shopify
analytics tool

Primăria Tecuci: căutăm investitori !

  Concesionările, vânzările unor terenuri ori imobile în municipiul nostru nu sunt la nivelul asteptarilor, cauza fiind poate şi criza actuală, administraţia tecuceană socoteste că ar fi atractive odata cu reducerea preţurilor de pornire a unor licitaţii. Astfel, peste proiectele programate pentru şedinţa CL de joi a mai apărut unul vizând modificarea HCL 43 din 31 martie 2005 referitoare la concesionarea unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al municipiului. Este vorba de fapt despre concesionarea prin licitaţie publică a Parcului Insula Cercetaşilor, situată în str. Ştefan Corodeanu. Practic, din 2005  procedurile de concesionare la acel parc s-au concretizat în 2 contracte, niciunul dus la bun sfârşit însă, prin urmare au fost reziliate. “Acest fapt s-a datorat si situaţiei financiare în care au ajuns investitorii  în timpul recesiunii internaţionale. Numeroase proceduri de licitaţie efectuate ulterior nu au adus nici ele rezultatul scontat fie datorita problemelor financiare ale unor potenţiali investitori, fie  unor condiţii neagreate de investitori. Drept urmare s-au regîndit posibilităţile de realizare ale unui ştrand şi amenajarea unei baze de recreere  şi agrement astfel încât potenţialii investitori să-şi manifeste interesul” se subliniază în noul proiect. S-a hotărât concesionarea Insulei Cercetaşilor  prin licitaţie publică, preţul de pornire al licitaţiei este de 5.000 lei/an . Durata concesionării a fost stabilită la 49 ani iar plata concesionării se va face anual, termenul de plată fiind de 25 ani. Durata de execuţie a obiectivului va fi de 36 luni de la plata concesionării astfel: obţinerea autorizaţiei de construire în primele 9 luni, drenarea locului şi amenajarea debarcaderului în 18 luni, amenajarea aleilor, perdelelor, spaţiilor verzi, locurilor de joacă şi iluminatului întrun an. Dacă se găseşte investitor vor exista locuri de joacă, pistă pentru minicarturi, bază hidro cu debarcader, bărci, hidrobiciclete, terase, discotecă, spaţiul amenajat pentru pescuit sportiv, etc. E un vis frumos…

Fii tu primul care comentează on "Primăria Tecuci: căutăm investitori !"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*