shopify
analytics tool

Senatorul Butunoi: „Lupta politică a ajuns la un nivel mult prea jos” – video

Senatorul Daniel Butunoi

Senatorul Daniel Butunoi, preşedintele PSD Tecuci a acceptat să apară într-o serie de videointerviuri în care să vorbească despre problemele care macină municipiul nostru. Tecucenii pot trimite întrebări la adresa de e-mail contact@protecuci.ro. Cele mai interesante vor fi adresate în cadrul videointerviurilor următoare. În această primă apariţie video, senatorul a precizat că lupta politică a ajuns la un nivel mult prea jos. „Nu are rost să implicăm familiile, copiii, viaţa personală a fiecăruia. Mi-ar fi plăcut o luptă politică bazată pe dezbateri, proiecte şi obiective. Mergem pe acelaşi ton dat de preşedintele Băsescu. Nu există din partea adversarilor noştri politici decât degringoladă, scandal şi interese politice”.

Daniel Butunoi a mai spus că există o parte a presei care ar trebui să fie imparţială, fiind plătită din bani publici (ziarul primăriei) şi să transmită mesajele tuturor liderilor politici dar aceasta s-a transformat într-o presă aservită PNL-ului. „Există şi anumite instituţii de presă care până mai ieri făceau referendumuri de demitere a primarului dar s-au transformat într-o unealtă de deservire”, a adăugat senatorul. Daniel Butunoi a vorbit şi despre trădările din PSD Tecuci, e vorba de 15-20 de persoane care s-au urcat în barca puterii. „Oameni mici, interese mărunte. Pe noua listă a directorilor societăţilor din cadrul Consiliului Local m-am minunat când am văzut un personaj, fost PSD-ist, care nu are mai mult de zece clase.

A insistat să-l susţin pentru a ocupa o funcţie în Consiliul Local Tecuci însă noi promovăm pe merit. De acum a devenit problema domnului primar”. În legătură cu drumul PSD-ului, senatorul Daniel Butunoi a spus: “Noi am rămas consecvenţi principiilor şi obiectivelor pentru care am luptat din 2009. PNL a decis să ia în barca puterii pe cei care au tăiat pensiile oamenilor şi au făcut atâta rău. Dacă până acum PNL a dus o luptă onestă alaturi de noi împotriva regimului Băsescu văd că acum le place foarte mult să îl copie şi chiar lucrează la unison”.

About the Author

Marian Topriceanu
Vezi profilul acestuia pe FACEBOOK

13 Comments on "Senatorul Butunoi: „Lupta politică a ajuns la un nivel mult prea jos” – video"

  1. Lasa ca trece Tuchi la PSD acusica si va impacati voi

  2. Banca Mondială: Firmele româneşti plătesc cele mai multe taxe şi impozite din UE !!!!!!!!!!
    Raportul Paying Taxes 2014 măsoară toate taxele şi contribuţiile pe care o firmă de talie medie trebuie să le plătească pe parcursul unui an. România se află pe locul 134 din 189 de tari din LUME în topul Paying Taxes 2014. Astfel, potrivit raportului Paying Taxes 2013, o firmă din România face în fiecare an „41 de plăţi către stat” în contul taxelor şi contribuţiilor, de 3 ori mai multe faţă de media UE. Potrivit raportului BM, România este devansată în top de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) şi Bhutan (104)” si alte tari bananiere sau cocotiere. La nivelul UE, numărul mediu de plăţi fiscale este de 13,1, de trei ori mai puţine decât în România. Rata totală de taxare a profitului companiilor din România este de 42,9%, potrivit studiului citat.Această rată este compusă în cea mai mare parte din taxe şi contribuţii asupra muncii, care reprezintă 31,5 puncte procentuale din total. Impozitarea profitului reprezintă numai 10,3 puncte procentuale din povara fiscală. In Germania, cea mai mare economie europeană, unde taxele şi contribuţiile aferente muncii generează doar 21,8 puncte din rata totală de taxare ar impozitul pe profit reprezintă 23 de puncte.
    Pentru comparatie, in tarile Uniunii Europene pe locul doi ca numar de taxe, Polonia, are o medie de 31 de taxe pentru firme. Ungaria 24, Bulgaria 17 iar Suedia numai 2. Iar inaintea Suediei, in lume, se afla doar insulele Maldive cu o singura taxa. Doar trei tari din cele 178 luate in considerare de expertii Bancii Mondiale percep mai multe taxe pentru o firma decit Romania. Este vorba de Ucraina, Belarus si Uzbekistan………….
    Si doar in acest an Guvernul Ponta a mai introdus 35 de taxe noi.
    SIGUR VOTEZ CU IOHANIS…………….. ori plecam din tara…..

    I

  3. Ceva pentru ECONOMIA orasului sau a TARII, a facut d-l senator?

  4. Mda, dacă taceai filozof ramâneai, o limba de lemn, presărată pe ici pe colo cu stereotipuri „a la Latrina3”, o copie nereușită a discursului preapopulist a idolului sau Ponta, un discurs care se vrea a fi inteligent dar care ne insulta inteligenta, mult prea pe întelesul a 4 clase .Ca fost administrator a unei firme private[xxx] e acceptabil, ca si Senator Al României, Exponent de vârf al societății tecucene, este lamentabil si execrabil!

  5. Din păcate în acest oraș nu mai există nici cea mai mică coeziune între locuitorii săi. Cei care s-au repezit să-și ofere serviciile în slujba cetățenilor(ha,ha,ha, stați să mă opresc din râs) au făcut-o numai și numai pentru interes personal. Li se rupe că orașul a pierdut la numărul de locuitori. În 2001 peste 40.000 de locuitori, iar în 2011 sub 30.000 de locuitori. Asta transmite un semnal ba chiar mai multe. Ori orașul este în cădere liberă ori oamenii care au fost cuprinși de scârba liderilor au părăsit localitatea. Și atunci când ai stat cu săru`mâna la PCR, odată cu dispariția acestuia în 1989 este logic și normal să stai lângă tătucul Ilici. Și așa a apărut organizația PSD în Tecuci. Ce nu au realizat membri PSD este faptul că or să apară și alte formațiuni politice, a lupilor tineri sau mai flămânzi. Așa se explică că azi senatorul Butunoi se află în barca greșită. Am discutat cu mulți oameni politici din Tecuci și am ajuns la aceiași concluzie fermă, că toți acești așa zis politicieni(ha,ha,ha) au dureri ancestrale în anus de cetățeni. Ei urmăresc doar interesul propriu și privat. Și apropo, pentru cei care mai au dubii și îndoieli în privința intențiilor și scopului oamenilor politici le dau următorul sfat. Să facă cea mai mică experiență. Să umple două găleți cu doctrine politică, una de stânga și una de dreapta și să meargă la un supermarket să vadă pe care primește mai multe produse. Iar cei din mediul rural să dea la vacă să bea din găleți. Și așa veți afla care doctrină politică este mai bună și puteți să votați reprezentanții ei. Cu toate că opinia mea fermă este că acum în 2014 cine merge la vot să voteze un membru de partid, este ori interesat ori doar prost.

  6. Grosu Ceasornicaru | 11 august 2014 at 13:42 | Răspunde

    Domnul senator a vorbit in varful degetelor. A mers pe deasupra lucrurilor… Balet politic.
    Daca ai ceva de spus trebuie sa o faci cu responsabilitate, cu subiect si predicat. Cu nume, prenume, fapte, date, sume, spatiu si timp,etc. Dezvaluiri despre jaful sistematic practicat de Tuchel si acolitii sai,…………… ceva, cat de cat consistent. Ma repet, doar daca ai ceva de spus.

    Ma asteptam sa se prezinte critici vizavi de stadiul promisiunilor din campania electorala: 3000 locuri de munca, anveloparea blocurilor, transport local gatuit pentru elevi si pensionari, respect fata de cetateni, etc

    Vrem sa vedem care sunt solutiile PSD-istilor. Nivelul lor de implicare…. Nu bocete.

    Ma asteptam sa pronunte in clar numele lui Finkelstain, fiindca el a realizat proiectele si el a adus banii europeni pentru lucrarile cu care Tuchel se lauda in prezent si pe care nu este in stare sa le predea la termene.

    Ca sa parafrazez „Mi-ar fi plăcut un interviu bazat pe dezbateri, proiecte şi obiective.”.

    Au trecut 26 de luni de cand Tecuciul este sub ocupatia neamtului Tuchel. Mai sunt 22 de luni pana la alegerile locale….. TIC! TAC!…TIC! TAC!…….TIC! TAC!… Zbîîrrrrrrrrrrr! ..Cu-Cu, Cu-Cu….

  7. Trandafir de Tecuci | 11 august 2014 at 13:23 | Răspunde

    Fata de deficitul enorm de imagine pe care-l aveti la nivelul Tecuciului declansarea unui referendum pentru demiterea celui mai slab primar din istoria Tecuciului ar da o lovitura de imagine chiar daca n-ar reusi.Problema ar fi daca ar reusi pe cine puneti in loc.Intrebarea este daca aveti vointa politica.

    • De pus in loc se gaseste. Nu plecati de la ideea ca Tecuciul are numai tampiti.Ideea este sa putem scapa cat mai repede de acesti imposturi care au spus minciuni in campanie fiindca isi doreau forte mult puterea pentru furat.

  8. Nu am cum sa te cred atata timp cat in culise esti bun prieten si faci afaceri cu puterea

  9. Nu va suparati domnule Senator, acea persoana care nu are nici macar 10 clase, a muncit doar cu vorba , ca adevarata munca au depuso,astia miciii, Maftei e un rahat care vorbeste doar aiurea

  10. Va rog sa nu mai folositi notiunea, ,,tecucenii,, Deja imi este scarba. O foloseste Primarul vostru si toate fufele aduse de el de prin oalele sparte. Folositi va rog notiunea corect,, cetatenii municipiului Tecuci,, Cum sunt cetatenii orasului Tirgu Secuiesc tot asa sun si cetatenii municipiului Tecuci. Doar nu spuneti secuienii. Este lunga exprimarea dar sa vorbim corect, nu ca la Tepu.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*