shopify
analytics tool

Prima ediţie a Festivalului Naţional de Pian “ALEXANDRU DEMETRIAD”

Concert de pian la Tecuci

În perioada 10 – 11 iunie 2017 se va desfăşura la Tecuci prima ediţie a Festivalului Naţional de Pian ’’ ALEXANDRU DEMETRIAD’’.

Organizatori:   

       Organizatorii doresc să stimuleze interesul copiilor şi tinerilor pentru muzica clasica si să descopere şi să promoveze tinere  talente.

      Festivalul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 3-18 ani, care iubesc pianul,  iar până în prezent în concurs s-au înscris  51 de copii din,  Bucuresti, Vaslui,  Braila  si Tecuci.

       În cadrul festivalului se vor acorda diplome si trofee :

  1.  pentru cea mai bună interpretare a unei piese,
  2.  premiul special  “Alexandru Demetriad”,  
  3.  premiu pentru prezenţă artistică deosebită,    

REGULAMENT

        Festivalul National de pian “ALEXANDRU DEMETRIAD“  va avea loc la Tecuci în perioada 10 – 11 iunie 2017, în memoria ilustrului pianist tecucean Alexandru Demetriad.

        Festivalul este deschis tinerilor pianisti din toatǎ tara.

        În afarǎ de concursul de interpretare,  juriul va aprecia şi premia cele mai valoroase recitaluri pentru pian ale tinerilor competitori.

       Concursul se desfǎşoară într-o singurǎ etapǎ , fiecare concurent va prezenta în concurs o singură piesă,  lucrare muzicală, cu o durată de maxim 5 minute,  în funcţie de vârstă,  fără partitură.  Nu se asigură corepetitor,  dar se admite prezenta acestuia,  dacă concurentul consideră necesară prezența sa.

Coordonator : Prof.   Olimpiu  Zagrean


Alexandru Demetriad (1903-1983)

O vreme pianistul Casei Regale a României

Alexandru Demetriad In arta sunetelor frumos armonizate, Tecuciul a dat pe renumitul pianist Alexandru Demetriad (1903-1983), interpret desavarsit al muzicii romanesti si straine. Primele studii muzicale le-a facut la Conservatorul din Targu Mures, dupa care a continuat la Paris cu Noel Gallon si Paul Dukas, la Ecole Normale de Musique. Activitatea sa interpretativa incepe in 1921, iar solist concertist devine in perioada 1926-1982, din care, intre 1952-1973 este solistul Filarmonicii „George Enescu” din Bucuresti. In aceasta calitate a intreprins numeroase turnee in Italia, Franfa, Turcia, Austria, Germania, URSS, Cehoslovacia si Ungaria, .De remarcat, aceasta activitate prodigioasa pe taramul muzicii s-a desfasurat in ciuda faptului ca, in anul 1945, Alexandru Demetriad a fost impuscat in bratul drept pe cand traversa Cismigiul. Indisponibil pentru o lunga perioada de timp, el a reusit cu o vointa tenace sa invinga acel handicap, din fericire, temporar. Amplul sau repertoriu pianistic a cuprins lucrari de Bach, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Liszt,  Sjostakovici, Brahms, Enescu, Tudor Ciortea, Dumitru Gheciu s.a. S-a remarcat ca un pianist de mare subtilitate si rafinament artistic, dublat de o cultura muzicala care i-a permis sa abordeze o plaja intinsa si diversa de compozitii si concerte. Maiestria lui nu i-au creat dificultati in marea varietate de stiluri pe care le-a intalnit in atat de numeroasele partituri muzicale, asa cum n-a cunoscut nici dificultati tehnice sau interpretative. A dispus de o remarcabila dotare nativa, de multa acuitate afectiva si o afinitate rar intalnita pentru lucrarile lui Brahms, pe care critica a subliniat-o in repctate randuri. Ca interpret al romanticilor reusea sa transmita auditoriului un delect  lirismului muzical si poetic al operelor interpretate. A ramas in istoria imediata si de perspectiva a muzicii rornanesti ca un pianist sensibil si ca un mare artist al nuantelor de mare rafinament. Prezenta lui si in unele mani­festari artistice pe scena primitoare a fostului si frumosului teatru din Tecuci, este un motiv in plus, pentru a fi evocat pe aceste plaiuri.

           Casa lui Iancu Demetriade ( Tecuci – str. Galati nr 5 ), mare arendas de pamant din Movileni si Puteni (azi Valea Marului).  Aici a copilarit si fiul sau Alexandru Demetriad ce avea sa ajunga un mare pianist, numarandu-se printre cei mai buni interpreti ai muzicii lui Frédéric François Chopin.

                              Dr. Dan Mihailescu – Tecuciul – in memoria documentelor si a oamenilor.

 PIANISTUL ALEXANDRU DEMETRIAD

(1903 – 1983) 


 SCURTĂ PREZENTARE BIOGRAFICĂ

De  George Trohani 

Muzeul Naţional de Istorie a României 

Alexandru-Ion Demetriad, cel de al şaselea şi ultim copil al soţilor Iancu Demetriad şi Persefoni (Proserpina),s-a născut în comuna Puţeni (azi Valea Mărului), din fostul judeţ Tecuci, în ziua de 28 martie 1903.  Iancu Demetriad era un cunoscut şi apreciat agricultor, în plină ascensiune economică, va ajunge după câţiva ani mare proprietar agricol – ţinea din 1871, în arendă, moşia Puţeni, proprietate a generalului Leon Mavrocordat, şef al Casei Militare a regelui Carol I . Botezul pruncului Alexandru Demetriad s-a celebrat, după obiceiul timpului, la mai puţin de o lună după naştere şi anume de Sf. Gheorghe, adică la 23 aprilie 1903, de către preotul bisericii satului ce avea hramul “Naşterea Maicii Domnului”.  

  Naşi au fost soţii Ştefan şi Clemansa Plitos. Tatăl, de origine greacă (părinţii săi erau Dimitrie Ioanidi şi Zamfira), va obţine cetăţenia română în urma voturilor favorabile mai întâi din Adunarea Deputaţilor 1 , în şedinţa din 9 aprilie 1905 (70 bile albe – 0 bile negre) şi apoi din Senat2 în şedinţa din 30 mai 1905 (43 bile albe – 2 bile negre) pe baza Mesajului Regal nr. 2371 din 26 aprilie 1905. Două fotografii3 din primii ani ai copilăriei ni-1 înfăţişează pe micul Alexandru – prima la vârsta de aproximativ doi ani, în fustiţă şi cu o rachetă de tenis în mână. Fotografia este făcută la vestitul, pe vremuri, fotograf Marco Klein din Brăila. Copiii Demetriazi erau duşi des la Brăila, la bunica lor maternă,  Anastasia Gardeli sau la mătuşa lor dinspre mamă, Ecaterina J. Vlasopol. A doua fotografie, executată de fotograful Caligian din Tecuci, îl reprezintă pe Alexandru în vârstă de 6-7 ani, împreună cu sora lui mai mare Angela (născută în martie 1900 şi de care era strâns legat). Caracteristică este în această a doua fotografie privirea visătoare încă de pe atunci a viitorului artist.

                 Războiul din 1916 desparte familia Demetriad. Tatăl, Iancu Demetriad, ales senator în Camerele Constituante din 1914-1918, este obligat să se evacueze cu guvernul ţării la Iaşi – şi în afară de soţie ia cu dânsul cea mai mare parte dintre copii cu excepţia lui Gheorghe, care suferind de o coxalgie incipientă rămâne la Tecuci în grija unei mătuşi, Tasia Evgheniade, şi a lui Alexandru, încredinţat la Galaţi unor alte mătuşi Elena şi Sevastia Evgheniade, verişoare cu Iancu Demetriad şi toate surori între ele.

               După război, în 1918/1919 familia se reîntregeşte la Tecuci, iar aptitudinile muzicale ale lui Alexandru fiind evidente şi manifeste, tatăl său se hotărăşte să-1 trimită la Târgu Mureş, unde funcţiona un conservator de notorietate. Trebuie menţionat că fiind la Galaţi înclinaţiile muzicale ale adolescentului au fost stimulate şi încurajate de mătuşa lui, Elena Evgheniade, care în afară de faptul că era o bună pianistă era dotată şi cu o frumoasă voce. De altfel, însuşi tatăl avea o voce plăcută şi era mare amator de muzică – în timpul călătoriilor sale efectuate în apus era un fervent spectator al spectacolelor de operă, mare admirator al lui Caruso. Şi fiindcă ne-am referit la mediul familial, este de menţionat că una din cumnatele sale, Eugenia Demetriade, născută Zafiratos a fost o apreciată profesoară de pian la Liceul de muzică din Galaţi. Iar fratele acesteia, Leonida Mihălceanu a fost un cunoscut profesor de vioară în Bucureşti. De asemenea, una din surorile lui Alexandru Demetriad, Angel, a cânta cu mult aplomb în corurile sindicale din Bucureşti prin anii ’50 ai sec. XX.

              Înaintea plecării la Târgu Mureş, Alexandru Demetriad venind la Brăila cu mama sa îşi face într-un anumit fel debutul muzical în public. într-o mare clădire din piaţa centrală, numită Sf. Arhangheli, la etaj, se afla o sală festivă care servea pentru conferinţe şi audiţii musicale, în special ale societăţii  “Lyra”, patronată de George Cavadia, cunoscut compozitor şi cântăreţ în special de romanţe.

            Debutul în Bucureşti are loc în cadrul unui recital susţinut în ziua de 3 mai 1921 – cronica, intitulată “Concertul Demetriad” este semnată de Constantin C. Nottara în ziarul Dimineaţa, din 5 mai 1921. La Târgu Mureş, Alexandru Demetriad devine elevul muzicianului Arpad Laszlo, fost elev, la rândul său, la New York, al compozitorului ceh Dvorak, precum şi al lui Richard Chovan. Studiile la Conservatorul Municipal din Tg. Mureş au durat din 1922 până în 1924. Prezenţa în acest oraş a lui Al. Demetriad este evocată de către colegul său de conservator Theodor Bălan în cartea sa “Prietenii mei muzicienii” (Bucureşti, Editura Muzicală, 1976, pag. 129) – A. Laszlo “l-a avut elev pe Alexandru Demetriad şi pe Ovid Drămba

             …In clasa profesorului Laszlo conducerea şcolii grupase pe cei doi elevi Demetriad  si Drâmba, ce erau meniţi să-i cânte maestrului George Enescu..

           Împlinind între timp vârsta de 21 ani, Al. Demetriad era obligat să-şi satisfacă serviciul militar. Dar suferind de o anumită debilitate fizică parcurge pe o perioadă de nu mai puţin de nouă ani (1924-1933) o întreagă procedură pentru a fi în cele din urmă reformat – s-au păstrat în acest sens mai multe atestate medicale ale unor medici francezi. Explicaţia stă în faptul că spre finele anului 1924 Alexandru Demetriad soseşte la Paris unde se instalează, “în pensiune”, la familia pictorului gravor Jeanniot, domiciliat în Rue de la Pompe. Jeanniot era atunci un om de vârstă înaintată, aproape surd, iar din punct de vedere politic era adept al mişcării monarhiste din jurul cunoscutului ziar “L’Action Française”, condus de Charles Maurras şi Leon Daudet (fiul lui Alphonse Daudet). Jeanniot se ocupa şi cu ilustrarea cărţilor. Soţii Jeanniot aveau o singură fiică, care va fi ulterior, pentru câtva timp, soţia actorului Charles Dullin. Prin intermediul familiei Jeanniot, Alexandru Demetriad va cunoaşte multă lume din mediul artistic şi muzical al Parisului de după primul război mondial şi va reuşi, după afirmarea ca muzician, să fie primit sau chiar solicitat în a da audiţii în diferite “hôtels particuliers” pentru care va primi remunerări sub forma, atunci obişnuită, a “Cachef’-urilor (cachet = retribuţia unui artist pentru o lecţie, pentru o audiţie).

               La Paris, Alexandru Demetriad va urma cursurile Conservatorului în perioada 1926-1928, avându-1 ca profesor la contrapunct şi fugă pe Noël Gallon. Apoi, la Ecole Normale de Musique din Paris îi va avea ca profesori pe Paul Dukas (compoziţie, 1927-1929), Lazare-Levy şi Alfred Cortot (pian, 1929-1933). În particular a urmat cursuri de pian, între 1933-1936, cu Ignacy Paderewski. Unele cunoştinţe făcute în această perioadă pariziană se vor transforma în prietenii de durată şi vor dăinui mai departe în amintirea artistului, deşi al doilea război mondial, prin durata lui şi a imposibilităţii comunicării care i-a urmat, a curmat orice încercare de a reînnoi firul întrerupt al relaţiilor.

        Cităm câteva din aceste persoane: doamna Beatrice Franqueville (Tante Bee după cum i se va spune mai târziu) care era o bună muziciană şi fusese în cercul apropiat al intimilor lui Maurice Ravel. Ea îl admira şi îl iubea sincer pe Alexandru Demetriad şi a intrat în corespondenţă chiar cu tatăl, căruia, prin scrisori, îi comunica rezultatul studiilor muzicale, iar mai apoi impresii de prin sălile de concerte şi spicuiri comentate din criticile ce se publicau în ziarele din Paris, privitor la audiţiile muzicale susţinute de Alexandru. Ba mai mult, în 1935 şi iarna 1936-1937, a întreprins două călătorii speciale în România – a vizitat oraşul Tecuci, unde a fost găzduită în casa Demetriazilor, precum şi oraşele Brăila, locuind la Hotelul Bristol, sau Bucureşti. O a treia vizită în România a avut loc prin 1938 şi a fost continuată, în acompaniamentul lui Alexandru Demetriad, la Istanbul unde se afla o verişoară primară a copiilor Demetriad – este vorba de Andromaca (Makette) Vlasopol, care la sfârşitul Primului Război Mondial s-a căsătorit, la Brăila, cu un ofiţer turc, fost ataşat militar al Imperiului Otoman în Italia, pe nume Seyfeddin bey Tavghiridze Ciuruksulu şi care era fiul lui Ahmet paşa, fost ministru al Turciei la Belgrad. Makette era o foarte bună pianistă, iar soţul ei se remarcase şi el ca tânăr muzician încă din fragedă copilărie – o fotografie îl reprezintă cântând la vioară în faţa regelui Serbiei.

             Soţii Ciuruksulu ţineau casă deschisă la Saladjak Scutari şi în Pera, iar în salonul lor au concertat mai toate somităţile muzicale ale vremei care poposeau prin Constantinopol – de altfel una din odăile casei lor avea pereţii căptuşiţi de fotografiile cu autografe ale marilor muzicieni, printre ele şi cea a lui George Enescu din timpul unui concert dat la Brăila. în timpul acestei călătorii Alexandru Demetriad a cunoscut, prin intermediul verilor săi, pe un muzician originar din Transilvania, stabilit la Constantinopol şi care era un obişnuit al locuinţei lor, pe nume Berger. S-au făcut proiecte în vederea unor concerte care însă nu s-au mai realizat datorită izbucnirii, un an mai târziu, a celui de Al Doilea Război Mondial …

                   Printre cunoştinţele parisiene figurează şi filozoful Joseph Baruzi, care publicase o primă lucrare intitulată “Le rêve d’un siècle”, iar în 1911 o alta cu titlul “La volonté de métamorphose”. Un exemplar din această carte este dăruit lui A l. Demetriad la 1 aprilie 1932 cu următoarea dedicaţie: Lui Alexandru Demetriad. Talentului său de compozitor. Talentului său de interpret. Prieteniei sale. în semn de prea profundă şi fidelă afecţiune. Joseph Baruzi. J. Baruzi va publica, în periodicul Menestrel, şi o cronică a recitalului susţinut de Al. Demetriad la 29 martie 1933. La Paris, prin intermediul familiei Jeanniot, Al. Demetriad face cunoştinţa cunoscutului muzician Alfred Cortot (1877-1962), fondatorul Şcolii Normale de Muzică ce va fi frecventată, după cum am mai spus, şi de către pianistul român. Al. Demetriad va fi repede apreciat de virtuozul francez – dovada fiind două scrisori datate, Paris, 15 iulie 1927, păstrate în copii dactilografiate. în prima, adresată direct lui Al. Demetriad, maestrul îi scrie: Scumpe prietene, Vă trimit în anexă cele două scrisori pe care mi le-aţi cerut. Doresc ca ele să poată să corespundă dorinţei Dv şi urez ca cererea Dv să fie încununată de succes. Vă rog să prezentaţi respectuoasele mele omagii şi salutările soţiei mele către Doamna Jeanniot şi vă rog să mă consideraţi cu toată sinceritatea, al Dv. A. Cortot. Din cele două scrisori anexate, mai sus menţionate, ne-a parvenit, sub formă de copie doar una adresată compozitorului Gabriel Pierné (1863-1937) – Scumpul meu prieten, Prietenul şi elevul meu, Domnul Alexandru Demetriad, ar avea vie cerinţă de a se face auzit, sub conducerea Dv în cursul iernii viitoare. îl sfătuiesc să vă solicite tradiţionala audiţie, dar mă asigură că un cuvănt de la mine iar da mai mult curaj pentru a se putea adresa către Dv. Iată deci acest mic cuvânt. Cu plăcere adaug că Demetriad mi se pare chemat pentru un strălucit viitor şi că însuşirile sale de muzician sunt la înălţimea talentului său de virtuoz şi, sper, că nu veţi regreta timpul pus în a-l asculta. Credeti-mă, scumpe prietene, cu toată afecţiunea, al Dv. A. Cortot.

                 Dintre profesorii pe care Demetriad i-a avut la Paris este de amintit şi Maurice Ravel. Din păcate însă cea mai mare parte a arhivei personale a lui Alexandru Demetriad, în care se aflau şi documente referitoare la perioada pariziană, a ars în timpul bombardamentelor din 1944, când locuia în Hotelul Splendid, de pe Calea Victoriei colţ cu Ştirbei Vodă. Viaţa şi-a salvat-o, cu acea ocazie, refugiindu-se în adăpostul subteran al hotelului. In timpul şederii sale prelungite la Paris – aproape un deceniu – Al. Demetriad a venit de câteva ori, în timpul vacanţelor de vară în ţară, iar uneori a întreprins şi scurte călătorii în diferite ţări. Prin anii 1928/1929 a venit direct de la Bayreuth la Brăila. In oraşul german urmărise întregul program al festivalului Wagner. în mai 1929 susţine un nou recital în Bucureşti, a cărui cronică este prezentată tot de către Constantin C. Nottara în ziarul Dimineaţa din 5 mai 1929. în societatea pariziană a cunoscut, printre altele, pe doamna Castelbajac, urmaşa unui general, care pe vremea lui Napoleon al IJJ-lea a reprezentat Franţa imperială la curtea ţarilor Rusiei. O altă familie pe care o frecventa era aceea a industriaşului WatelDehaynin, precum şi familia Godillot. în perioada 1924-1929 Alexandru Demetriad este vizitat la Paris de tatăl său, Iancu Demetriad. Acesta ia parte şi la unele dintre audiţiile muzicale pe care le dădea pianistul în reşedinţele unora dintre mecenii ce-1 susţineau pe tânărul Alexandru Demetriad, povestind la întoarcerea în România, cu multă satisfacţie, atenţiunea afectuoasă şi respectuoasă de care s-a bucurat din partea gazdelor. Trebuie menţionat că tatăl lui Alexandru Demetriad a arătat multă înţelegere faţă de fiul său şi ν-a pregetat ca în tot acest răstimp al prelungitei şederi în Franţa să-i asigure, cu largheţe, acoperirea cheltuielilor necesare. O confirmare târzie a respectivelor manifestări muzicale pariziene a fost narată în timpul parastasului de 40 zile de la decesul pianistului, pe 15 mai 1983, de către Florica general N. Gorski – prin 1928/1929, povestea dânsa, fiind de curând căsătorită, se afla la Paris cu soţul său. Ea însăşi muziciană, fiind absolventă a Conservatorului de Muzică din Bruxelles şi soră cu doamna Brulez Mavromati, care este autoarea unui album de schiţe intitulat “George Enescu” editat de N. Jianu prin anii 1945/1946, a asistat la o audiţie/examen dat de Alexandru Demetriad în prezenţa lui Cortot. La sfârşitul audiţiei, candidatul a fost felicitat cu multă căldură, în public, pentru felul în care a interpretat şi înţeles muzica. Relatări în presa pariziană despre recitalurile susţinute de către Alexandru Demetriad au apărut în special în Le Figaro şi sunt datorate lui Stan Golestan (1875-1956). Tot printre cunoştinţele făcute la Paris, în epoca studiilor, trebuie să menţionăm şi aceea cu viitorul cunoscut compozitor spaniol Joaquin Rodrigo. Acesta, care-şi pierduse din fragedă copilărie vederea, era dotat cu un simţ muzical foarte ascuţit şi era un perseverent auditor al cursurilor conservatorului din Paris. O altă studentă, printre primele cunoscute de către Alexandru Demetriad, era şi tânăra Victoria Kamhi, de origine sefardă. Cu timpul, cei trei – J. Rodrigo, Victoria Kamhi şi Al. Demetriad – au format un trio nedespărţit. Retrasă de lume, Victoria Kamhi şi-a canalizat afecţiunea faţă de J. Rodrigo. îndemnată şi de Alexandru Demetriad grija şi devotamentul arătat faţă de J. Rodrigo le-a consfinţit, prin legământul unei căsătorii catolice, pentru toată viaţa. După aproape o jumătate de secol de la această întâmplare – răstimp în care cei trei foşti prieteni nu numai că nu s-au mai văzut, dar nici n-au mai avut posibilitatea de a se reîntâlni, deoarece soţii Rodrigo s-au stabilit în Spania, iar Al. Demetriad s-a întors în România – soseşte în Bucureşti, în 1976, o muziciană spaniolă, pe nume Genovcva Calvez, pentru audiţii muzicale date în cadrul Filarmonicii G. Enescu. La plecarea din Spania, G. Calvez primise de la soţii Rodrigo rugămintea de a se interesa, dacă mai există sau ce se ştie, despre fostul lor prieten român de la Paris, Alexandru Demetriad. Transmiţând întrebarea de mai sus directorului Filarmonicii din Bucureşti, acesta fu în plăcuta situaţie de a răspunde prompt chemându-1 şi recomandându-1 doamnei Calvez pe solistul Filarmonicii bucureştene, pe Alexandru Demetriad.

              Reîntoarsă în Spania, Genoveva Calvez era purtătoarea unei scrisori către soţii Rodrigo din partea lui Al. Demetriad. La aceasta, răspunsul Victoriei Rodrigo urmează imediat sub forma unei scrisori din 15 iunie 1976, din care redăm un fragment: Prea scumpe prietene, Scrisoarea ta din 25 mai ne-a parvenit prin prietena noastră Genoveva Calvez, care ne-a înmânat-o după înapoierea din turneu. Joaquin şi cu mine am fost în adevăr încântaţi aflând ştiri atât de bune despre tine după atâţia şi atâţia ani. După criticile pe care ni le-ai trimis am putut constata că ai avut o carieră minunată şi te felicităm cu toată sinceritatea. Este surprinzător că nu aţi venit încă în Spania pentru a da concerte … Cum Joaquin este în contact cu agenţiile de impresariat spaniole îi va fi uşor de a te recomanda aşa cum o meriţi.

                  Survenind cutremurul din 4 martie 1977 soţii Rodrigo primesc ştiri de la A l. Demetriad şi la rândul lor, din Roma, la 15 mai 1977, îi scriu prietenului din Bucureşti: Am venit la Roma pentru câteva zile la Concursul internaţional de chitară clasică, al cărui preşedinte a fost desemnat Joaquin. In ajunul plecării primisem scrisoarea ta amabilă şi am fost fericiţi ştiindu-te scăpat şi sănătos după acel cumplit seism care a răvăşit frumoasa voastră ţară … Intre timp vom fi încântaţi să te putem găzdui fie la Madrid fie în mica noastră locuinţă de la mare

             … Ca urmare a acestei invitaţii Al. Demetriad întreprinde o primă călătorie în Spania, în primăvara anului 1979, când are prilejul de a-şi revedea prietenii din tinereţe. A fost găzduit în locuinţa lor din Madrid, str. General Yague, nr. 11. Şi cum anul 1979 coincidea cu aniversarea a 50 ani de căsătorie a soţilor Rodrigo evenimentul este sărbătorit de lumea artistică din Spania, iar televiziunea spaniolă montează un documentar la care este solicitat să participe şi Alexandru Demetriad, considerat a fi fost naşul spiritual al celor doi soţi. Dar cum între timp Al. Demetriad plecase la Paris şi numai putea să se înapoieze în Spania – neavând viză consulară şi autorizaţia autorităţilor române – televiziunea spaniolă a trimis special, la Paris, o echipă care a făcut toate filmările şi înregistrările necesare. Filmul documentar realizat în condiţiile menţionate mai sus a avut un succes deosebit în rândurile telespectatorilor spanioli. Alexandru Demetriad repetă călătoria în Spania în primăvara anului 1981 – aşa cum prevedeau legile române, care stipulau posibilitatea efectuării de călătorii turistice numai o dată la doi ani. Cu acest prilej, prin grija Victoriei Rodrigo este organizat un recital de pian la Cercul Cultural “Medina” din capitala Spaniei în ziua de miercuri, 27 mai 1981. Programul a cuprins lucrări de Schumann, Chopin, Enescu, Debussy şi J. Rodrigo – Sonada de Adios, dedicată de compozitor fostului său profesor Paul Dukas.

             Dintre scrisorile Victoriei Rodrigo, în număr de 12, un interes literar îl reprezintă acea din 10 ianuarie 1982, prin care îi trimite lui Al. Demetriad invitaţia tipărită pentru o conferinţă, pe care a ţinut-o la 16 decembrie 1981, tot în sala Cercului Cultural Medina, intitulată “Amintiri personale şi literare cu privire la Elias Canetti” – E. Canetti primind premiul Nobel pentru literatură în anul 1981. Este de remarcat că “nobelistul” septuagenar era născut la Russe, în Bulgaria, se stabilise în Anglia şi era văr cu Victoria Kamhi de Rodrigo.

                                                                    *

                     Dar să revenim la perioada interbelică. Reîntoarcerea definitivă în ţară a lui Alexandru Demetriad, după terminarea studiilor, este de plasat după anii 1933/1934. Până la izbucnirea celui de al doilea război mondial Alexandru Demetriad a susţinut câteva recitaluri.      

                 Ecoul unuia dintre ele se surprinde într-o cronică muzicală a lui Emil Ciomac – recunoscând meritele interpretului, criticul comentează însă defavorabil atmosfera şi aureola pe care vor să i-o impună în public prietenii prea “zgomotoşi”. Se întrevede aici tendinţa unora dintre aceia care colportau obiecţii mai puţin faţă de muzician şi mai mult împotriva persoanei artistului ca om…

                      Unele cronici ale acestor recitaluri a prezentat Romeo Alexandrescu mai întâi în articolul “Demetriad Alexandru” în Universul, din 29 martie 1934, iar apoi în “Recitalul Alexandru Demetriad” tot în ziarul Universul, din 2 aprilie 1935. în timpul războiului Alexandru Demetriad a dat câteva recitaluri în sala Atheneului Român. La unul din recitaluri a asistat şi fostul ministru de exteme al Poloniei, colonelul J. Beck aflat ca refugiat în România împreună cu o parte a fostului guvem polonez. Doamna Beck, prezentă şi ea la recital, şi-a exprimat în faţa mai multor persoane admiraţia faţă de interpretarea lui Alexandru Demetriad. Tot în timpul războiului Alexandru Demetriad a fost trimis, împreună cu violonistul Vaier Popp, de către organele româneşti de propagandă culturală, să dea mai multe recitaluri în Germania – la Legnica din Silezia ocupată – şi Italia – Milano, Roma, Florenţa, Rapallo, Gorizia.  Programul a cuprins lucrări de Bach, Brahms, Schumann, Chopin, Cuteanu, Scărlătescu, Ciortea şi Enescu.

                    După 23 august 1944, în iarna imediat următoare, Alexandru Demetriad trecând seara prin Cişmigiu a fost victima unei agresiuni cu scop de jaf – a fost împuşcat în mână cu un revolver. Din fericire restabilirea a fost destul de rapidă. în anii imediat postbelici a funcţionat, scurt timp, la Conservatorul de muzică din Cluj ca profesor de pian. Revenind în Bucureşti, în 1952, a fost angajat ca solist la Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti unde a funcţionat, cu o întrerupere de trei ani (toamna 1960 – primăvara 1964) până la pensionarea sa, în 1973. în anii 1957-1960 a interpretat în special lucrări de Liszt, Chopin şi Brahms.

               Dar deplina sa maturitate artistică s-a manifestat după 1964 prin numeroase recitaluri şi concerte în toate oraşele ţării cuprinse în reţeaua artistică – Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Oradea, Sibiu, Galaţi, Braşov, Bacău, Arad, Timişoara, Craiova, Oneşti. Iar interpretarea a cuprins, în cadrul concertelor, lucrări de Brahms, Liszt, Poulenc, Bach, Chopin, Şostacovici, Mozart, de Falia.  Recitalurile, pentru care avea o deosebită plăcere în a cânta, cuprindeau lucrări de Schumann, Chopin, Brahms, Grieg (sonate cu acompaniamentul vionistului Mihai Constantinescu), Enescu, Jora, Stan Golestan, T. Ciortea, Ravel, Debussy etc.

               Atât în Bucureşti cât şi în ţară a colaborat cu mai toţi dirijorii români – George Georgescu, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Ion Baciu, Antonin Ciolan, Mihai Brediceanu, Remus Georgescu, Erich Bergel, Constantin Bobescu, Paul Popescu, Miron Raţiu, Petre Bocotan, Igor Ciornei, Ervin Acel, Alecu Sfetcu, Dumitru Pop, Dorin Frandes.

                Dintre dirijorii străini menţionăm pe Ghenadii Rojdestvenski (URSS), Sunshine şi Franklin Choset (SUA), Josef Wilkomirski şi Edgar Tons (Polonia), Hans Jochem Reeps (Suedia), Luiggi Saprestano (RFG), Djura Jaksic (Jugoslavia) sau Miloslav Bervid (Cehoslovacia).  Turnee în străinătate, după război, a efectuat doar în Polonia – la Kracovia pe 14/15 octombrie 1966 şi în 1969 – precum şi în Uniunea Sovietică – în  martie/aprilie 1967 cu Filarmonica bucureşteană şi în ianuarie 1976 recitaluri la Leningrad, Kaunas, Cercassy şi Vinitsa. O invitaţie personală în Austria, în 1972, nu i-a fost aprobată … Iar deplasările din ultimii ani de viaţă s-au efectuat în scop … turistic … Cronici elogioase au publicat, în anii dinaintea sau din timpul războiului, Constantin C. Nottara, Stan Golestan, Romeo Alexandrescu, Tudor Ciortea, Nicolae Jianu, Hermann Pansegrau şi Anton Strambowski. Iar pentru perioada de după 1950 sunt de remarcat referirile din diferite publicaţii bucureştene sau din provincie semnate de către George Georgescu, M. Rădulescu, Alfred Hoffman, J.V. Pandelescu, E. Elian, Theodor Bălan, Radu Gheciu, Alexandru Leahu, Petre Codreanu, Sever Tipei, Viorel Cosma, Grigore Constantinescu, Iancu Dumitrescu, Gh. Firea, Ştefan Bonea, Silviu Gavrilă, Pintér Lajos, Florian Peter, Constantin Th. Ciobanu, Doru Murgu, Avram Geoldes, Irinel Papadopol dar şi străinii Jerzy Parzynski sau E. Meilih.

                  De asemenea, nu trebuiesc omise amintirile lui Dinu Bădescu, Emanoil Ciomac sau Profira Sadoveanu. Să menţionăm doar câteva: Stan Golestan în jurnalul “Le Figaro”, 27 noiembrie 1927 – Excelent muzician care este, pentru tânăra şcoală românească, un element de preţioasă activitate… Regretatul compozitor André Messager îl aprecia mult.  Alfred Cortot îl considera ca pe unul din temperamentele cele mai entuziaste din generaţia sa. Paul Dukas aprecia calitatea pianisticii. Tot Stan Golestan, în “Le Courier Musical”, din 15 decembrie 1927 – Tehnică solidă şi frumoasă, amplă, şarm în fineţe … talent de virtuos care se complace în a pătrunde şi a aprofunda tot ceea ce interpretează.  Ziarul italian “Tevere” din 19/20 ianuarie 1943 – Al.Demetriad. … face parte din clasa marilor pianişti … descoperă totdeauna resurse noi neaşteptate şi soluţii minunate. George Georgescu într-o Referinţă din 12 noiembrie 1960 – … este unul dintre soliştii instrumentişti de frunte ai ţării. înzestrat cu o sensibilitate artistică excepţională, având o instrucţie serioasă şi o cultură aleasă, posedând şi o tehnică instrumentală de clasă mare, el a ajuns să fie printre cei mai cunoscuţi şi preţuiţi pianişti de la noi. E. Elian în “Informaţia Bucureştiului”, din 15 martie 1965, după un recital Brahms – De-a lungul serii a părut preocupat să pună în valoare fiecare pasaj, fiecare frază, cu extremă sensibilitate, a folosit tuşeul său de o încântătoare fineţe în pianistica sa remarcabilă pentru a crea tablouri pline de atmosferă. Petre Codreanu în “Contemporanul”, din 7 ianuarie 1966 – … este unul dintre fruntaşii pianisticii noastre, o pildă de înaltă artă, şi a-l asculta este totdeauna o delectare şi un prilej de fructuoase reflecţii. E. Meilih în “Vecernii Leningrad”, din 29 martie 1967, nota – Alexandru Demetriad – pianist de mare cultură. Doina Moga în rubrica Discul dintr-un număr al săptămânalului de cultură “Contemporanul” din mai/iunie 1972 -… Deşi este unul din reprezentanţii de elită ai pianisticii româneşti … îşi face doar acum debutul pe disc. Discreţia, concentrarea maximă, rafinamentul… fac ca acest disc să-şi merite locul în orice discotecă. Şi pentru a încheia vom rememora scurta, dar plastica caracterizare făcută de Profira Sadoveanu în articolul sugestiv intitulat “îmblânzitorul de piane” din “România Literară”, nr. 50, din 10 decembrie 1987 (p. 14)- … Aşa, Sandu Demetriad, înalt şi palid, cu degete lungi şi albe, cum îşi scotea haina şi pălăria ori căciuliţa, se şi aşeza numaidecât pe taburetul înalt şi începea a mângâia clapele negre şi albe ale dihaniei capricioase care îl simpatiza şi numai din când în când mai scotea câte o notă falsă, aşa, ca

să-l necăjească, încolo era de-acord să-l lase ore întregi aplecat pe gura lui largă şi lungă.

               După pensionare a continuat însă a susţine concerte şi recitaluri până în 1976. In 1982, din cauza sănătăţii, s-a retras. A decedat în ziua de 2 aprilie 1983, la doar cinci zile după ce împlinise 80 ani.  A fost incinerat la Crematoriul Cenuşa.

Fii tu primul care comentează on "Prima ediţie a Festivalului Naţional de Pian “ALEXANDRU DEMETRIAD”"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*