shopify
analytics tool

Redigestul este consumat de nouă şefi de stat

Ing Prof Stefan ManeaUrmare a articolului publicat cu ocazia deschiderii Farmaciei Sormed in orasul Tecuci, credem ca este interesant un interviu cu cu ing. Ştefan Manea, directorul Hofigal.

[  Nu este vorba despre medicamente de sinteză, de produse chimice, ci obţinute din plante cultivate ecologic, în serele companiei sale, care se transformă în medicamente.  Fitodiab, Neuromion sau Momordica, produse farmaceutice cunoscute folosite în tratamentul diabetului, cosmetice ecologice, leacuri de inimă sau hepatice, sunt doar câteva dintre invenţiile echipei de 100 de cercetători care lucrează la prima fabrică de medicamente din ţară înfiinţată după Revoluţie, la 17 aprilie 1990.  Rozmarinul ajută la îmbunătăţirea memoriei, câteva picături de lavandă pe rever aduc buna dispoziţie, păducelul este un ieftin, netoxic medicament pentru menţinerea densităţii sângelui, accentuează activitatea enzimelor în sistemul vascular şi opreşte depunerea colesterolului pe vasele sanguine, spune inginerul Manea, apreciat inventator.
— Sunteţi inginer chimist – cum aţi trecut la plante?
— Sunt chimist, dar am fost asistentul marelui profesor Neniţescu (academician Costin Neniţescu, profesor, chimist, autor al unor manuale la nivel occidental, unice decenii întregi, n.red.) şi am lucrat pe parte farmaceutică, am citit tratate de medicină, deşi nu m-a interesat niciodată să urmez această facultate. Doctoratul, în chimie, l-am luat încă de pe vremea aceea urâtă, la 1964. Am avut ca temă flora spontană a României şi valorificarea ei.
La 28 de ani am fost directorul fabricii „Biofarm”  şi de atunci am brevetele mele în domeniul plantelor medicinale. Am reuşit pentru că am avut un ministru secretar de stat cu totul deosebit, Velea, care înţelegea – mi-a permis să cumpăr ce aveam nevoie ca să fac nişte instalaţii care au fost unicat la vremea aceea. Apoi totul s-a transferat la „Antibiotice” Iaşi…
— Care sunt cele mai importante invenţii?
— Eu am în total 118 brevete, dar un brevet cu totul deosebit a fost cel al valorificării deşeurilor de dioxid de mangan, deşeuri toxice, iar eu le-am transformat, în premieră pe plan mondial, în ceva util. Dioxidul de mangan era oxidantul cu care s-a obţinut vitamina C – am trei brevete şi în vitamina C…
La început Neniţescu mi-a spus că-s nebun… am făcut oxidare în oxidant şi am obţinut un produs. Era un principiu complet nou pe plan mondial…
Străinătatea mă recunoaşte prin brevete. Eu am fost chemat în Statele Unite, mi s-a oferit o vilă pe malul Atlanticului – o construcţie de 180 mp, cu patru nivele, cu teren de golf, cu tot ce voiam… Nu m-am putut dezlipi de casa mea!
Mi s-a propus şi în Italia, unde am  un brevet militar cu totul deosebit – silicatul de etil 40, un produs care m-a oprit vreo 4 ani să-mi dea drumul peste graniţă ! E un produs care până la 800 de grade nu are niciun coeficient de dilatare şi este materia primă ideală pentru matriţe, pentru turnat armament. Toată lumea mă voia, dar n-am dat nimănui nimic. ]  …citeste intreg interviul
Autor: Victor Cilincă – Viata Libera

Fii tu primul care comentează on "Redigestul este consumat de nouă şefi de stat"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*