shopify
analytics tool

Protoeria Tecuci a demarat colectele pentru sinistrati

Colecta in Comuna Matca pentru sinistratiProtoeria Tecuci a deschis astăzi, 4 iulie 2010, colecta pentru zonele sinistrate din România, în cele 60 de Parohii, inclusiv municipiul Tecuci. Colectele constau în strângerea de fonduri, prin care comitetele şi comisiile parohiale, vor fi trimise către centrele eparhiale, iar după centralizare, se vor direcţiona în susţineri materiale mai consistente cum ar fi: case sau alte bunuri importante, construite pentru cei sinistraţi.  Bunurile materialele colectate astăzi şi săptămâna viitoare, precum: alimente, zarzavaturi, legume, produse de uz zilnic, îmbrăcăminte, cereale vor fi organizate în transporturi de gen TIR-uri care vor pleca de la Botoşani în jos oriunde este nevoie.  Aceste colecte încep astăzi cu un transport cu 3 dube de 3.5 tone de la Parohiile din Matca către zona sinistrată Săuceşti din judeţul Bacău. Produsele vor fi date familiilor sinistrate la poartă, de către oamenii care vor merge cu noi, pe baza unui proces verbal, aşa vom duce la sfârşit colecta pe toată săptămâna aceasta şi cealaltă, astfel încât să se arate transparenţă şi un lucru foarte bine facut.   Protoeria Tecuci are experienţa celor două momente deosebite din 2005 şi 2007, când în zonă au fost inundaţii foarte mari, momente în care am simţit solidaritatea romanului din toată ţara, care au venit cu tot felul de daruri foarte necesare  la timpurile de atunci, mai ales când mâlul aducea microbi şi infecţii de orice natură.  E drept şi creştineşte corectă atitudinea de a răspunde şi noi în acelaşi fel către zonele care ne-au ajutat acum 4-5 ani la inundaţii.  Actiunea va continua si in urmatoarele zile. Orice bun crestin este asteptat sa ajute oameni aflati in suferinta.

A relatat: Părintele protopop Gheorghe Joghiu

1 Comment on "Protoeria Tecuci a demarat colectele pentru sinistrati"

  1. daca zilele trecute criticam autorităţile tecucene pentru inerţia de care nu se pot debarasa de mulţi ani, acum trebuie să laud iniţiativele de genul ajutorării sinistraţilor. personal, sper într-o aderenţă în masă la acest gest creştinesc şi de răsplătire a ajutorului primit de mulţi tecuceni în 2007. felicitări celor care din puţinul lor au pus ceva şi pentru oamenii care nu mai au nimic.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.