shopify
analytics tool

Şcoala nr.1, Anghel Rugină

Scoala nr.1  Anghel RuginaScurt istoric:
Şcoala este situată în cartierul Tecuciul Nou, întemeiat printr-un act oficial la 4 noiembrie 1878. Mulţi dintre locuitorii celor 4 părţi ale judeţului Tecuci au venit în acest cartier  mărginaş, care până la 1882 a fost localitate cu administraţie proprie iar mai apoi s-a alipit oraşului, pentru a fi împroprietăriţi cu pământ şi a-şi putea întemeia aici o gospodărie. În anul 1879 şcoala exista deja şi-l avea ca învăţător pe preotul Ion Dămăceanu. Şcoala funcţiona în sediul în care-şi desfăşura activitatea pe atunci  primăria ,locul devenind mai târziu proprietatea şcolii. Nevoia de a avea un local spaţios pentru şcolari a făcut ca să se apeleze cu contribuţia primarului la un împrumut plătibil pe 15 ani de la Ministerul de Interne . La zidirea localului Şcolii numărul 4( titulatura de atunci) în 1893 a contribuit cu restul de bani necesari Anton Cincu. Clădirea şcolii era formată din cancelarie, 4 săli de clasă, arhivă, locuinţa directorului şi grădina de 3 pogoane. Şcoala care funcţiona ca instituţie de învăţământ pentru 7 clase a fost utilizată drept spital de către soldaţii ruşi în cel de-al Doilea Război Mondial, iar apoi a fost arsă , clădirea  şcolii refăcându-se abia în 1948 timp în care elevii au studiat în localuri închiriate. De-a lungul timpului de pe băncile şcolii au ieşit oameni cu importante responsabilităţi sociale dintre care reamintim pe doctorul oncolog Ovidiu Popovici şi economistul al cărui nume îl poartă şcoala, Anghel Rugină.
Şcoala în prezent:
18 cadre didactice, 11 profesori şi 7 învăţători îşi dau silinţa de a contrbui la formarea culturală, profesională a elevilor ce trec pragul acestei unităţi de învăţământ. Există un număr de 7 clase la ciclul primar cu un total de 134 elevi şi 5 clase la gimnaziu formate din 119 elevi. Din anul 2007 elevii se bucură de desfăşurarea activităţilor şcolare în noul sediu. Pe lângă cele 8 săli de clasă se pot regăsi biblioteca, arhiva şi un laborator de informatică. Şcoala este dotată cu multifuncţionale, videoproiectoare, ecrane de proiecţie , flipchart-uri şi tot materialul didactic necesar. În cadrul şcolii s-au derulat diferite proiecte educaţionale: „Corigenţa”, „Violenţa”, „Drogurile între mit şi adevăr”, „Pro sănătate” , „Infotec” etc. Şcoala are parteneriate cu  Casa de cultură, Clubul copiilor, liceul „Miron Costin” din Iaşi. Revista „Glasul elevilor” editată de Şcoala numărul 1 a primit premiul 2 la concursul naţional de reviste. Pentru copiii cu deficienţe se desfăşoară activităţi de educaţie remedială cu ajutorul învăţătorilor conform unui plan de recuperare. Constantin Corneliu  Ţucaş este de 21 de ani în această unitate de învăţământ şi de  20 de ani în funcţia de director. Fiind profesor de educaţie fizică  a contribuit la formarea şi rezultatele  elevilor acestei scoli în competiţii sportive. Elevul Bălan Ionuţ a luat locul 1 la Baskov la caiac-canoe, elevii Costescu George şi Carbarău George  au obţinut locul 1 la lupte libere în cadrul competiţiei „Cupa prieteniei” de la Oneşti, la care se mai adaugă şi alte premii. Din punct de vedere estetic şcoala impresionează prin curtea amenajată cu trandafiri, brazi dar şi  prin expunerea de fragmente de ceramică veche şi fosile în interiorul unităţii . În curtea şcolii care se pot observa utilaje cu tracţiune hipo pentru stins incendii din 1955 care aparţin Muzeului Mixt. De ceva timp au început înscrierile astfel că până pe 5 mai cei ce doresc să studieze pe băncile şcolii „Anghel Rugină” sunt aşteptaţi cu porţile larg deschise.

Adresă: strada Tecuciul Nou numărul 69
Mail: scoala1tecuci@yahoo.com
Telefon: 0236- 811140

MT – tecuci.eu

Fii tu primul care comentează on "Şcoala nr.1, Anghel Rugină"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.