shopify
analytics tool

”Rabla” curăţa străzile tecucene de autoturismele abandonate

programul rablaÎncepând cu luna septembrie 2009, administraţia publică locală tecuceană a pornit o luptă acerbă împotriva rablelor abandonate pe domeniul public. La sfârsitul lunii octombrie a anului trecut, proprietarii de autoturisme abandonate pe domeniul public au fost somaţi să îşi ridice maşinile, pentru a elibera locurile de parcare, căci în caz contrar acestea din urmă riscă să fie ridicate şi depozitate într-un spaţiu special amenajat în acest sens. Iar recuperarea autoturismelor nu se poate face decât după achitarea unei taxe ce de multe ori depăşeşte valoarea reală a autovehiculului.  Ca urmare a celor 108 somaţii făcute de către reprezentanţii administraţiei locale, cea mai mare parte a autoturismelor a fost ridicată şi astfel spaţiul public a fost eliberat făcând loc celor ce folosesc eficient parcările. Mai mult de atât, un pas înainte în acest sens s-a făcut şi datorită acţiunii naţionale ”Rabla” ce a stârnit interesul pentru maşinile vechi, maşini ce peste noapte au devenit adevărate comori în această perioadă de puternică criză economică.
Chiar dacă pentru unii reînvierea ”Rablei” este o oportunitate de a-şi valorifica maşinile ce până nu demult erau considerate total inutile, există şi autoturisme a căror proprietari chiar nu sunt de găsit, iar din cele 108 autoturisme identificate nu mai puţin de 30 sunt cu proprietari neidentificaţi. În acest sens ing. Marian Niţă ne precizează: ”În urma somaţiilor înaintate de noi, o mare dintre autoturismele abandonate pe domeniul public a fost ridicată de către proprietari şi direcţionate către Remat. Există totuşi şi câteva cazuri deosebite, în număr de 30, în care proprietarii nu au fost identificaţi, iar pentru a lămuri această situaţie am solicitat sprijinul asociaţiilor de proprietari”.

Majoritatea celor ce încă nu şi-au ridicat autoturismele în urma somaţiilor sunt plecaţi peste hotare, la muncă în străinătate şi ca atare singura posibilate de eliberare a domeniului public ar fi, conform hotărârii Consiliului Local, ridicarea maşinilor de către oficialităţi şi depozitarea acestora într-un spaţiu special amenajat. Teoretic este destul de simplu şi probabil aşa a părut şi aleşilor locali care au votat pentru, numai că la ora actuală o astfel de acţiune, de ridicare şi transport al rablelor, este pur şi simplu imposibilă pentru că nu există un utilaj special pentru această activitate şi mai mult de atât, nu a fost amenajat nici spaţiul destinat găzduirii în siguranţă a autoturismelor strânse de pe străzi. Marele noroc al aleşilor locali rămâne ”Rabla”.

Sursa: Impartial

Fii tu primul care comentează on "”Rabla” curăţa străzile tecucene de autoturismele abandonate"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.