shopify
analytics tool

Primaria Tecuci, fara purtator de cuvant

purtator de cuvant Până la data de 1 martie a.c informaţiile de interes public ce ţin de administraţia locală tecuceană erau oferite către solicitanţi, persoane fizice sau reprezentanţi mass-media, de către purtătorul de cuvânt Alina Mirela Istrate. Începând cu această dată, dumneaei a fost repartizată la un alt compartiment şi teoretic postul ar fi trebuit să fie ocupat de un nou purtător de cuvânt, în persoana unui alt funcţionar public, Carmen Munteanu (Spătaru). Spun teoretic, căci practic noua numită se află în concediu până pe data de 7 martie, timp în care informaţiile publice nu mai pot fi furnizate deoarece încă nu există persoana care să preia „frâiele” relaţiei cu presa. Chiar dacă situaţia este puţin delicată, primarul tecucean Eduard Finkelstain încearcă să „suplinească” funcţia de purtător de cuvânt, oferind, în măsura timpului disponibil ,relaţii publice. Cum aceasta nu este „ocupaţia” sa de bază, activitatea se desfăşoară după ce treburile importante ale urbei au fost epuizate. În cea de-a doua zi a lui martie, primarul Eduard Finkelstain a răspuns întrebărilor reprezentanţilor mass-media după finalizarea „sesiunii” de audienţe. Totuşi, cum primarul nu cunoaşte în amănunt fiecare investiţie – cu valoare, firme executante ale lucrărilor de investiţii, perioade de desfăşurare etc. – informaţiile au fost ceva cam „subţiri”. Este de apreciat totuşi că primarul a „rupt” minute bune din pauza de masă pentru a „suplini” funcţia de purtător de cuvânt al administraţiei locale tecucene.

Sursa:  monitoruldegalati.ro

3 Comments on "Primaria Tecuci, fara purtator de cuvant"

  1. Succes, d-na Carmen !

  2. Munteanu Carmen | 9 martie 2011 at 12:56 | Răspunde

    Buna ziua!
    Va inoportunez cu o rectificare in ceea ce priveste persoana care ocupa functia de purtator de cuvant in cadrul Primariei Tecuci. Pana la aceasta data nu a fost semnata nici o dispozitie de numire in aceasta functie a functionarului public MUNTEANU Carmen. Retineti, domnule administrator: MUNTEANU Carmen nu Spataru. Angajata dumneavoastra nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu corespunzator. Daca voi ocupa aceasta functie, in baza unei dispozitii, va voi contacta in vederea unei colaborari. Pana atunci, toata stima si respectul meu!

    • Faptul ca faceti comentarii „in clar” va onoreaza. Speram ca, numirea dumneavostra, doamna Carmen Munteanu, sa aduca comunicarea dinte noi pe calea cea buna. Corectam, in cursul zilei, articolul ce contine acea inexactitate (dar care nu ne apartine deaorece, asa cum se poate observa este preluata din ziarul Monitorul de Galati). Succes!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*