shopify
analytics tool

Întâlnire transnaționala a cadrul Proiectului Erasmus

Proiectului Erasmus - Creta 1

Școala Gimnazială Elena Doamna Tecuci la cea de-a doua întâlnire transnaționala a cadrul Proiectului Erasmus+ Energy for life în insula Creta

 Cele patru elemente pământ, apă aer, foc sunt în curs de investigare în cadrul proiectului internațional Erasmus+ Energy for life, proiect în care cu mare plăcere elevii ciclului primar și gimnazial din Școala Gimnazială Elena Doamna Tecuci, desfășoară activități din septembrie 2016 alături de elevi din Italia, Spania, Grecia, Polonia, Croația, Grecia, fiind sigura școală din această parte a județului Galați care derulează un astfel de proiect.

Proiectului Erasmus - Creta 3 La finalul primului an de lucru, din cei trei ai proiectului,a avut loc cea de-a doua întâlnire transnațională pentru evaluarea activităților desfășurate în perioada 22-25 mai 2017,  la care au participat 2 cadre didactice din școala noastră, prof. Lefter Adriana – coordonatorul proiectului și prof. Bratu Gabriela, organizată la Școala primară 14 din Rethymno, pe insula Creta,cu profesori implicați, elevi frumoși și veseli, o școală viu colorată, decorată cu simbolurile celor patru elemente- broasca țestoasă,delfin, fluture, dragon.

Activitățile întâlnirii au fost organizate pe cele patru zile ale întâlnirii, prima zi fiind plină de emoțiile revederii partenerilor de proiect, dar și de primirea caldă a gazdelor și vizitarea școlii. Cântecele, dansurile și scenetele copiilor ne-au încântat și au demonstrat implicarea și munca depusă de elevii și cadrele didactice din școala. În cadrul acestei vizite mascota proiectului WEAF, realizată de elevii români, a ajuns in Grecia, unde va rămâne până la următoarea întâlnire când va pleca spre următoarea tară.  Cea de-a doua zi a fost ca o sărbătoare a proiectului organizată de școala gazdă,care pentru membrii proiectului aflați în vizită și pentru   invitați de seamă din Administrația locală, reprezentanți ai educației din zona Rethymno, reprezentanți ai Institutului de Meteorologie,  elevii din școală le-au prezentat experimente științifice bazate pe cele patru elemente de bază ale proiectului pământ, apă, aer, foc.

În cadrul ședințelor de lucru au fost analizate și evaluate activitățile din primul an pentru Proiectului Erasmus - Creta 4fiecare școală participantă, rezultatele obținute, metodele folosite, utilizarea investigării științifice și activitățile CLIL(content and language integrating learning). S-au planificat și activitățile celui de-al doilea an de proiect și s-au stabilit perioadele viitoarelor întâlniri din Italia, în orașul Bagheria în Sicila în luna octombrie,  la care vor participa 3 elevi și două cadre didactice în cadrul căreia vor avea loc diverse workshop-uri legate de obiectivele proiectului și întâlnirea din Franța în luna noiembrie.

Erasmus + aduce Scolii Gimnaziale Elena Doamna multe beneficii prin finanțarea primită pentru desfășurarea proiectului, deschide noi oportunități pentru elevi și cadrele didactice, ajută la îmbogățirea cunoștințelor despre tot ceea ce se află în jurul nostru și descoperirea diversității culturale din țările europene.

Prof. Lefter Adriana
Prof. Bratu Gabriela

Proiectului Erasmus - Creta 5

Fii tu primul care comentează on "Întâlnire transnaționala a cadrul Proiectului Erasmus"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*