shopify
analytics tool

Populaţie şcolara în creştere la Tecuci

Conducerea ISJ a punctat, prin inspectotul şcolar general, Doru Resmeriţă, că, independent de decizia ministerului privind reducerea efectivelor cadrelor didactice, inspectoratele şcolare trebuie să modifice infrastructura şcolară în funcţie de evoluţia demografică a populaţiei şcolare. Onuţ Atanasiu, inspector general adjunct, a precizat că se înregistrează o creştere a populaţiei şcolare tecucene faţă de anii anteriori şi o scădere a celei gălăţene. Drept pentru care la Tecuci au fost înfiinţate mai multe clase a IX-a încă din acest an, faţă de anii anteriori. În Galaţi, însă, unele licee au prognozat efective de clasa a IX-a mai mari, care nu au fost realizate. Drept urmare, cadrele didactice nu îşi puteau acoperi integral catedra la liceul în care ocupau posturi titulare. Este cazul Liceului de Marină.
Doru Resmeriţă a adăugat că, din motive financiare şi din necesitatea supravegherii copiilor de către părinţi, este firesc să fie suplimentat numărul de clase liceale în Tecuci şi localităţile îvecinate, considerând inutilă aducerea elevilor din zona Tecuci în învăţământul din municipiul gălăţean.
Resmeriţă a remarcat faptul că din cauza crizei s-a înregistrat o scădere a natalităţii, ceea ce se va reflecta în ponderea populaţiei şcolare de clasa I, peste circa 7 ani. Această situaţie va trebui luată în calcul la analiza proiecţiei infrastructurii şcolare viitoare.

Sursa: monitoruldegalati.ro

Fii tu primul care comentează on "Populaţie şcolara în creştere la Tecuci"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*