shopify
analytics tool

Reciclarea ambalajelor îi bagă în faliment pe agenţii economici

Contec foods Tecuci

Degeaba a redus Guvernul TVA cu 4 procente, pentru că această reducere ar putea să fie anulată de creşterea preţurilor în toate domeniile cu cel puţin 30%. Şi nu pentru că ar creşte tarifele la materiile prime. Motivul este că firmele de reciclare a ambalajelor folosite de industrie nu şi-au făcut treaba, iar amenzile le vor plăti acum producătorii români.

Deocamdată se speră ca Ministerul Mediului să găsească o soluţie, pentru că altfel multe societăţi româneşti, în special din industria alimentară, riscă falimentul. Povestea reciclării este simplă. Cele 10 firme care fac munca asta pentru toate industriile au fost luate la puricat de organismele de control ale Guvernului la finele anului trecut. Din cele 10, una a fost în regulă, două nu au fost controlate încă, iar şapte s-au ales cu dosare penale care au tras după ele şi amenzi de 50 de milioane de euro. Contractele făcute cu firmele de reciclare au fost aşa de prost întocmite, încât pasibili de plată sunt chiar producătorii.

De exemplu, pentru Fabrica de conserve din Tecuci (CONTEC), penalităţile s-ar ridica la peste 1.000.000 euro, sumă care depăşeşte cu mult profitul pe un an al fabricii. În aceeaşi situaţie este şi fabrica de magiun din Râureni. Aurel Tănase, preşedinte Romconserv, spune că se pun în pericol implicit şi locurile de muncă. Numai la Tecuci sunt 600 de angajaţi. „Ceea ce înseamnă că nu ne mai rămâne decât creşterea preţului la ambalaje, iar aceasta se va regăsi în preţul final. Acesta va sări la raft cu 20-30%. La nivelul Uniunii Europene, costul mediu al reciclării ambalajelor este de 50 euro/tonă, în timp ce la noi va ajunge la 430 euro/tonă dacă se va aplica taxa suplimentară de 2 lei/kg.

Penalităţile le plătim la Bruxelles

Asta pentru că în urmă cu nouă ani, România a făcut pe zmeul Europei, luându-şi angajamentul că va recicla 50% din ambalajele folosite în piaţă. La ora actuală reciclăm doar 3%. Abia dacă ţările dezvoltate pot atinge pragul angajat de România. Asta înseamnă că acum vine de fapt scadenţa erorii Guvernului Tăriceanu, care în 2005 a dat o ordonanţă de urgenţă prin care ţara noastră îşi asuma procentul de 50%.

Pentru stingerea conflicutului, soluţia vehiculată esta ca producătorii să plătească, în plus, 2 lei/kilogramul de ambalaj reciclat, deşi ei şi-au achitat dările către firmele de profil.

Activitatea a şapte firme de reciclare a fost suspendată la sfârşitul anului trecut pentru neregulile găsite. Problema este că acum nu mai are cine să colecteze şi să recicleze aceste ambalaje.

Ideea este că tot produsele ieftine se vor scumpi. Cred că vor să facă un culoar pentru o firmă, cu dedicație. Altfel, nu-mi explic cum se loveşte în halul ăsta industria alimentară românească, în primul rând.

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta

Sursa: jurnalul.ro

Fii tu primul care comentează on "Reciclarea ambalajelor îi bagă în faliment pe agenţii economici"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*