shopify
analytics tool

Scoala Stăneştilor din Iveşti

Elevii tigani din Ivesti Caz incredibil: 300 din cei 362 de elevi ai şcolii din Iveşti se numesc Stănescu! Mulţi au chiar şi acelaşi prenume. Pentru a-i diferenţia pe elevii care se numesc la fel, profesorii li se adresează după prenumele mamelor. Există chiar o clasă în care toată lumea se numeşte Stănescu!  Şcoala Gimnazială nr. 3 din Iveşti este una dintre puţinele din judeţ care nu a fost „botezată” şi cu un nume celebru din literatură sau istorie, aşa cum se obişnuieşte.   Ar putea însă foarte bine să se numească „Şcoala Stăneştilor” pentru că din cei 362 de elevi pe care îi are, mai bine de 300 poartă numele de „Stănescu”. Nu este de mirare, având în vedere că aproape toţi elevii care o frecventează sunt de etnie romă şi rude.  Această situaţie le crează mari probleme profesorilor care inevitabil mai comit şi confuzii.  „Nu ne mai ajută nici prenumele copiilor, care de cele mai multe ori este acelaşi, şi nici iniţiala tatălui, pentru că şi aceasta seamnă în multe cazuri. Acum, în dreptul fiecărui copil am scris cu creionul, în paranteză prenumele mamei – Raveica, Nataliţa, Diamanta sau Calimba. În felul acesta, e mai puţin probabil să-i confundăm”, spune directorul şcolii, Vasilica Ojoc.  La Şcoala 3 din Iveşti, există chiar şi o clasă – VII-a B, al cărei catalog este absolut plin cu elevi „Stănescu”. În total sunt 22 de elevi înscrişi, dar la cursuri vin doar 15, care au şi promovat în clasa a VIII-a.  „De altfel, asta-i marea problemă a elevilor de etnie romă! Vin la şcoală când vor, dar mai ales când pot. Cei mai mulţi dintre băieţi sunt luaţi de părinţi prin ţară, pentru a fi învăţaţi să facă afaceri. Îmbucurător este faptul că atunci când se întorc în Iveşti se reapucă de şcoală. Cu fetele e mai greu! Multe dintre ele sunt deja mame şi nu mai pot să ajungă la şcoală. Nici măcar la învăţământul «a doua şansă»”, spune la rândul ei învăţătoarea Livia Gheorghiu.   Ba chiar, multe dintre fetiţele de 10-11 ani, care sunt deja logodite conform tradiţiei ţigăneşti, nu mai merg la şcoală pentru că nu sunt lăsate de soacre. Şi cum la populaţia de etnie romă, funcţionează foarte bine solidaritatea, atunci când pleacă una de la şcoală, pleacă toate. Există însă şi fete care au ambiţia de a termina măcar opt clase pentru a putea să examen pentru permis auto.  „Eu am născut un copil anul trecut, dar după ce am stat un an acasă cu copilul m-am hotărât să-mi continui studiile. Acum sunt într-a şasea şi vreau să termin opt clase”, spune Maria Stănescu, elevă în clasa a VI-a la Şcoala „Stăneştilor” din Iveşti.

Autor: Bogdan Nistor – Adevarul

Fii tu primul care comentează on "Scoala Stăneştilor din Iveşti"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.