shopify
analytics tool

Roşii cu sămânţă de scandal

  Atât subprefectul Ovidiu Tudorache, cât şi prefectul Paul Florea au cerut, ieri, Direcţiei Fitosanitare şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi să verifice situaţia cu care se confruntă legumicultorii din Matca:  „Există o nemulţumire a legumicultorilor din Matca cu privire la calitatea slabă a seminţelor pe care le-au cumpărat. Se pare că mare parte din culturile lor sunt afectate,  au pierderi şi vrem să aflăm ce se întâmplă acolo”.   Pe scurt, povestea este cam aşa: răsadurile de roşii, crescute cu seminţe cumpărate de la o societate care le importă din Israel, se usucă de la vârf către rădăcină, semn al unui virus. Cultivatorii nu mai au ce face decât să smulgă din pământ răsadurile şi să le arunce.  În timp ce persoanele afectate susţin că această situaţie se întâlneşte la majoritatea cultivatorilor din Matca, reprezentantul firmei care a comercializat seminţele spune că este vorba despre câteva cazuri izolate.
Munca şi banii legumicultorilor, la groapa de gunoi
Domniţa Vasilache, una din persoanele din Matca păgubite de virusul care mănâncă răsadurile de roşii, spune că a pierdut până acum în jur de 15.000 de lei.
„Numai pe seminţe am dat  6.000 de lei, pentru 20.000 de fire, dar pe tratamente, pe muncă! Acum le rup şi le duc la groapa de gunoi, munca mea pe două luni, că stau numai în solarii toată ziua. Paguba este mare şi nu pot să obţin nicio despăgubire”.
„Cei care vând seminţele spun că nu de la ei este problema. Eu vă spun, cam 70 la sută din mătcaşi au problema asta. Răsadurile mor mâncate de un virus. Acesta se răspândeşte, este transportat de insecte şi se ia şi la alte soiuri”.
„Suntem mai mulţi afectaţi, am dat buletinele la domnul Croitoru, pentru a ne reprezenta interesele. Vrem ca instituţiile de stat să se implice, să stabilească cine este vinovat!”, spune femeia.
Nu şi-a asigurat culturile „ca majoritatea celor din Matca, deoarece nu sunt bani pentru aşa ceva”. Cât priveşte pretenţiile către firma care i-a vândut seminţele, femeia spune că factura i s-a eliberat cu întârziere, nu în ziua în care a efectuat achiziţionarea…
Numai belele pe capul mătcaşilor!
Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători Legume-Fructe din Matca, spune că „situaţia am adus-o la cunoştinţa Prefecturii, dar şi domnului ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, pe care îl aşteptăm la Matca, săptămâna viitoare. Vrem să se analizeze şi calitatea seminţelor şi cei de la Fito Sanitar care au avizat seminţele, tot”.
Mătcaşii sunt terminaţi, numai probleme au avut în acest an; virusul acesta este cireaşa de pe tort. Şi aşa eram necăjiţi, pentru că am aflat că UE nu dă despăgubire mătcaşilor pentru recolta compromisă de castraveţi de acea isterie cu „Ecoli”, ci se dau despăgubiri doar pentru castraveţii de tip „Fabio”, o prostie!, că se ştie că omul nu a mai cumpărat castraveţi în perioada aia indiferent de tip!
Şi nu erau de-ajuns culturile compromise,  băieţii noştri legumicultori  au fost obligaţi să se constituie în PFA-uri sau întreprinderi individuale, pentru a accesa fonduri, şi li s-a spus că trebuie să plătească doar impozitul, acum s-au trezit că au de dat la Casa de Pensii milioane de lei!”.
Pot fi şi alte cauze, nu doar seminţele
Marius Petrache, patronul firmei care vinde seminţe de legume în Matca, respinge însă acuzaţiile care i se aduc şi argumentează cu rezultate de laborator:
„Suntem deschişi oricăror verificări, nu avem nimic de ascuns. Avem toate hârtiile în regulă. În plus, avem certificate de calitate rezultate din analizele de laborator pe seminţele testate pentru mai multe boli şi două tipuri de viruşi. Următorul pas pe care îl facem este să luăm probe de la roşii şi să le testăm”.
„Părerea mea este că există două tipuri de viroze, aşa numitul «virus al petelor de bronz» şi «virusul încreţirii galbene». Noi trimitem probele la analizat şi vom aştepta rezultatele. Dacă se va dovedi, în final, că seminţele din Israel sunt problema, ne vom alia cu păgubiţii din Matca şi vom cere despăgubiri în instanţă firmei producătoare”.
„Dar vă spun că un astfel de virus s-a constatat şi pe culturile cu seminţe din Olanda şi nu cred că este vreo conspiraţie a celorlalte ţări împotriva României”.
Pe de altă parte, patronul firmei spune că „sunt câteva cazuri izolate în comună – avem sesizările a trei persoane” şi nu că toţi mătcaşii ar avea această problemă.
Petrache mai spune că insectele, vectorii care răspândesc acest virus, sunt principalii vinovaţi iar de aici discuţia deviază către cât de bine fac legumicultorii dezinfecţia pământului, cum, din cauza acoperirii cu folie a culturilor, îngheţul la sol nu se mai produce de zeci de ani de zile ş.a.m.d.
Termenul de finalizare a anchetei cerute de Prefectură este de două săptămâni şi probabil că vom afla cine este vinovat de situaţia de la Matca. Ce ştim până acum clar este că există un virus care distruge munca şi banii cultivatorilor de acolo. Şi că, prin pieţele Galaţiului, roşiile nu mai sunt cum erau odată.

Sursa: Viata-libera.ro
Autor: Maria Măndiţă

Fii tu primul care comentează on "Roşii cu sămânţă de scandal"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.