shopify
analytics tool

Revoluţia de la Tecuci. Consideraţiile unei manifestante, expuse elevilor

Ziua de 17 decembrie i-a reunit la Colegiul Naţional Spiru Haret, partener tradiţional al Casei de Cultură, pe prof. Viorel Burlacu, prof. Doina Ojog şi pe asistenta medicală Dana Dragu, participantă la manifestaţiile din Decembrie ’89 de la Tecuci. Prof. de istorie al colegiului, Gabriela Pamfile a precizat: “Vom dezbate atât cât stă în puterile noastre de dascăli, de elevi, evenimente importante de acum 24 de ani, evenimentele din Decembrie ’89 începute chiar în această zi la Timişoara”.

Viorel Burlacu a adăugat că Decembrie ’89 are o semnificaţie aparte pentru români fiindcă e punctul de plecare într-o nouă renaştere spirituală. ”La Tecuci chiar dacă n-au fost evenimente mari şi sângeroase ca-n alte oraşe au fost evenimente de care astăzi nu trebuie să uităm. Şi Tecuciul a răspuns emoţiei generale din ţară coagulând în jurul sediului primăriei oameni care simţeau că e clipa unei răbufniri sociale, a schimbării unui sistem totalitar de tristă amintire. Aceştia au constituit exemplu de curaj.

Oamenii au stat acolo zile în şir, au dormit în primărie, acolo le-a fost casa, acolo serviciul, până spre sfârşitul lunii”. Fostul director al Casei de Cultură a enumerat o parte dintre participanţi: dr. Mircea Daniliuc, avocat Mihai Căcescu, asistenta medicală Dana Dragu, Adrian Cătăuţă, Gigi Pruneanu, Vasile Pazvante, fraţii Chiriţă, prof. Ionel Necula, comandorul Chiş, avocatul Dan Frîncu, Emil Doruş, colonelul Tatomir, Ene Susanu, Marcel Giurgea şi mulţi alţii. ”Istoria încă nu a dat un răspuns dacă a fost lovitură de stat, dacă au fost agenturi străine sau cine i-a omorât peste cei 1100 de români, părinţi, copii, fraţi de-ai noştri”, a conchis prof. Burlacu. Doina Ojog a amintit faptul că printre cei 1100 de români jertfiţi se numără şi tecuceanul Silvică Toboş, militar în termen la acea dată la Bucureşti, şi a prezentat apoi mesajul adresat de tecuceni sistemului politic care se aşeza atunci, Frontul Salvării Naţionale.

Dana Dragu: ”Adevăraţii eroi sunt cei de la Bucureşti şi Timişoara”

Înainte de a intra în dialog cu elevii clasei a XI-a F pentru a le răspunde curiozităţilor, Dana Dragu, participantă la manifestaţiile din ’89 de la Tecuci a declarat: ”La data respectivă aveam cu un an mai mult decât dumneavoastră. Puteţi privi ce s-a întâmplat atunci cu ochii dumneavoastră de acum. Aveţi posibilitatea să gândiţi liber, să trăiţi liber, aveţi acces la informaţie. Noi nu aveam aşa ceva.

[symple_box color=”yellow” text_align=”left” width=”100%” float=”none”]

[/symple_box]

Exista un singur post de televiziune cu un program redus, la radio cântece patriotice, mai aveam biblioteca, lectura ca refugiu. Nu vă uitaţi doar pe facebook, pe internet găsiţi multe lucruri interesante pe care nu aveţi răbdare să le citiţi din păcate. Pe atunci dacă o persoană avea ceva de spus împotriva conducerii veneau imediat Miliţia, Securitatea. La Tecuci nu s-au întâmplat lucruri mari ca la Timişoara, Bucureşti. Aceia sunt adevăraţii eroi, noi doar ne-am solidarizat cu ei”.

About the Author

Marian Topriceanu
Vezi profilul acestuia pe FACEBOOK

7 Comments on "Revoluţia de la Tecuci. Consideraţiile unei manifestante, expuse elevilor"

  1. Ni iar vorbeste Nina Popa pe dos!!! ,,Altă seară de poveste pe scena din centrul urbei,, Cred ca i se pare interesant sa vorbeasca asa. Avea posibilitatea sa scrie clar: Altă seară de poveste pe scena din centrul orasului, sau Tecuciului etc., dar nici intr-un caz sa te exprimi pe dos. Hai sa vorbim de acum incolo numai la gerunziu. Ar fi interesant.

  2. Corect era: Patinuarul tecucean este functional si poate fi asaltat de toate caegoriile de varsta. Nu trebuie sa vorbim pe dos ca sa ne credem intelectuali.

    • @roberto Corect era: Patinuarul tecucean este funcţional si poate fi asaltat de toate *caegoriile de vârstă. Nu trebuie sa vorbim pe dos ca sa ne credem intelectuali.

      *categoriile şi nu caegoriile
      *patinoar şi nu patinuar http://dexonline.ro/definitie/patinoar

      Bă frate o fi şi „popa” agramata dar se găsesc o gloată de „intelectuali” să o critice. Nu e rău, dar hai să fim obiectivi, cu toţii greşim datorită tehnologiei, (mess, facebook), dar important este ceea ce spunem. Bine acum dacă eşti redactor şef la „Ţepeanul-Tecuceanul” şi ai pretenţii de jurnalistă este grav să nu ştii gramatică.

      • eu nu ma cred intelectual. In tara asta nu pot fi toti intelectuali. Mai sunt si unii care dau cu sapa. Dar in clasa a 4 a am invata si eu putina gramatica. Atat am invatat in clasa a 4 a atat spun. Dar nu lucrez nici la Tecuceanul, nici la stat. Lucrez in agricultura. La tara. Sunt taran!

        • Dar eu nu am avut preteţii de la tine, am spus doar că ai greşit ceva şi am specificat ca foarte mulţi dintre noi greşim. Mai grav este când un ministru al culturii greşeşte, când un redactor la „Tecuceanul” greşeşte. Cred că doamna popa (nu scriu cu literă mare în semn de protest faţă de nesimnţierea ei) este colegă de breaslă cu tine şi ea tot 4 clase şi ea tot ţărancă. Alina goes to „sapă”……lasă jurnalismul în seama profesioniştilor, chiar nu e pentru tine meseria asta!!!

  3. Vesnică și frumoasă amintire celor care au murit în Decembrie 89!
    Păcat că jertfa lor dă astăzi prilejul apariției unor pațachine care se cred politicieni cocoțați în funcții ei și nevestele sau amantele lor…corupți, semidocți, gângavi, cu studiile făcute în aula unor cămine culturale și puși doar pe căpătuială.

  4. Domnule redactor. Poate o invatati pe doamna agramata de la ziarul tecuceanul ca in limba romana nu exista notiunea de functionabil. Exista doar notiunea functioneaza. Daca dorea sa scrie ca patinuarul s-a deschis, ar fi trebuit sa scrie; Patinoarul tecucean funcțional, asaltat de toate categoriile de vârstă si nu ,,Patinoarul tecucean funcționabil, asaltat de toate categoriile de vârstă,,

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.