shopify
analytics tool

Seară consacrată tecucenilor, la Galaţi

Seara-literara la V.A. Urechia  La salonul literar “Axis Libri”, tecucenii şi-au câştigat de mult stima şi consideraţia gălăţenilor pentru ţinuta înaltă a apariţiilor editoriale. Joi, Biblioteca judeţeană “V.A. Urechia” a organizat o seară tecuceană, manifestare în cadrul căreia scriitori tecuceni cu experienţă, sau aflaţi la debut, au lansat 4 volume: Emil Cioran – Mărturii şi referinţe, Editura Axis Libris 2012, autor: Ionel Necula; Surâsul spiritului – convorbiri elective, Editura Axis Libris-2012, autor: Tănase Dănăilă; Ţepu-spaţiu, istorie, cultură – Contribuţii la istoria unui sat de răzeşi, Editura Grapho-Press 2012, autori: Cristian Stania si Doru ParascanDoru Parascan şi Cristian Stănilă; Provincia literară, ediţie anastatică, Editura Grapho-Press 2012, coordonator: Viorel Burlacu. ”Am citit aceste cărţi şi mi-au plăcut la modul intelectual. Este remarcabil modul în care oamenii aceştia fac eforturi să reconsidere un spaţiu…”, a spus criticul Theodor Parapiru. Despre cartea profesorului Necula criticii salonului literar au afirmat că îl prezintă pe omul Emil Cioran, cuprinzând atât mărturii cioraniene cât şi referitoare la filozof. criticul Theodor Parapiru a vorbit despre profesorul Ionel Necula ca fiind unul dintre cei mai avizaţi exegeţi ai lui Cioran.

”Surâsul spiritului” este primul volum al tecuceanului Tănase Dănăilă deşi acesta este familiarizat de multă vreme cu scrisul. În cele peste 400 de pagini cititorul poate găsi 37 de interviuri sau mai degrabă convorbiri/taifasuri cu ştaif. Soprana Angela Gheorghiu, seismologul George Purcaru, ÎPS Casian Crăciun, sculptorul Grigore Patrichi Smulţi sunt doar câteva din personalităţile aflate în postura de interlocutori. ”Cititorul va decide dacă am reuşit să extrag esenţe de la aceşti oameni care trăiesc frumos pământul”, a spus autorul. Profesorii  Doru Parascan şi Cristian Stănilă – director adjunct Şcoala Nr. 11 au venit în faţa publicului cu un studiu bine documentat despre comuna Ţepu. Iniţiativa a aparţinut primarului Daniel Ţuchel care l-a contactat acum câţiva ani în urmă pe profesorul Parascan, sprijinind demersul din  toate punctele de vedere. ”Cartea este o punte dinspre trecut spre viitor pentru locuitorii comunei şi o carte de vizită pentru cei care doresc să cunoască aceste meleaguri. Documentarea a fost riguroasă apelându-se la arhivele naţionale”, Seara-literara au precizat criticii. Profesorul Doru Parascan s-a ocupat de partea de istorie ia profesorul Stănilă de partea legată de geografie. ”Mulţumesc profesorului Parascan pentru că m-a cooptat în această lume a cercetării”, a spus tânărul cadru didactic, Cristian Stănilă, debutant în sfera apariţiilor editoriale. Directorul Casei de Cultură din Tecuci, Viorel Burlacu a venit la Galaţi cu ediţia anastatică a Provinciei literare (apărută în 1908, 12 numere). În cadrul proiectului Restituiri culturale, iniţiat de director, prin care se doreşte promovarea istoriei culturale tecucene recente, a apărut această ediţie anastatică a revistei Provincia Literară urmând să vadă lumina tiparului Viaţa sufletească (aflată în stadiul final) şi Freamătul, cea mai apreciată revistă tecuceană. Spre final a avut o intervenţie alături de alţi literaţi prezenţi la eveniment, scriitorul tecucean Vasile Ghica. Manifestarea s-a încheiat cu înmânarea de diplome tuturor protagoniştilor tecuceni de către directorul bibliotecii judeţene, Ilie Zanfir.

4 Comments on "Seară consacrată tecucenilor, la Galaţi"

  1. Si eu si altii si-au pus intrebarea de ce la Galati si nu la Tecuci?Adica Casa de Cultura Tecuci nu putea gazdui aceasta manifestare?Poate acesti scriitori vor reveni la sentimente mai bune fata de tecuceni si vor organiza o manifestare asemanatoare, in care sa isi lanseze cartile si la Tecuci.

  2. Ori la Tecuci ori la Galati e acelasi lucru, aceste manifestari se desfasoara intr-un anonimat total.In afara de cei implicati si salariatii institutiilor culturale nu vine nimeni.Nu mai vorbesc ca aceste carti nu se vand, ele aparand in tiraje confidentiale si distribuindu-se doar la cunostiinte, datorita costurilor uriase pentru tiparire.

    • Ai dreptate Gelu, din pacate azi cartea nu prea se mai citeste si mai ales nu se vinde… Bine ca macar exista ,,nebunii” care mai scriu, sa se stie peste ani ca aici nu a fost un desert cultural… Este un lucru extraordinar ca se mai scrie intro societate in care totul este in deriva… Ii felicit si eu pe cei care mai au puterea, inspiratia de a mai scrie, dar si pe cei care organizeaza astfel de evenimente culturale…!

  3. Salutari acestori oameni care prezinta si reprezinta cultura tecuceana! Daca la Galati au fost apreciati, felicitati, la Tecuci autoritatile ii baga in seama…? Pe ei si pe altii ca ei…??!!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*