shopify
analytics tool

Placa memoriala Calistrat Hogas

Placa dedicată fruntaşului scrisului românesc a fost dezvelită la 12 decembrie 1971, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Luna culturii, ştiinţei şi educaţiei „DANUBIUS- ’71”, pe peretele de la stradă al casei părinteşti în care viitorul scriitor a locuit pe vremea când a funcţionat ca profesor (1878-1879) la Gimnaziul Real de băieţi din localitatea natală.  Fireşte că mult mai potrivit ar fi fost ca placa să se fi aşezat pe peretele casei scunde din dreapta, unde scriitorul şi-a petrecut anii adolescenţei. Măsura ar fi condus la protejarea şi nicidecum la modificarea înfăţişării sale iniţiale.  Calistrat Hogaş s-a născut la Tecuci, la 19 aprilie 1847, dar în nici una din casele menţionate, ci într-o alta, situată la răsărit de Şcoala nr. 3, în care părinţii săi stăteau pe atunci cu chirie.   Terminând Şcoala Publică nr. 1, cu calificativul „foarte bun”, el va fi „primit gratuit în internatul Colegiului din capitalie” („Liceul de Iasi”). Absolvind şi Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, Calistrat Hogaş funcţionează ca profesor la Tecuci, Piatra Neamţ şi Roman. Vreme de mai mulţi ani (1899-1912) a fost profesor şi director al Liceului Internat de la Iaşi.   A frecventat Cenaclul „Vieţii Româneşti şi s-a afirmat ca scriitor de valoare publicând „Amintiri dintr-o călătorie” şi „în munţii Neamţului”. La propunerea lui Liviu Rebreanu, în 1922 i s-a atribuit postum cel dintâi Premiu literar instituit de Societatea Scriitorilor Români, pentru apariţia volumului „Pe drumuri de munte”.

Str. Ionita Hrisanti nr.8

Fii tu primul care comentează on "Placa memoriala Calistrat Hogas"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.