shopify
analytics tool

O nouă licitaţie pentru curăţenia oraşului

O nouă licitaţie pentru curăţenia oraşuluiLa sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o şedinţă a Consiliului Local care a vizat constituirea comisiei de elaborare a regulamentului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a caietului de sarcini şi a contractului de concesionare a serviciului de salubrizare al municipiului Tecuci. Astfel, licitaţia ar urma să aibă loc luna viitoare. După cum se ştie, Consiliul Local a încheiat un contract de concesiune a serviciului de salubrizare al oraşului cu S.C.”Compania Romprest Service”S.A., la data de 20.09.2005, contract care s-a derulat pe o perioadă de cinci ani şi expiră la 20 septembrie 2010. În acest sens este necesară organizarea licitaţiei pentru concesionarea serviciului public de salubrizare, iar în şedinţă s-a propus constituirea unei comisii, formată din nouă reprezentanţi ai Consiliului local şi ai executivului care să abordeze Regulamentul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, caietul de sarcini şi contractul de concesionare a serviciului pentru deservirea municipiului. Am fost informaţi că până în prezent au fost încheiate un număr de 895 contracte cu agenţii economici, 5624 contracte cu persoane fizice şi 24 de contracte cu asociaţiile de proprietari. Societatea colectează şi transportă gratuit deşeurile de echipamente electrice şi electronice, precum şi deşeurile rezultate în urma precolectarii selective. Din păcate, de-a lungul celor cinci ani au fost şi probleme deoarece cetăţenii sesizau faptul că în vecinătatea locuinţelor au fost uitate unele deşeuri menajere. De aproximativ două luni directorul Romprest a fost schimbat, locul fiind ocupat de Liviu Adrian Butunoi, lucru care dă speranţă …citeste intreaga stire

Autor: Nina Popa – impartial.ro

Fii tu primul care comentează on "O nouă licitaţie pentru curăţenia oraşului"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*