shopify
analytics tool

Noul legislativ al Galaţiului

Consiliul local

Consiliul local  Noul Consiliu Local al municipiului Galaţi este format din 19 aleşi locali ai Uniunii Social Liberale, cinci din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi trei aleşi ai Alianţei Pentru Progres . Cei 27 de noi consilieri locali au fost aleşi, potrivit procesului verbal privind centralizarea voturilor şi constatarea rezultatului alegerilor, de către cei 120.372 de gălăţeni care s-au prezentat la urne, reprezentând 47,3 la sută din cei care aveau drept de vot. Nu mai puţin de 5.803 gălăţeni şi-au anulat votul din greşeală sau intenţionat.

În topul preferinţelor gălăţenilor s-a situat USL, alianţă votată de 65.309 alegători, care a obţinut astfel un procent de 54,2 la sută. Partidul lui Dan Diaconescu şi-a găsit nu mai puţin de 15.441 de susţinători, reprezentând 12,8 la sută. Alianţa Pentru Progres a luat 11.803 voturi, adică 9,8 de procente. Restul formaţiunilor politice care au candidat nu au reuşit să sară pragul electoral de cinci la sută. Niciunul dintre candidaţii independenţi la CL nu a reuşit să prindă un mandat de consilier. Din echipa independenţilor lui candidatului la Primărie Nicuşor Ciumacenco, cel mai bun rezultat – 2.532 de voturi – l-a scos generalul situaţiilor de urgenţă, Viorel Zaharia. A doua în topul independenţilor, cu 2001 voturi a fost controversata candidată Viorica Gump. Vom reveni asupra scorurilor obţinute de candidaţii şi formaţiunile care nu au intrat în legislativul local.

Curcubeu politic
Cu 19 aleşi în Consiliul Local, USL va deţine supremaţia – 70,3 la sută din voturile pe care le vor da consilierii. Cu cinci consilieri, PP-DD va avea 18,5 la sută din CL. Cu doar trei aleşi, APP reprezintă doar 11,1 la sută din CL. Pe partide, cei mai mulţi consilieri îi va avea PSD – opt, tot atâţia câţi a avut şi în mandatul care tocmai s-a încheiat. PNL va avea şase aleşi locali – exact câţi au avut şi în mandatul trecut. PC va fi reprezentat de cinci aleşi – cu unul mai puţin decât a avut până acum. După cei cinci aleşi PP-DD, vin cei trei consilieri APP, toţi membri ai aceluiaşi partid, PDL. Democrat-liberalii au pierdut, faţă de mandatul trecut, patru fotolii de consilier local.

Consilierii USL
Primul pe lista consilierilor USL este liberalul Marius Stan, dar, cum el a obţinut fotoliul de primar, va ceda locul pe listă următorului candidat. Iată cine sunt aleşii USL:
Florin Popa (PSD) – 58 de ani, economist, city-manager;
Eugen Găvan (PC) – 49 de ani, inginer, şef lucrări, consilier local;
Sorin Ungurianu (PNL) – 54 de ani, medic primar ortoped;
Nicolae Rainea (PSD) – 79 de ani, subinginer, arbitru, pensionar, consilier local;
Radu Cosca (PC) – 57 de ani, economist, fost consilier local;
Cristian Sorin Enache (PSD) – 44 de ani, inginer, director;
Mihai Manoliu (PNL) – 52 de ani, jurist, avocat, consilier local;
Mihail Bucatanschi (PNL) – 58 de ani, medic, consilier local;
Zanfir Ilie (PSD) – 60 de ani, profesor, directorul Bibliotecii V.A. Urechia, consilier local;
Gina Paladi (PC) – 34 de ani, consilier juridic;
Marius Humelnicu (PSD) – 35 de ani, inginer diplomat, director tehnic;
Cristian Dima (PNL) – 45 de ani, economist, director;
Gheorghe Bugeag (PC) – 69 de ani, medic, consilier local;
Hristache Bogatu (PSD) – 58 de ani, jurist, preşedinte sindicat, consilier local;
Săvel Barbu Rotaru (PNL) – 74 de ani, inginer constructor, pensionar;
Desilia Cocu (PSD) – 43 de ani, consilier juridic, consilier juridic coordonator;
Raul Mihailov (PNL) – 28 de ani, medic rezident chirurgie generală, consilier local;
Costel Văsoi (PC) – 56 de ani, pensionar;
Carmina-Liana Muşat (PSD) – 52 de ani, medic primar, profesor universitar, fost consilier local.

Consilierii PP-DD
Liderul filialei judeţene a PP-DD, Constantin Ene, a reuşit un scor remarcabil în cursa pentru Primăria oraşului, clasându-se pe locul al treilea în topul preferinţelor gălăţenilor, dar a reuşit să obţină un mandat de consilier local. Iată cine sunt aleşii lui Dan Diaconescu:
Constantin Ene – 56 de ani, ofiţer în rezervă, fost director pe ţară al Protecţiei Civile;
Victor Malinovici – 58 de ani, administrator societate comercială;
Alexandru Marian – 45 de ani, consilier la Direcţia Generală a Finanţelor Publice;
Marian Avramescu – 46 de ani, administrator societate comercială;
Cecilia Carp – 62 de ani, economist.

Consilierii APP
Primul pe lista Alianţei Pentru Progres este Marius Necula, dar cum e greu de crezut că va renunţa la mandatul de senator, cel mai probabil îi va lăsa locul următorului candidat. Iată cine sunt aleşii APP:

Victor Dobrea (PDL) – 60 de ani, inginer, director Şantierul Naval Damen, consilier local;
Alin Mihai (PDL) – 32 de ani, economist, director general, consilier local;
Cătălin Cristache (PDL) – 34 de ani, inginer, şef RAR.

Sursa: viata-libera.ro

4 Comments on "Noul legislativ al Galaţiului"

  1. zambaretul!!!!! | 16 iunie 2012 at 00:09 | Răspunde

    Spre surprinderea dv. nu am sa folosesc acel link, iar prezenta mi-o fac singur…daca nici acum dupa alegeri nu avem subiecte din urbea noastra atunci nu am cum, decat sa va compar cu radio tecuci=stirile pro tecuci, un radio infiintat pe banii primariei, adica ai nostri contribuabilii, si la care li se baga pumnul in gura la cetateni cand acestia au o parere care nu corespunde cu imaginea si mesajul care vor dumnealor pare-se sa-l transmita.Asa ca nu aveti decat sa puneti linkuri de directionare pentru alte stiri,….iar acestea sa ramana pentru Tecuci exclusiv(nu v-a cerut nimeni sa fabricati stiri, ci doar sa le dati pe ale noastre, nu sa distrageti atentia cu altele).

    • Sunteţi liber să cugetaţi, să comentaţi să criticaţi… Răspunsul este acelaşi. Comparaţia este forţată şi de aici denotă că ne accesati de puţin timp. Şi vă interesează, probabil, doar ştirile politice şi probabil cele de scandal…
      Există din analiza noastră un grup de vizitatori care ne accesează doar după regula SSS-(sânge, scandal, sex).
      Ca să vă faceţi o imagine, care vă ajută sa înţelegeţi mesajul, uitaţi-vă la comentarii. Doar cele legate de Ţuchel, Finkelştain, accident cu victimă ori articolele cu conotaţie sexuală au comentarii consistente.
      La articolele in care postam articole muncite din zona Casei de cultura, Galeriilor de arta, lansari de carte sau evenimente comunitare, comentarii = zerooooo….
      Nu v-am văzut comentând la articole despre sinistraţi, dezbateri publice, atitudini ale concitadinilor noştri s.a.m.d.: DOAR POLITICĂ. Şi atunci extrem de subiectiv şi părtinitor.
      Si sa vă spun un „secret”: noi nu ascultăm Radio Tecuci. Deci, prin consecinta logică, nu are ce să ne deranjeze. Faptul că vă irită, denotă că staţi cu urechea lipită de acesta. Vă sugerăm, pentru confortul Dv, să faceţi un simplu gest: să-l închideţi sau să mutaţi pe altă frecventă. În Tecuci se recepţionează cel putin 5 posturi de radio în eter. Şi mai aveţi pe puţin 1.000 de radiouri on-line, care, vă garantez, pot satisface absolut toate gusturile.
      Şi mai e o nuanţă. De ce oare membrii de partid obişnuiţi, de la stânga la dreapta, aşteptă ca publicatiile print sau online să fie partinice?
      Dacă acum, nu suntem proUSL(ori proPDL) denotă că suntem împotrivă şi de accea musai publicaţia intră nolens-volens în „ilegalitate”? Vă sună cunoscuta acesta abordare?
      Şi în final, vă invităm să vedeţi în prima pagină, în secţiunea din drepta grupul de colaboratori şi scopul nostru afişat. Dacă Dv, doriţi să participaţi la acest proiect, puteţi să ne trimiteţi materiale şi informaţii. O facem cu multă plăcere, gratuit, indiferent de subiectul abordat. Participaţi şi DV la viaţa comunităţii. Nu rămâneţi doar la stadiul de comentator din umbră. Ieşiti la „bataie”. „Fii bărbată Zoe…!”

  2. zambaretul!!!!! | 14 iunie 2012 at 08:14 | Răspunde

    Cred ca am sa ma dezabonez, astea sunt stirile de Galati nu de Tecuci.Nu mai avem stiri la Tecuci????…….acum dupa alegeri?????

    • Avei doua surse de informare: http://www.tecuci.eu – stiri din Tecuci si aici pe protecuci.ro unde aveti stiri despre Tecuci sau referitoare la fapte si evenimente ce au legatura cu comunitatea noastra. Noi nu „fabricam stiri”. Daca ceva notabil nu se intampla, atunci n-o sa cautam sa improvizam. Si inca ceva: prezenta nu este obligatorie. Daca primiti un buletin informativ de pe oricare dintre site-uri aveti in partea de jos un link de dezabonare. Folositi-l.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.