shopify
analytics tool

PRINCIPIUL DOMINOULUI

Piese-de-domino

Situația creată prin demararea anchetei DNA în cazul managerului Spitalului ”Anton Cincu” , subinginer Negru Teodor, la Tecuci s-a pus în mișcare principiul dominoului, în sensul că o piesă din joc lovește pe alta și tot așa, iar direcția în care încep să cadă succesiv piesele depinde de construcția și de poziția în care au fost așezate piesele anterior, așa cum a fost gândit puzzle-ul de către creatorii lui.

Nu trebuie să uităm că desenul actual al administrației publice locale Tecuci a avut la bază rezultatul obținut în alegerile din 2012 de către USL. De aceea este greu de anticipat cum vor fi ”culcate” în continuare piesele dominoului administrației publice Tecuci, în urma bobârnacului dat de către DNA prin piesa Negru Teodor. Cea mai discutată și plauzibilă ipoteză este ca șocul să-l atingă pe cel care fără dubiu i-a controlat și la propriu și la figurat acțiunile lui Negru, respectiv primarul Țuchel. Cu un tupeu incredibil, dar și cu lejeritatea cu care se debarasează de cei de care s-a folosit cu vârf și îndesat, lejeritate care ar trebui să dea de gândit tuturor colaboratorilor săi, primarul Țuchel se dezice rapid și fără scrupule de Negru, evitând să scoată un cuvânt despre faptul că l-a girat instituțional, personal și moral pe acest individ rătăcit în administrația publică locală, pe care chiar la ședința de Consiliu Local în care s-a aprobat bugetul local îl ridica în slăvi pentru ”eroismul” și dragostea de pacienți, dar mai ales pentru patosul cu care domnul Negru apăra cheltuirea a peste un miliard de lei vechi pentru acțiuni de deratizare, dezinsecție și dezinfecție(DDD), de aprovizionare cu alimente și cu medicamente a Spitalului. Dar iată că o altă instituție a statului a început ”acțiunile DDD” în administrația locală Tecuci cu primul D care înseamnă deratizare, adică eliminarea rozătoarelor bugetare cotlonite cu dedicație și preț prin toate instituțiile păstorite și coordonate de către primăria Tecuci.

Aceasta ar fi cea mai evidentă direcție de culcare a pieselor din domino, dar nu este singura posibilitate, deoarece trebuie să ne aducem aminte că la momentul fixării ”șobolanului negru” pe silozul bugetar al Spitalului ”Anton Cincu” numirile se făceau pe bază de ”tango USL” , când conducerea era bicefală, când un pas al partenerului de tango era urmat automat de pasul similar al celuilalt partener de ”dans”, fiecare tabără adunându-și ”grămăjoara lui de pași” în cămara politică pentru ierni politice viitoare, căci se știa că acea struțo-cămilă numită USL nu va rezista la nesfârșit.

Din câte îmi aduc aminte, așa cum am mai afirmat de fapt, postul de manager al Spitalului ”Anton Cincu” căzuse în cămara partenerului de atunci a actualului primar. Cum a ajuns ca „negru șobolan” să-și adjudece poziția respectivă pe ”silozul bugetar” ce aparținea partenerului și cum acesta(”silozul”)a fost ”târât” în împărăția lui Galben-Împărat, este Secretul lui Polichinelle! Cât a costat ”halatul alb” al ”negrului șobolan”…poate fi un atuu în jocul de domino la care asistăm. Se știe foarte bine că la un flagrant, când ”șobolanul” cade în capcană, este aproape imposibil ca el să fie lăsat în libertate. Înseamnă că ”șobolanul” și-a recunoscut culpa și ca supliment pentru a rămâne în libertate a mai ”chițăit” și ceva, dar ceva consistent deoarece altfel nu se explică.

Va fi foarte interesant în ce direcție se vor culca piesele…înspre galben, înspre roșu! Vorba Izaurei, fata lui Bercea Mondialu : ”dacă a venit flangrantu și te-a luat corupția” toate posibilitățile sunt deschise, dar când situația este așa de neagră să ieși public râzând precum ”proasta în târg” și să ne faci hatârul de a ne anunța că ne pricopsești cu o nouă candidatură ”performantă” pentru administrația tecuceană, când unul din ”alaiul” tău politic a fost prins cu ”cașcavalul” în gură și tu defilezi sfidător cu ceilalți…mi se pare că suntem în piesele lui Kafka!

Dacă nu era acest incident cu DNA-ul, facem pariu că în alaiul prezentat astăzi la loc de cinste era inclus și domnul Negru?

Sursa: traianbalanica.ro

Fii tu primul care comentează on "PRINCIPIUL DOMINOULUI"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.