shopify
analytics tool

Protest public – Asociaţia Italienilor din România

Protest-public-fantana-Tecuci

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. ia poziţie faţă de prejudiciul adus unui obiectiv reprezentativ pentru peisajul urbanistic din Tecuci, precum şi patrimoniului etnicilor italieni din România.

  • Ne referim la Fânâna din Grădina publică a oraşului Tecuci, care a fost realizată în anul 1949 de Eduardo Mobilio, unul dintre numeroşii specialişti italieni stabiliţi în secolului XX, aici. Dar pesemne că, aşa cum au dispărut sau distrus multe dintre frumoasele construcţii zidite în zonă de neîntrecuţii meşteri italieni şi acest obiectiv foarte cunoscut şi prea în văzul tuturor, trebuie să fie mutilat, pentru a nu mai aminti de vestiţii meşteri care şi-au impus talentul peste tot în lume, realizând armonie pentru suflet şi bucurie pentru ochi? De ce trebuie să desfigurăm un monument de for public tocmai într-un oraş unde amprenta italiană este încă puternică?

Ne întoarcem oare, din nou, la vremurile de tristă amintire când în aceste locuri nu trebuia să se mai ştie că la edificarea României moderne au contribuit şi ingineri, arhitecţi şi meşteri italieni.

Să amintim, aici, pe membrii familii Culluri, al căror nume este legat de atâtea construcţii importante, care au rezistat timpului, şi sunt încă şi astăzi o prezenţă vie în oraş. Şi enumerăm în acest sens, clădirea fostei Bănci Prevederea, vila Muka din Ţigăneşti, Silozul din Frunzeasca, Biserica Sfântul Anton, Primăria din Munteni, Stadionul din Tecuci, clopotniţa Bisericii Sfântul Ioan din Tecuci şi câte alte construcţii civile. Grădina însă, are o istorie aparte pentru că aminteşte de un efort colectiv, după cum ne-a mărturisit pictoriţa, Mihaela Mateescu Profiriu, a fost făcută cu munca voluntară a tecucenilor care au depus un efort foarte mare pentru realizarea ei, alăturându-li-se ţi etnicii italieni, la acea oră stabiliţi în zonă. Arhitectul constructor Aristide Culluri a fost cel care a coordonat lucrările legate de amenajarea Grădinii publice şi ridicarea fântânii din parc, în calitatea lui de angajat al Serviciului tehnic „Constructorul” Tecuci.

O întrebare care-mi vine imediat în minte, pentru că de prea multe ori în ultimii ani mi-am pus-o şi, cu siguranţă, nu numai eu: de ce trebuie să distrugem un bun existent, un lucru de artă, căruia i s-ar putea reda strălucirea de altădată cu cheltuieli minime? Fântâna ar trebui doar curăţată şi îngrijită, nu desfigurată cu adaosuri neavenite!

Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. se alătură protestului din presa locală spunând odată cu tecucenii: Opriţi mutilarea fântânii arteziene din Grădina publică!

A reamenaja, a reface, a moderniza un obiectiv de valoare nu poate fi făcută decât cu mare grijă, stiinţă şi suflet. Da, spun suflet pentru că fântâna poartă în ea sufletul multor tecuceni care au convieţuit cu ea ani în şir şi practic poate fi considerată sufletul viu al oraşului. Pentru că ce poate fi considerat mai viu decât apa unei fântâni care mai poartă cu ea şi un alt simbol, cel al legăturilor strânse dintre italienii aclimatizaţi pe aceste meleaguri şi localnicii care i-au adoptat.

                   Semnatari, Președinte, Ioana Grosaru,

Gabriela Tarabega, Redactor șef al revisti Siamo di nuovo insieme;

reprezentanți ai comunității italiene proveniţi din oraşul Tecuci:

Mihaela Profiriu Mateescu (Culluri), Gabriela Rădulescu Muştuc (Culluri)

Daniela Enricheta Câmpan (Goni), Florin Goni,

3 Comments on "Protest public – Asociaţia Italienilor din România"

  1. Interesant articolul !As dori sa-l intreb pe domnul primar de ce nu inspecteaza santierul soselei de centura asa cum o facea cand se ocupau cei de la Atlas?

  2. Pana la urma o sa iasa un kitsch identic ca in parcul central Tepu. Banuiesc ca si proiectantul este acelasi care a distrus aproape tot ce era mai frumos in acest oras.

  3. O repara Luci Cotonogu

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.