial din județul Galați și să ofere mai multe informații despre istoria acestor elemente ale patrimoniului local, sunt rugate să scrie pe adresa de email huschitu@yahoo.com completând o fișă de evidență cu următoarele rubrici:
    Fișă de evidență a monumentului
    1. Nr.
    2. Tip: cruce/monument comemorativ pt. eroi
    3. Amplasamentul curent:
    a. localitate
    b. comuna
    c. strada/descrierea amplasamentului
    4. Amplasamentul inițial (dacă au fost mutate):
    5. Autor:
    6. Foarte scurtă descriere:
    7. Tradiţiile locale privind originea crucilor de piatră (ce ştiu oamenii locului despre cine le-a ridicat şi de ce au fost ridicate?):
    8. Informații bibliografice (studii și publicații monografice edite sau inedite) în care crucea/monumentul sunt menționate sau studiate.
    9. O fotografie a respectivei cruci/monument.

  • Spiridon Tudorancea | 31 iulie 2017 at 11:05 | Răspunde

    Ce sa discutati domnule Necula cu un individ care spunce citez -,,ce noi ridicam statuii la toate curvele?”, desi primaria nu contribuia cu nici un leu, trebuia doar sa ofere un teren pentru amplasare si aprobarile necesare.

  • De departe unul dintre cele mai ciudate articole publicate pe Protecuci si care lasa loc mai multor intrebari.
    Cine si unde a precizat vreodata ca actualul primar doreste o „discutie cu intelectualii”? Cand ar trebui sa aiba loc aceasta discutie si pe ce teme? Cine stabileste criteriile de participare si eventual respingerea participarii unora?
    Pe de alta parte constat ca domnul Necula nu a iesit nici acum din retorica comunista care impartea apele considerand inginerii, etc… in cel mai bun caz intelectuali de mana a doua…
    Domnule Necula, viata are prioritati. In acest moment degeaba citim carti daca ne cade scoala sau spitalul in cap. Degeaba facem festivaluri daca ne rupem gaturile si ne dezmembram masinile.
    Nu e de vina (doar) actualul primar de situatia dezastruoasa a Tecuciului. Nu e de vina doar el.
    El este de vina pentru tot ce nu a facut de un an de zile incoace. Si, dupa cat pare de slab organizator si de usor manipulabil, greu de crezut ca va mai face ceva pentru Tecuci.
    Iar ca sa fim corecti pana la capat PSD-ul ne-a adus pe cap ultimii doi primari catastrofali: Tuchel, de pe „craca” USL-ista si acest Hurdubaie. Si daca totusi au facut tot posibilul sa scape de Tuchel cum au reusit sa gaseasca pe unul chiar mai slab decat Tuchel- ceea ce la un moment dat parea imposibil?

    • Domnule Gigi amintiții ,,filosofului” Necula că a fost consilier local. Să ne spună ce a făcut cultural din această postură? Era mereu un ,,gică-contra” penibil, chițăia pe lângă Manole odisei, ca să-i mai sponsorizeze câte o cărticică.

    • Sunt citat-fara precizarea sursei-pe un obscur blogulet aparut din cenusa raposatului sindrom.Un blog care are ca si defunctul o singura idee:sa demonstreze cat de prosti sunt tecucenii.Nene sau tanti-nu tecucenii sunt de vina ca politicienii nu se ridica cu nivelul de inteligenta peste nivelul TVA-ului.Nu tecucenii sunt de vina ca li s-a propus un astfel de om ca primar.Si inca ceva:nu ai nici macar bunul-simt sa arati cine esti.”Decibel” asa cum il injuri in tot bloguletul SI-A ASUMAT opozitia si acum implicarea. Tu folosesti aceleasi metode securisto-comuniste ,bagi un zvon poate iese ceva,bagi un fitil,stai pitit exact ca o p… dupa ce a facut baie rece doar doar de iese ceva.Inceteaza atacurile la adresa tecucenilor pentru ca au suportat destule umilinte si de la aia de care scrii si de la voi blogeri de nimic ascunsi.Continuand atacuri demosntrezi ceea ce esti-adica…nimeni.

  • Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

    Your email address will not be published.


    *


    *