shopify
analytics tool

O lecţie de iubire, Pro-Boholţ

Expozitie-pictura-Tecuci  Miercuri, în seara lui 23 ianuarie 2013, Galeria de Artă “Gheorghe Petraşcu” din Tecuci a găzduit un important eveniment expoziţional. Cinsprezece caricaturi realizate de şase artişti plastici, un bust al sculptorului Liviu Adrian Sandu şi treizeci de uleiuri pe pânză, creaţii ale unui grup de nouă pictori într-o tabără susţinută de colecţionarul  Vasile Joantă, au constituit motivul unei întâlniri cu tecucenii, iubitori de frumos, dar şi cu cei trei invitaţi de la Galati: pictorul Teodor Vişan, actorul şi, până nu demult, directorul teatrului “ Fani Tardini”, Vlad Vasiliu şi Mecena, colecţionarul lucrărilor prezente în expoziţie, cel care a gândit şi a susţinut tabăra de creaţie la Boholţ, in judetul Brasov.

S-a deschis aşadar şi se poate vizita până pe 10 februarie 2013 o expoziţie-colecţie, o expoziţie, aşa cum arătăm mai sus, cu un număr de lucrări sau, un număr de portrete şi peisaje. Sigur expoziţia-colecţie mai înseamna şi un număr de artişti şi, cu siguranţă, o idee generatoare şi un grup de obiecte selectate dupa un criteriu. Si, de bună seamă, toate acestea la un loc, dar nu numai atât ! Pentru că din punctual nostru de vedere o colecţie este şi o mare pasiune, apoi pentru că o colecţie este extrem de multă iubire şi pentru că, o colecţie, o expoziţie, un muzeu, cel pe care domnul Vasile Joantă îl proiectează cu aceste lucrări de arta pentru satul sau natal Boholţ, care sărbătoreşte 700 de ani de la atestarea documentară, sunt un dar special, un dar de excepţie.

Se întâmplă să avem astfel de oameni şi astfel de gesturi poate o dată la 50 000,  100 000 de locuitori.  Şi se cuvine să amintesc aici doar doi dintre concitadinii noştri cu aceleaşi intenţii, de valoare socială si culturală incontestabilă. Vorbesc în primul rând de distinsa doamnă, minunatul profesor şi omul de iniţiativă Mariana Chiriţă, care a realizat un minimuzeu de etnografie la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, dar şi un muzeu cu acelaşi profil în satul Soveja din Vrancea şi vreau să aduc aminte celor care ştiu deja şi să fac cunoscut celor nu au aflat încă, despre iniţiativă domnului Dorel Chis, fost comandor de aviaţie care încearcă să definitiveze în acest moment un Muzeu al Aviaţiei la Tecuci. Ştiu că fiecare din ei are nevoie de sprijinul tecucenilor. Mai cred că, noi, tecucenii, avem nevoie şi trebuie să facem posibilă existenţă unui Muzeu de Arta în Tecuci, muzeu în care să poată fi văzute lucrările de artă care stau astăzi în depozit, necunoscute, neştiute de nimeni, deci nevalorificate cultural.

Expoziţia-Colecţie realizată de domnul Vasile Joantă şi invitaţii săi şi prezentă în Galeria de Arta “ Gheorghe Petrascu, este o reuşită din punct de vedere artistic şi este o bucurie a ochiului pentru orice vizitator. Chiar din punct de vedere optic, expoziţia izbuteşte să se prezinte ca un sinopsis, un tablou al unui meleag, a unei lumeţii – cea boholţena. Încă de la intrarea în galerie expoziţia  ne întâmpină calm şi relaxat cu imaginile, cu locurile, casele şi oamenii între care s-a născut. Doar semnatarii acestor tablouri ştiu de câtă frumuseţe au beneficiat, ce adevăruri şi ce frumuseţi au născut alte frumuseţi. Dar aici, în pictura lor, artiştii împlinesc destinul frumosului până la capăt în artă şi operă.

Expoziţia, în ansamblul sau, este o alcătuire de substanţă atât formal cât şi compoziţional. Ea creează şi recreează în parcurs stări de spirit, iar lucrările expuse aici dispun de ceea ce aş putea numi pregnantă cromatică. În expoziţie, forma este suprapusă şi de multe ori identică cu arta. Aici, arta ni se arată ochiului, este în sine o epifanie şi nu trebuie căutată, desluşită, decodifică. Drumul sau nu este oprit şi nu se indentifica cu idei sau concepte care să solicite inevitabil explicaţia. Deşi aparent imaginile ce ne sunt prezentate nu par să ridice probleme de execuţie, iar artiştii nu au dificultăţi în prinderea formei, chipului sau atmosferei, tot acest tip de problematici îşi găsesc rezolvarea prin talent, prin trăirea din faţa subiectului, adăugând la toate acestea o experienţă plastică îndelungată, si maturitatea artistică a celor ce expun pe simezele galeriei.

Întru-cadva apropiate stilistic, lucrările compun o expoziţie unitară ca tematică, viziune şi cromatică care îşi datorează aceste caracteristici în primul rând taberei în care au creat artiştii, cu alte cuvinte locului, subiectului, modelului, Boholţului şi împrejurimilor lui. Deşi artiştii recurg la aceleaşi elemente esenţiale, punctul, linia, pata,  şi în pofida asemănării lucrărilor expuse, fiecare plastician dispune liber de formă, de culoare, de mijloacele de exprimare plastică. Ei se apropie unii de altii si de acelasi subiect fara a se confunda insă.

Totuşi, o stare de demult, de vechi, de trainic îşi face loc în fiecare dintre imagini. Se simt aici lucruri ce par hotărâte de veşnicie, dar fermitatea lor nu scrâşneşte, nu sperie, nu îndoaie, nu pleacă. Pe de altă parte, nu ai nici o clipă senzaţia unui sat. Zici: – Sătul Boholt! Priveşti apoi aceste imagini ale Boholtului şi simţi că dincolo de ele se afla o lume pentru mulţi dintre noi, pentru moldavi mai ales, necunoscută şi, în felul ei enigmatică. Este o lume care se bizuie totuşi pe aceleaşi forme, care trăieşte aceleaşi principii vechi, inconfundabile ale vieţii, lumii, firescului, ca şi cele de aici, de lângă noi. O dată cu aceste pânze strânse într-un mănunchi expoziţional, se crează aproape invariabil atmosfera satului ardelean, iar plasticienii au reuşit să prindă în pânzele lor aproape tot ce a ajuns în mod excepţional până aici. Se simte o rânduială veche, profundă, circumscrisă primordialului, o linişte şi o aşezare sfătoasă, faţa în faţa cu lumea…de dincolo de pânză.

Teodor Visan este cel mai prolific între pictorii ce expun aici. În tot ceea ce pictează, că este vorba de-o uliţă, de-un deal că o imbrasţişare sau o văioagă locuită intens de case, se simte vervă culorii. Bucuria cromatică, neliştea pensonului sau, nu se opresc decât acolo unde este nevoie pentru a netezi un fundal şi a face câte un loc liniştit şi albastru pentru vre-un chip de tarancă în port făgărăşean. Apoi frământă câte o broboadă  şi înfloreşte câte o frunte de ţarancă senină şi mândră. Teodor Visan e un artist pentru care lumea satului dă sens penelului şi sufletului sau.

Bucureşteanca Madalina Mantescu Isac a avut ultima sa expoziţie la Dej, în decembrie, unde a expus aceleaşi pânze mari, monumentale, cu flori, peisaje şi chipuri. O tuşă grăbită se aseaza pe suport în ritmuri alerte descriind orizonturi de floare, de ziduri sau case. Totul este conceput pe o scară sesizabil mărită. Până şi portretul domnului Vasile Joantă ocupă aproape complet cadru, dar fără să umbresca  intrarea în saşiu, caci chipul sau liniştit şi jovial aduce cu sine din propria-i lumina.

Raul Popa a debutat în anul 2011 la Galaţi cu portretistică, iar în expoziţia această tot la portret se opreşte. Dedicat, cu tot ce înseamnă atenţie de portretist şi psiholog, Raul Popa se duce mult către straturile intime şi explorează lumea modelului. E minunată “Fata din Boholt”. Se simt la această femeie şi ochii şi privirea şi obrazul şi trăirea. Cu Octavian însă, cu faţa lui calmă şi modul blând de a ne privi, Raul Popa descrie o lume, iar prin” Bucura- Bătrână din Boholt” vorbeşte o lume.

Dragos Minculescu din Ploieşti, deşi orientat cu preponderenţă în arta sa pe o sumă de elemente geometrice cu care concepe structuri abstracte, aici este atras de casa boholţeana, căreia îi redă structura, pe care o studiază şi îi gândeşte anatomia, dar cu care, asemeni năsăudeanului Lucian Bichigean, redă un cosmos. Amundoi pun în discuţie, ziduri, case, curţi şi porţi exterioare, amundoi încălzesc spaţiul cu ocru şi amundoi vibrează la ceea ce, dimpreună, ca un tot, casa şi om devin tăcute, liniştite, molcome.

Gavril Moceanu, pictor din Bucureşti, se distinge prin claritatea şi severitatea construcţiei plastice. O atmosfera, un aer, culoarea, prerenascentiste şi mansarda ca punct de staţionare şi lucru, îl scot din planul cotidian şi rural. Biserica, ceasul, pauza spirituală, încadrează alte bucurii şi trăiri lumii boholţene.

Tudor Meiloiu vine cu o lume decorativă şi abstractă. O extracţie, o esenţă, un vis de lumina şi strălucire. Rotocoale, simetrii, linii ce stau să fugă şi spaţii ce-şi rostuiesc ieşirea din zona de interes. Crucea, răscrucea şi lacrima stau, în cea de-a treia lucrare cu care se prezintă artistul, ca un sens al dăinuirii satului şi Boholţului deopotrivă.

Caricatura prezentă aici, într-o lume a satului ca sens al re-gândirii noastre, este o şansă la amuzament. În peniţă, carbine sau culoare, cu o varietate largă de expresie, acoperind aria amplă a conturării, de la portret (Johnny Răducanu – Viorel Baciu şi De Niro – Grzegorz Szumowski), la sugestie caricaturală (Salvator Dali – Viorel Baciu sau Toma Caragiu – Viorel Baciu), până la caricatura fără drept de tăcere ( Teodor Stolojan – Valentin Chibrit), toate aşează zâmbetul în ordinea vieţii noastre. Comicul, în toate situaţiile lui, de limbaj (Ion Creangă – Viorel Baciu), de situaţie (Sorin Oprescu şi Miron Cosma – Dan Silviu Turculeţ sau 35+35 – Florian Doru Crihana) sau de caracter sunt forme ale plasticii şi literaturii deopotrivă.

În sfârşit Liviu Adrian Sandu, un sculptor ale cărui reuşite aparţin modelajului şi ceramicii, preferă în abordarea potretului lui Vasile Joantă neorealismul. El explică lumea reducând-o la ceea ce este cunoscut, la forma, volumele şi uneori şi culorile lumii date. În faţa lucrării sale orice apropiere este o intrare în spaţiul intim al personajului. Surpriza, jena şi bucuriile estetice au aceeaşi sursă, obiectuală şi artistică, iar lucrarea are meritul să deschidă şi să închidă trecerile prin acest spaţiu al artei în care încă un om dă celorlati o lecţie simplă de iubire – Pro Boholt.

Fii tu primul care comentează on "O lecţie de iubire, Pro-Boholţ"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*