shopify
analytics tool

Pentru Onor Înainte prezentaţi… FURCA !

24-ianuarie-Tecuci-Ziua-unirii

FELICITĂRI PRIMARELUI CARE ÎNCĂ ESTE ! Într-adevăr, primarele şi-a ţinut promisiunile, drept pentru care dau şi eu cu tastatura de pământ ! Zona Mitropolitană a fost realizată prin strădania familie Ţuchel cu centru pe axa Ţepu -Tecuci, care se extinde încetişor spre Nicoreşti, trece prin Munteni şi a ajuns în Matca via Cosmeşti. Se pare că începând din anul viitor când Gerhardul va candida şi va câştiga Galaţiul iar Doamna va câştiga Tecuciul, ZONA MITROPOLITANĂ a Tecuciului se va apropia simţitor ca dimensiune teritorială de Shanghai chiar dacă, din punct de vedere economic va mai fi de lucru…

Se întreabă unii cui va reveni fieful Ţepului… vorbesc babele din sensul giratoriu şi moşnegii care fac sport în Sala de sport din Ţepu, cum că neamţul cel bătrân din Ţepu, sub ameninţarea furcilor şi, plesnind din bici pe lângă bouleni, va candinda şi va câştiga detaşat Primăria din Ţepu cu tot cu sediul PNL !

Chiar aşa va fi ?! Şi vedeţi dumneavoastră cum Fluviul Subteran de Bine care şerpuieşte pe axa Mitropolitană a Tecuciului se va revărsa la suprafaţă iar laptele şi mierea vor inunda ogrăzile şi apartamentele tecucenilor… Ce, Ce nu-i bine ?! De unde atâta răutăcioşenie din partea unor comentatori ?!


Agentia-imobiliara-EXTREM-Tecuci


Aţi vrut ARMATĂ la Tecuci, aveţi ce v-aţi dorit ! Chiar dacă, încă, STINGEREA nu se dă la oră fixă decât în primărie ! Las’ că de la anu, vine şi timpul ăla… Încet, încet, toate caţele astea care nu-l plac pe Gerhard vor intra „în formaţie”: TECUCI, DREPŢI ! ASCULTĂ COMANDA LA PRIMAR ! Las’ că vedeţi voi, nu o să mai luaţi PE LOC REPAUS, ÎN VECII VECILOR ! Să Trăiţi domn’ Primar ! Pentru Onor Înainte prezentaţi… FURCA !

17 Comments on "Pentru Onor Înainte prezentaţi… FURCA !"

  1. Ultima ora: Oprescu isi tinea spaga sub canapea. se spune ca cel care va dezvalui unde isi tin spagile uchelisti va primi recompensa jumatate din suma. Denuntatorul e asteptat la DNA.

  2. Şobolanii sunt primii care părăsesc corabia atunci când aceasta se scufundă.
    Cristi Şerban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte CA la Spital.
    Gălbenuş nu mai este la PNL.
    Constantin Grosu se află în negocieri cu alte partide.
    Pediştii şi Mircea Toader îi trag preşul de sub picioare lui Ţuchel. Vor să îl înfunde ca să aibă candidatul lor la primărie. Cel mai probabil pe Tudor Spiridon.
    Pesediştii puşi directori de catre Ţuchel vor să îşi păstreze funcţiile şi vor juca cu partidul mamă.
    Vicele Mitică Hulea are burta prea mare. S-ar putea să nască sau să vomite ceva la poliţie.
    Grupul lui Finkelstain îşi doreşte înapoi la caşcaval.
    Pazvante se va intoarce ca sa îşi ia parcul înapoi.
    Preoţii vor juca, ca de obicei, la mai multe capete.
    Ţăpenii îşi vor salva pielea şi vor coopera pentru reducerea pedepsei.
    Procurorii nu îi mai pot ţine ascunse dosarele lui Ţuchel. Sunt prea fierbinţi.

    Să vedem ce coafură va avea Ţuchel peste câteva luni. Toata lumea vrea sa il tunda.
    Au mai rămas doar cântăreţii de la ziarul Tecuceanul. Şi ăştia se pregătesc să treacă de la ode la corul de bocitoare.

    Va intra în joc şi o damă de pică. DA, MĂ,… PICĂ!

  3. Gata, l-au saltat si pe Oprescu. Cica lua 10% din contractele cu primaria. Urmeaza Tuchel?

  4. Părerologul de Tecuci | 6 septembrie 2015 at 09:50 | Răspunde

    Stimaţi tecuceni, atâta timp cât veţi vorbi în continuare despre PSD, PNL, PDL, UNPR, UDMR, Verzi, Albaştri şi alte curcubitacee politice, NU AVEŢI NICI O ŞANSĂ ca ceva să se schimbe în bine ! Dar absolut nici una ! Mă întreb şi eu aşa ca ăl mai prost dintre proşti, cum, oameni buni, nu vă este clar că toţi cei care au fost la „butoanele” Tecuciului şi ale României în ultimul sfert de veac, au adus Ţara pe marginea prăpastiei ?! Vreţi cu tot dinadinsul să-i alegeţi pe ACEEAŞI ?!!!
    Şi mai şi încercaţi să faceţi comparaţii, care ar fi mai bun decât altul… Nu v-aţi fript destul cu ciorba asta stricată dar înfierbântată la fiecare 4 ani de nu mai aveţi papile gustative pe limbă ?! GÂNDIŢI-VĂ DEJA LA ALŢI OAMENI ! CU TOTUL ŞI CU TOTUL ALŢI OAMENI ! Şi, dacă o fi să fie partide ( nu prea se poate în Românica fără partide…din păcate…deocamdată…) gândiţi-vă la alte partide, dar nu la PARTIDE DE VIZUINĂ în care să se ascundă şi să-şi sulemenească năravurile cele vechi aceeaşi golani care ne-au distrus Ţara. Ce nu-i clar ?! Câte locuri de muncă au fost create în Tecuci în ultimul sfert de veac ?! Câte locuri de muncă şi intreprinderi rentabile au fost distruse în Tecuciul ultimului sfert de veac?! Câţi tecuceni au plecat în bejenie, la muncă în ţări străine în ultimul sfert de veac ?! Şi, toate acestea s-au întâmplat din vina cui ?! Dacă există spirit civic în Tecuci, treceţi la întocmirea unei LISTE NEGRE care să-i conţină pe toţi tecucenii care în ultimii 26 de ani au fost aleşi în Consiliul Local sau Judeţean, în Parlament, în Guvern sau în instituţiile locale sau centrale. Ăsta ar fi PASUL 1 ! Apoi, treceţi la PASUL 2 şi faceţi cunoscută această LISTĂ tuturor alegătorilor din Tecuci.PASUL 3 va fi zdrobitor, atunci când, tecucenii nu-i vor mai alege PE NICI UNUL DINTRE ACEŞTIA ! Ce ziceţi ?! Nu-i aşa că-i tare, tare greu…dar, PE NICI UNUL !!!! -părerea mea…

  5. De pe toata tabla de şah a politicii locale tot NEBUNUL are mutarea câştigătoare.
    Bineînţeles, cineva va lua mat.
    Ghiciţi cine?

  6. Finky va fi candidatul UNPR si va iesi primar din nou. E singura varianta corecta.

    S-a saturat lumea de Alianta PSD-PNL care conduce acum Tecuciul.
    USL este o mare hora a intereselor. Au distrus orasul.

  7. ce candidat are PSD la primaria Tecuci/ Stie careva s-au e secret?
    s-au e tradare? sa facut iar uslul?
    unde e pD, UNPR, PC, PMP, PRM……? e toti tradatori? s-au fricosi

    • Candidatul PSD la Primaria Tecuci nu s-a stabilit inca, senatorul si Tzuchel mai negociaza pretul. Nu se mai compara pretul vanzarii din 2012…

  8. Viorel Cristolovici | 5 septembrie 2015 at 09:52 | Răspunde

    Comparati-l pe golanul asta de acum cu Finkelstain, care era un om civilizat, educat, fara ura si bine intentionat.
    ca-m lenes, ce-i drept, dar i-a lasat lui Tuchel proiecte in derulare, gata finantate, de vreo 800 de miliarde. Plus APA-Canal de 10 milioane de euro.
    Plus 3 scoli nou-noute, doua gradinite la rosu, scoala 11 reabilitata, etc
    Tuchel nu a depus nici un proiect nicaieri. Fiindca e incapabil. Si rau intentionat. O tine tot intr-o distractie cu fomistii aia analfabeti din jurul lui.

    cat despre FURCA, ar trebui sa va interesati daca furca cu care i-a strapuns pe tecuceni este aceeasi cu care intoarce banii furati de la primarie (sa nu mucegaiasca)

    Chiar. Finky pe unde mai este?… Tuchel zicea ca la prins furand fier vechi. Asa este? Ce s-a mai intamplat cu aceste acuzatii? Sau erau o mitocanie si o acuzatie nefondata de-a lui Tuchel? Lamuriti aceste lucruri.

    • Intrebat in campania electorala cum va reusi sa isi duca la indeplinire uriasele promisiuni, dl. Tuchel a spus ca asa cum a facut si in Tepu cu fonduri europene. Problema e ca se sfarseste mandatul si nu are nici un program cu fonduri europene, guvernamentale, ministeriale etc, nu are nimic. Toate pamblicele pe care le taie sunt la obiective realizate de fosta administratie. Acest Tuchel nu are nici o investitie trecuta in bugetele celor 3 ani trecuti, toti bani cheltuiti sunt prin incredintare directa, deoarece numai asa se putea sifona banul public.

  9. Apropo de maretele infaptuiri ale primarului: parleazul din fata primariei peste care sunt nevoiti sa treaca masinile. Pot sa-l asigur pe dl. primar ca a ajuns cel mai injurat tecucean de catre soferii unor masini care au garda la sol mai mica si care oricat de incet ar merge ating cu partea de jos a masinii pavajul. Pentru a se convinge poate sa puna un microfon acola si sa inregistreze.

  10. Parchetul Tecuci | 4 septembrie 2015 at 15:06 | Răspunde

    Titlul corect ar fi fost: Pentru OMOR Înainte prezentaţi …… FURCA!
    Apropo! Ce se mai aude cu dosarul bagabontilor de la Tepu?
    Ce procuror il instrumenteaza?
    Stiati ca unul dintre golanii batausi este Tuchel Viorel, care a facut puscarie pentru violente si agresiuni, si desi nu are studii l-a angajat Tuchel Gerhardt la Asistenta Sociala Tecuci.
    Ia vedeti cine a finantat Clanul de Huligani? Treaba e mai imputita decat credeti.
    Tinem legatura!

  11. Acum ca s-au convins mai toti tecucenii (bineinteles mai putin guristii de pe sindroame abonati la supt ce le da primarul) cam cate parale face „performantul” sa privim putin si la actiunile lui din ultima perioada.A,nu ma refer ca a turnat vreun metru de asfalt sau a facut vreun proiect pentru Tecuci.N-ar avea cum ,nu-l lasa nici capacitatea manageriala zero nici cea profesionala.Vorbesc de activitatea lui on-line,cam singurul loc in care se mai baga -singur- in seama.Pe langa facebook si-a tras omu’ si site cu blog cu …de toate (un fel de Steve Jobs …tecucean) .Numai ca,surpriza!Lasand la o parte titlul care spune tot (Gherhard…politician) omul isi publica studiile.Si ce aflam?Ca el foloseste profesia de economist si semneaza prevalandu-se de ea IN FALS!Pentru ca el n-a terminat nimic care sa-i confere o DIPLOMA de economist ci a terminat o scoala de ofiteri (unde intrau toti cei care nu reuseau la Academie , deci practic…scursura) care este echivalenta cu aceasta profesie.Nu stiu juridic cum se incadreaza folosirea de calitati mincioase dar inselatorie este sigur.

  12. Domnilor va amintiti de unitatile militare 01409 si 01589? Acolo erau numai betivi si curvari. La ora 8 acesti bravi militari incepeau programul cu jocul de table, continuau cu bere la bidon iar spre ora 16 erau beti de nu nimereu poarta spre iesire. Dar ca niste bravi militari nu se lasau batuti si isi continuau programul la umbra teilor daca va mai amintiti. Printre ei era si ,,destupatul,, de brav militar Sipoteanu pe carui sotie a numit-o tuchel directoare pe la o scoala, Sipoteanu care era pe atunci in brav militar PRM ist -fun Vadim Tudor, nervos tare iar astazi domnul doctor militar care se prezinta si el intelectual pe Tecuceanul. Domnilor militari, acum la pensie ce mai consumati Bere Bucegi la bidon sau bere Gambrinus la bidon? A pardon, astazi conduceti Primaria Tecuci cu bere la butoi si laifuri cu femininele functionare in urma Promovarii concursului la Primarie. Pai asta viata de militar\ bautura si femei. Dar cand mai ai si bani de la Primarie pe mana? Lifeuri de lifeuri

  13. ANUNT! Tuchel Gheorghe si-a pierdut doi dinti de furca in corpul unui tecucean. Il declaram nul.

  14. Furca şi biciuşca lată
    Ce primar eram odată
    Şi-i băteam pe tecuceni
    Cu ai mei ţăpeni

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*