shopify
analytics tool

Şcoala Nr. 10 perpetuează tradiţiile şi datinile străbune

Obiceiuri străbune_ protecuci.ro  ”Într-o societate în continuă schimbare, într-o lume a chat-ului, a facebook-ului, întoarcerea la tradiţii şi obiceiuri mi se pare un obiectiv extraordinar pentru că în lada de zestre este întreaga comoară de înţelepciune a poporului nostru, ceea ce ne face pe noi să fim deosebiţi, unici”. Aşa a deschis cea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional „Dascălul promovatorul tradiţiilor şi datinilor străbune”, iniţiatorul proiectului, înv. Şcolii Nr. 10 Tecuci, Florentina Mocanu Golea. Simpozionul cuprinde 3 secţiuni, cea de comunicări ştiinţifice destinată cadrelor didactice, secţiunea concurs naţional de creaţie plastică „Obiceiuri străbune” (lucrări expuse în foaier) şi festivalul concurs de cântec şi dans popular „Mândru-i cântecul şi jocul”, desfăşurat sâmbătă începând cu ora 9 la sala ”Ion Petrovici”. Înv. Florentina Mocanu Golea a mulţumit tuturor partenerilor, Casei de Cultură, Bibliotecii Municipale, Muzeului Mixt pentru sprijinul acordat în realizarea unei frumoase expoziţii etnografice în foaier, bibliotecarei Gabriela Avram şi elevilor din Barcea pentru o expoziţie deosebită lucrată cu migală, editurii Grapho Press, Fundaţiei Culturale ”Ştefan Petică” – vicepreşedintelui Ştefan Oprea, sponsor al acţiunii dar şi al programului Şcoală după Şcoală derulat anul acesta la Şcoala Nr. 10, preşedintei fundaţiei Eleonora Stamate, care a oferit şi revista ”Tecuciul literar-artistic”; lui Daniel Ţuchel, un alt susţinător financiar al programului Şcoală după Şcoală care a pregătit de această dată câte o cutie cu bomboane de ciocolată pentru fiecare din cei 327 de copii ce au evoluat în cadrul festivalului. ”Vă felicit pe dvs. şi pe toţi cei prezenţi în sală pentru că drag mi-e cântecul şi jocul şi mie alături de dvs. Am făcut-o din dragoste pentru copii şi toate eforturile care s-au depus aici”, a spus Daniel Ţuchel, premiat cu o diplomă şi un trofeu tradiţional ca toţi truditorii festivalului. „Florentina Mocanu Golea este o mare iubitoare de folclor, un dascăl desăvârşit, care din dorinţa de a valorifica frumuseţea datinilor străbune a căutat să strângă cât mai mulţi şcolari şi preşcolari care să se implice în frumuseţea cântecului şi dansului popular. I s-au alăturat doamnei un grup de oameni plini de entuziasm”, a spus directorul adjunct al Şcolii Nr. 10, Viorica Pătrăşcan. Echipa este formată din: Florin Coman şi Viorica Pătrăşcan – directori, cadrele didactice Simona Vasilie, Maria Georgescu, Maricica Movileanu, Simona Oancă, Raluca Gabor, Iuliana Ceparu, Elena Neamţu, Viorica Tudorache, Eleonora Stamate; din partea Casei de Cultură, profesorii Viorel Burlacu, Mircea Călianu, Mariana Enache.

Festivalul şi premianţii lui

37 de formaţii de dans, grupuri vocale, solişti din clasele I-VIII ai şcolilor din Tecuci, Movileni, Galaţi, Cudalbi, Priponeşti, Matca şi-au dat concursul timp de trei ore şi jumătate pe scena sălii de spectacole ”Ion Petrovici”. În pauza de jurizare interpreta Mitriţa Cămară Velicu a susţinut un frumos recital, pe parcursul căruia elevii au dansat alături de artistă. Până la deliberarea juriului elevii au acaparat scena cântând şi dansând mult mai dezinvolt decât au făcut-o în timpul festivalului. Toţi soliştii şi formaţiile participante au primit premii. La categoria formaţii de dans premiul I a fost obţinut de: Omătuţa – Casa de Cultură, coord. Mariana Enache; Dumitriţa – Şcoala Nr. 10, Elena Neamţu, Mioara Dibu; Boboceii Cudalbiului – Mioara Gradea;  Movilenii – Ion Marin, Mariana Enache, şi Romaniţa – Şcoala Nr. 5, Adriana Lefter, Nicoleta Cucoaneş. Pe prima treaptă a podiumului s-au situat soliştii: Ioana Munteanu – Casa de Cultură, pregătită de Mitriţa Velicu; Georgiana Răduc – Movileni, înv. Ion Marin; Adina şi Miruna Tăbăcaru – Casa de Cultură, prof. Mircea şi Marcela Călianu; Beatrice Ciolan – Casa de Cultură, Mitriţa Velicu. Grupul vocal “Primăvara” din Movileni – înv. Ion Marin, a fost distins de asemenea cu premiul I.

Juriu: Mitriţa Cămară Velicu, Manuela Cepraga, director Biblioteca Municipală, prof. Mircea Călianu, coregraf Mioara Dibu, maestru coregraf Mariana Enache, Laurenţiu Groza, director Muzeu, înv. Viorel Bejan, directorii Florin Coman şi Viorica Pătrăşcan (preşedinte).

 

Fii tu primul care comentează on "Şcoala Nr. 10 perpetuează tradiţiile şi datinile străbune"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.