shopify
analytics tool

Preambul la viitoarea Constituţie

  Noi, poporul român, acţionând prin reprezentanţii din Parlament, aleşi în mod legal, hotărâţi să asigurăm pentru noi înşine şi pentru urmaşii noştri o viaţă mai bună, iar pentru poporul român şi România, impunerea şi recunoaşterea respectului şi onorabilităţii pe plan internaţional, hotărâm să nu  mai repetăm greşelile politice şi economice care au generat situaţia socială actuală, rezultantă indubitabilă a acţiunii guvernanţilor şi impunem tuturor partidelor, mişcărilor, platformelor şi alianţelor politice actuale şi celor care se vor înfiinţa în viitor să semneze “Carta de neagresiune împotriva poporului român”.
Proclamăm şi reamintim că puterea aparţine poporului şi nu politicienilor, nici măcar vremelnic! Mai presus de orice, puterea şi autoritatea politică se întemeiază pe încrederea sacră a poporului în cei pe care îi alege pentru a-i reprezenta interesele de toate categoriile şi cărora le este interzis prin lege, cu aplicarea unor sancţiuni foarte aspre, să folosească demagogia şi manipularea de orice fel împotriva propriului popor, fie în scop propriu sau al unui grup politic, economic, finaciar, etnic sau de orice altă categorie.
Puterea şi autoritatea politică îşi au originea în popor, ale cărui prerogative le exercită reprezentanţii aleşi ai poporului şi de ale căror rezultate beneficiază poporul. Orice altă prevedere care este contrară acestui principiu universal, contravine prezentei Constituţii şi devine nulă în faţa legii.

Fii tu primul care comentează on "Preambul la viitoarea Constituţie"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.