shopify
analytics tool

UPDATE: O profesoară de franceză şi-a omorât bebeluşul, apoi s-a spânzurat

Costanta Lazar (dreapta)

sursa: adevarul.ro

Tragedia petrecută în casa soţilor Maria şi Toader Mistreanu din comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, în noaptea de miercuri spre joi, a lăsat fără cuvinte întreaga comunitate. Fiica celor doi, Constanţa Lazăr (31 ani in  foto – dreapta), pe care sătenii o ştiau drept o femeie liniştită, echilibrată şi un cadru didactic devotat a devenit peste noapte o criminală care a ales, la rândul său, să îşi încheie socotelile cu viaţa.  Oroarea petrecută în gospodăria părinţilor femeii nu fusese prevestită de niciun semn, spun apropiaţii fostei profesoare, mai ales că aceasta era extrem de fericită alături de soţul ei şi îşi dorise extrem de mult un copil, căruia i-a şi dat naştere în luna octombrie 2011. Maternitatea nu i-a oferit însă satisfacţiile scontate, ci a aruncat-o în ghearele disperării. Imediat după aducerea pe lume a fetiţei pe care a botezat-o Maria Nastasia, Constanţa a aflat că bebeluşul ar fi avut un virus care i-ar fi putut provoca grave probleme de sănătate. Vestea a făcut-o pe proaspăta mămică să se simtă vinovată, culpabilizându-se pentru starea bebeluşului şi pentru că soţul ei ar fi putut fi nefericit din această cauză. „Miercuri după-amiază, femeia a venit de la Tecuci, unde se stabilise cu soţul, la părinţii ei, la Cudalbi. I-a spus mamei sale că vrea să îi facă baie copilului şi i-a cerut să îi încălzească apă. Mama i-a îndeplinit rugămintea, i-a dus oalele cu apă fierbine într-o cameră şi a lăsat-o singură. Azi-dimineaţă (n.r. ieri), mama a ieşit în curte şi a găsit-o pe fiica sa spânzurată într-un şopron din fundul curţii, iar pe nepoată, înecată în balia în care ar fi trebuit să i se facă baie”, explică comisarul-şef Ştefan Căpătan, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale.   În urma sa, Constanţa Lazăr a lăsat un bilet prin care le explică părinţilor ei motivele care au împins-o la acest gest.
„În bilet a scris că îi pare rău, că se simte vinovată de boala copilului şi spune că soţul ei poate să îşi refacă viaţa”, completează comisarul-şef Căpătan.
Satul, şocat de gestul femeii
Vestea despre cele întâmplate în casa familiei Mistreanu s-a răspândit ca focul în comuna Cudalbi, oamenilor nevenindu-le să creadă că tânăra pe care o ştiau de când era mică şi care le-a fost profesoară copiilor lor a fost în stare de un asemenea gest.
Nici măcar rudele nu puteau da prea multe explicaţii, iar părinţii erau în stare de şoc.
„M-au sunat dimineaţă să îmi spună că nepoata este decedată. Nu ştiu de ce a făcut asta. Suntem uimiţi şi distruşi. Am fost la nuntă la ea, acum doi ani. Nu ştim să fi avut probleme cu copilul. Ea cu soţul stăteau la Tecuci, ştiam că erau bine”, ne-a spus Nistor Mistreanu, unchiul Constanţei.
Trupurile neînsufleţite ale femeii şi bebeluşului au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, anchetatorii dorind să afle cât mai repede indicii despre posibilele afecţiuni ale bebeluşului, care le-ar putea descifra misterul tragediei.
„Şi-a dorit enorm copilul”
Constanţa Lazăr era pofesoară de franceză, lucrând înainte de căsătorie, timp de trei ani, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Cudalbi. Cadrele didactice au numai cuvinte de laudă la adresa ei, fiindu-le unora mai întâi elevă, iar mai apoi colegă la catedră.
„Era un om sociabil şi foarte liniştit, la locul lui. Nu pot să cred că s-a întâmplat, pentru că ştiu că şi-a dorit enorm de mult copilul şi era foarte fericită când a născut”, ne-a spus Georgeta Gradea, contabila şcolii din Cudalbi.
Că profesoara a vrut foarte mult să devină mamă ne confirmă şi conducerea Liceului Industrial din Tecuci, unde Constanţa Lazăr a lucrat până să intre în concediu prenatal.
„Vroia acest copil foarte mult, dar a avut nişte probleme în timpul sarcinii şi a stat mult în spital. Chiar în urmă cu câteva zile şi-a sunat o colegă care vrea să rămână însărcinată şi nu reuşeşte şi i-a spus că dacă nu poate, să nu se chinuie că nu se merită”, ne-a dezvăluit Lavinia Capmare, directorul Liceului Industrial din Tecuci.

Articolul initial:

Potrivit anchetatorilor, femeia, în vârstă de 31 de ani, şi-a premeditat gestul. Ea locuieşte în Tecuci, dar a ales să facă oribilul gest  la domiciliul părinţilor ei, în localitatea gălăţeană Cudalbi. Caz cumplit în comuna gălăţeană Cudalbi. Constanţa Lazăr, o femeie de 31 de ani care lucrează ca profesoară de franceză la o şcoală din Tecuci, şi-a omorât fetiţa, pe nume Maria Nastasia, în vârstă de numai trei luni. Bebeluşul avea probleme de sănătate deoarece, din câte spun medicii, se născuse cu o serie de malformaţii.  Femeia este domiciliată în Tecuci, dar joi dimineaţă a plecat la Cudalbi, unde locuiesc părinţii ei. Aici, tânăra a pregătit haine de înmormântare pentru copil, i-a pregătit băiţa , după care l-a înecat în ligheanul cu apă fierbinte.  Apoi,  s-a spânzurat într-un şopron din funcul curţii.A fost găsită de părinţi, care a prealabil descoperiseră bebeluşul mort în baie.  Martorii ne-au confirmat că sinucigaşa a lăsat un bilet prin care îşi motivează gestul.  Înainte de a se transfera la Tecuci, profesoara Constanţa Lazăr lucrase câţiva ani la Şcoala din Cudalbi. Foştii colegi o descriu ca pe o persoană echilibrată şi nu-şi pot explica motivul pentru care s-a ajuns la această cumplită dramă. Vom reveni cu amănunte.    Sursa: ziarul adevarul.ro/locale/galati

10 Comments on "UPDATE: O profesoară de franceză şi-a omorât bebeluşul, apoi s-a spânzurat"

  1. Sunt multe de spus in intamplarea aceasta nefericita, pe mine m-a socat cu atat mai mult sa aflu ce-a facut cu cat in amiaza din ziua in care s-a intamplat am vorbit cu ea la telefon.Mi-e greu sa inteleg, nu cred ca poate cineva sa cuprinda cu mintea ce s-a intamplat, semne au fost ca suferea, ca ceva nu era in regula cu ea, pacta ca a luat decizia asta, nu atat pentru ea cat pentru botul ala de om. Am fost la ele sa le vad, la ora la care scriu acum probabil ca le-a inmormantat, imaginea pe care am avut-o ieri este una cumplita; m-am dus mai mult pentru fetita, o gamalie frumoasa, cu chip perfect si armonic, un inger care acum sta langa Dumnezeu, pentru ea nu am avut ce sa simt: ma uitam la ea si nu imi venea sa cred ca e aceeasi persoana cu care am stat pe vorba ca si colege si am impartasit sentimente si trairi. Multa lume stia prin ce a trecut ca sa aiba copilul, pacat nu la fel de multa lume a putut sa isi dea seama ca ce avea era mult mai mult decat o depresie postnatala, cu atat mai mult imi pare rau ca nu a avut un moment atunci cand sa se opreasca si sa se intrebe :”Ce fac?”…Condoleante familiei indurerate, gandurile mele se opresc aici si odata cu ele si amintirea mea pentru Constanta.

  2. Si eu am cunoscut-o pe aceasta fata..mi-a fost colega de liceu si prietena…din pacate in ultimii ani am pierdut legatura din cauza distantei…a fost o fata deosebita, foarte cuminte, foarte desteapta..NUMAI OAMENII DESTEPTI SUNT NEFERICITI…PENTRU CA DOAR EI ISI PUN PREA MULTE INTREBARI!!! Numai Dumnezeu stie ce a fost in sufletul ei de mama..Decat sa o judecati mai bine multumiti ca aveti un copil sanatos..Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Condoleante familiei!

  3. maria ghiorghiu | 20 ianuarie 2012 at 18:07 | Răspunde

    Nu putem dacat sa ne rugam ptr.sufletul ei zbuciumat/ Nu avem niciun drept sa o judecam;poate ca,daca ar fi avut pe cineva foarte apropiat sufletului ei,nu s-ar fi intamplat nenorocirea. In viata,suntem de multe ori pusi la incercare ,pentru Credinta ns,in BUNUL DUMNEZEU,dar daca aceasta farama de Credinta,lipseste din sufletul ns. ne lasam prada ispitei diavolului,si cadem pentru vesnicie in ghearele lui. Dumnezeu sa-i ierte acest cumplit pacat si s-o odihneasca in pace,alaturi de INGERASUL ei. Viata nu este a noastra,ci ne-a fost daruita de Dumnezeu;numai EL poate sa ne-o ia! Dar,in astfel de situatii tragice, doar Rugaciunea curata,mai poate salva sufletul celui sinucigas. Maria Ghiorghiu Tecui

  4. doamne nu judec ca nu sunt in masura dar cand ma uit la poza dumneaei imi vine sa urlu de durere ma doare foarte tare ce a facut va rog femeielor care vedeti acest email nu faceti asa ceva uitati_va in ochi lor nevinovati si neajutorati problemele se rezolva acum sunt multe metode sunt specialisti nu trebuie sa ne ingrijoram se gasete o metoda dumnezeu sa le odihneasca in pace. nu imi vine sa cred

  5. sunt o fosta eleva a doamnei Lazar Constanta m_ia fost diriginta timp de doi ani la liceul CNAE TECUCI era o femeie deosebita trebuia sa isi lase copilul in viata problemele se rezolvau . am 22 de ani si am un copil de doua luni jumate dar cand am o problema ma uit in ochiisorii lui si uit de toate un copil este un dar de la dumnezeu si eu ma mai cert cu sotul meu ca asa e vorba in popor casa necertata nu exista dar nu trebuie sa aplicam acest gest incurabil.Condoleanta familiei si dumnezeu sa le ierte.Imi pare foarte rau dumnezeu sa ii dea putere familiei sa treaca peste aceasta tragedie

  6. Regret cele intamplate…Nu as fi crezut vreodata ca poti face asa ceva Ana! Dumnezeu sa va ierte si sa-ti daruiasca linistea cautata alaturi de ingerasul Maria . Nimeni nu trebuie sa te judece…Trist, foarte trist!

  7. DUMNEZEU SA TE IERTE PENTRU CE AI FACUT CONSTANTA!NU STIU DE CE AI PROCEDAT ASA…TOT CE STIU E CA ITI DOREAI FOARTE MULT ACEST COPIL…NE-AI LASAT PE TOTI FARA GRAI.DACA AI FI CERUT AJUTORUL SPECIALISTILOR POATE NU SE AJUNGEA AICI.UN LUCRU E CLAR PENTRU MINE:NU SUNTEM NOI IN MASURA SA TE JUDECAM PE TINE PENTRU CE AI FACUT.DUMNEZEU SA TE IERTE SI SA TE ODIHNESTI IN PACE ALATURI DE INGERAJUL TAU..
    STIAI CA” MARIA” INSEAMNA „COPIL DORIT”!??!

  8. mda,o bolnava psihic care i-a luat viata unui prunc,..marii profesori care iti tin discursuri la scoala ca aia nu e bine si asa mai departe,mie sila de acesti oameni,sila sila sila si scarba sper sa se rasuceasca in mormant si sa arda pe lumea cealalta pt ce a facut…vroia sa se omoare bine dar sa nu plateasca si aia mica pt dementa ei

  9. Dumnezeu sa le odihneasca !!!

  10. nu as putea crede k a omorat fetita intentionat,poate ca a murit in timp ce ii facea baie si de aceea a ales sa se sinucida si ea.dar nu cred ca a facut.o intentionat…oricum era cea mai de treaba profesoara
    Dumnezeu sa le ierte:(

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*