shopify
analytics tool

Se apropie Mos Nicolae

Mos NicolaePoveste lui Mos Nicolae este foarte, foarte veche…atât de veche, încât nimeni nu mai stie sa desparta adevarul de nascocire…
Nascut în anul 230, în cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce parintii i-au murit, în urma unei boli necrutatoare, Nicolae si-a împartit averea saracilor si a întemeiat mânastirea Sionului de lînga Mira – capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim. Nicolae era episcop când s-a întors în Mira, unde s-a si stins din viata, în anul 345. Sfântul Nicolae a ramas cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi în special, al copiilor mici.
Legenda spune ca un nobil sarac, avea trei fete de maritat, dar fara zestre nimeni nu le cerea mâna; fetele plângeu în fiecare seara. Auzind despre soarta lor, Sf. Nicolae s-a simtit tare înduiosat si a vrut neaparat sa le ajute. Noaptea, a aruncat pe geam trei saculeti cu bani de aur…Dimineata, când fetele au vrut sa încalte sosetele pe care de cu seara le spalasera si le pusesera la uscat în apropierea geamului, au descoperit banii si tare, tare mult s-au bucurat! Poate la fel de mult cum se bucura fiecare generatie de copiii, când dimineata de 6 decembrie, descopera dulciurile din sosete sau cizmulite!
Legenda nu are voie sa moara! Ca în fiecare an, în noaptea de 5/6 decembrie, Mos Nicolae va veni la geamuri si va vedea copiii care dorm si sunt cuminti; acestora le va lasa în ghete banuti de ciocolata îmbracati în staniol auriu, mere, nuci si mandarine; celor mai lenesi si neascultatori, le va pune doar o nuielusa!
Timpul trece… Ce frumoase erau vremurile când îmi pregateam cu emotie cizmulitele! Cu aceeasi bucurie am retrait momentele, în postura de parinte, alturi de fetitele mele… Dar si aceste timpuri au zburat. Traditia o pastram însa si azi, si simbolic, fiecare adult cu suflet de copil din casa noastra, va gasi ceva în ghete, în ziua de Sfântul Nicolae 🙂
Placerea de a vedea ochi de copii ce lucesc de bucurie la descoperirea surprizelor din ghetute, nu mi-o refuz însa nici azi! Daca sunteti într-o situatie similara, faceti ca mine: daruiti dulciuri unui copil din vecini… Cu siguranta aveti cel putin unul, care merita sa se bucure de atentia voastra!

Sursa: vis-si-realitate-2.blogspot.com

Fii tu primul care comentează on "Se apropie Mos Nicolae"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.