shopify
analytics tool

Negru Teodor condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii

Teodor-Negru_Daniel-Tuchel_Mircea-Toader_spitalul-Tecuci

Negru Teodor, fost director al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, a fost judecat pentru luare de mită, după ce, în perioada 2014 – 2016, a pretins şi primit 10.000 de euro de la administratorul unei societăţi comerciale, în schimbul derulării în bune condiţii a contractului încheiat în anul 2014 şi a deblocării la plată a unor facturi emise de societatea comercială respectivă către Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.

Totul a început pe 21 iulie 2014, când a fost semnat un contract finanţat din fonduri europene, în urma câştigării unei licitaţii publice, cu Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, având ca obiect dezvoltarea, instalarea şi mentenanţa unui sistem informatic care să deservească această unitate spitalicească, valoarea contractului fiind de 870.921 lei. ”Imediat după încheierea contractului, inculpatul Negru Teodor i-a solicitat administratorului societăţii comerciale respective suma de 20.000 de euro, în vederea achitării la timp a facturilor şi în vederea punerii la dispoziţie a tuturor datelor necesare derulării în bune condiţii a contractului.

Întrucât administratorul societăţii a considerat că suma cerută este nejustificat de mare, în urma purtate între martorul denunţător şi Negru Teodor, acesta din urmă a acceptat ca suma pretinsă drept mită să fie în valoare de 10.000 – 12.000 de euro”, susţin procurorii anticorupţie.

Timp de un an de zile, în perioada 2014-2015, fostul manager al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a primit 7.000 de euro de la administratorul societăţii comerciale de care aminteam anterior prin doi intermediari.

Prins în flagrant într-o parcare

La începutul anului 2015, firma martorului denunţător a încheiat cu Spitalul Municipal „Anton Cincu”, reprezentat la acea dată de Negru Teodor, un contract post-implementare cu durata de un an, având ca obiect asigurarea mentenanţei părţii software a proiectului.

În urma derulării acestui nou contract, societatea respectivă a emis mai multe facturi, care au fost refuzate la plată, invocându-se diverse motive. Ulterior, Negru Teodor le-a spus verde în faţă că nu va plăti acele facturi decât în condiţiile în care se va respecta înţelegerea iniţială, conform căreia trebuia să primească mită între 10.000 – 12.000 de euro, din care mai trebuia achitată suma de aproximativ 3.000 – 5.000 de euro.

Administratorul firmei l-a denunţat însă la DNA, iar fostul manager al Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a căzut în plasa procurorilor anticorupţie. Pe 12 aprilie 2016, Negru Teodor a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce a primit de la denunţător ultima tranşă din „datoria” pretinsă într-o parcare de la popasul Tişiţa, judeţul Vrancea, respectiv suma de 13.200 lei (echivalentul a 3.000 de euro).

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe 20 decembrie la 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei şi l-a obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Tecuci sau la Şcoala Gimnazială „Ion Petrovici” Tecuci. Instanţa a dispus şi confiscarea banilor primiţi drept mită de Negru Teodor, fiind vorba de 3.000 de euro şi 18.000 de lei.

Sursa: adevarul.ro

Fii tu primul care comentează on "Negru Teodor condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.