shopify
analytics tool

Ninge iar peste Tecuci

foto: protecuci.ro

Ninsorile abundente au revenit şi ne pun din nou la încercare. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat pe site-ul oficial că începând cu ora 12:00 vor fi închise toate drumurile naţionale din judeţele Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Călăraşi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. În Tecuci se circulă în condiţii de iarnă. Alături de utilajele Romprest şi Ecotec mai sunt angrenate în acţiunea de curăţare, încărcare şi transportare a nămeţilor alte 30, aparţinând unor societăţi comerciale din oraş, potrivit şefului Serviciului de Monitorizare a Serviciilor Publice – Primăria Tecuci, ing. Dan Trifan. În jurul orei 11.30 o parte din utilaje acţionau pe străzile Dimitrie Hârlescu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan cel Mare, în zona interblocuri T2 precum şi în alte perimetre. Sunt vizate străzile intens circulate şi cele înguste care s-ar putea înfunda din cauza noului val de ninsori. Zăpada este transportată în zona fostei U.M., rampei de gunoi Rateş şi a fostului talcioc, vizavi de Parcul Crâng.

Şcolile tecucene vor fi deschise marţi

Marţi se vor ţine cursuri în unităţile de învăţământ din Tecuci în acelaşi mod ca şi până acum. Elevii care nu se vor putea prezenta la ore din cauza condiţiilor meteo vitrege nu trebuie să se îngrijoreze deoarece nu se vor pune absenţe. În cazul în care într-o clasă sunt foarte puţini elevi este indicat să nu se predea materie nouă.

Colectă pentru sinistraţi

Parohiile arondate Protoieriei Tecuci au demarat, la dispoziţia arhiepiscopului locului, o colectă pentru ajutorarea sinistraţilor. La ora 13 era strânsă suma de 4932 lei, urmând să se adauge şi  donaţiile altor parohii. Săptămâna trecută au fost sprijinţi oamenii înzăpeziţi de pe raza protoieriei noastre – 252 de familii. Au existat donaţii constând în pâine, apă, lemne, medicamente, strângându-se suma de 8847 lei.

10 Comments on "Ninge iar peste Tecuci"

  1. Cea mai facut inspectorul nostru ? !
    Pentru ca trebuia sa-si faca baie si i-au inghetat calorifele a luat cu imprumut unul electric de la servici. A cerut aprobare de la sefu’ si a trimis muncitorul acasa cu, ati ghicit, caloriferul. Din pacate bunghiul pirdut tot nu s-a gasit, asa ca sta si-si numara pe cei care i-au ramas intre un Peny, un mort si alte barfe.

  2. Exista si o d-na inspector undeva in acest oras, care nu mai poate de hartii si probleme, dar care a ajutat foarte tare la dezapezire…

    A TRIMIS UNUL DIN MUNCITORII CARE FACEA PARTIE SI DEGAJA TROTUARUL DE DIMINEATA SA-I CAUTE PRIN ZAPADA NASTURELE PE CARE IL PIERDUSE DUMNEAEI LA COVRIGARIE

    Suntem acum sub cea mai buna firma de pierderi, recuperari si sapaturi in nameti. Din pacate inca nu s-a gasit nasturele, desi inspectorul e disperat- ca trebuie sa-si cumpere altii.

    Nu e greu ! Dati cu presupusul !

  3. E jalnica dezapezirea Tecuciului,domnii din conducerea orasului sunt atat de ocupati cu activitatile de dezapezire a centrului orasului,incat au uitat locuitorii in cartierele municipilui,cum ar fi :cartierul Nicolae Balcescu,mai exact,strada CIOCARLIEI,care arata ca niste transee din al Doilea razboi mondia

  4. Hai sa nu uitam si cetatenii orasului care in urma utilajelor de dezapezire au reusit sa egaleze performanta naturii de a acoperi caile de acces cu zapada scoasa din curti! masinile parcate fara noima blocand astfel aceasta actiune de deszapezire! Sa stie tot poporul ca prima prioritate in timpul si dupa ninsoare este ,ca principalele drumuri sa fie mentiunute deschise pentru a facilita accesul utilitarelor ( ambulante , pompieri, politie) . Pe toata perioada asta orasul a ramas deschis circulatiei.( idem infotecuci)

  5. draga Laura! sper ca nu esti una din proprietarele masinilor parcate idiot ce blocheaza accesul pe acesta strada. poate ai stat in casa si nu stii, toate scolile au fost deschise si sa si putut intra acolo!

  6. v-as fi profund recunoascatoare daca ati aminti edililor ca exista o strada , in coasta primariei, unde sunt trei scoli, un tribunal si alte locuri de interes public,ingropata bine in gramada de zapada-str.C RACOVITA ; asta ca sa nu mai vorbesc de muntele de gunoi ce n-a mai fost ridicat de multe zile ( vezi containerele din spatele Spitalului de Pediatrie.

  7. MIrcea Toader nu uita „betivii” nu te vor mai vota !

  8. este primul an cind iarna asta s-a miscat ceva cu dezapezirea,iar daca s-a platit pretul corect este si mai bine.cum sa mearga copii la scoala cind trotuarele nu sunt dezapezite.

  9. nu-i problema,cei care sunt platiti(cu virf si indesat) sa-si faca treaba,daca nu pot sa ceara schimbare(un lucru de bun simt daca il au).va pupa tati

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.