shopify
analytics tool

Mutarea bustului Domnitorului Cuza din faţa Primăriei Tecuci s-a făcut ilegal.

Mutarea bustului Domnitorului Cuza din faţa Primăriei Tecuci

*Mutarea bustului Domnitorului Cuza din faţa Primăriei Tecuci s-a făcut ilegal. Cel puţin în opinia Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi*

Potrivit unor informaţii din cadrul acestei instituţii, Primăria din Tecuci a depus un dosar cu documentaţia necesară mutării bustului din bronz în parcul din faţa Catedralei, dar că acesta a fost returnat deoarece nu era complet.

Decizia de a muta bustul din bronz al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Primăriei peste drum, în parcul din vecinătatea Catedralei (o distanţă de 20-30 de metri) a născut discuţii încă din momentul în care s-a discutat despre alocarea fondurilor necesare acestei operaţiuni. Au fost consilieri locali care s-au opus acestui proiect, dar până la urmă el a fost trecut prin plenul Consiliului local Tecuci, suma alocată de autoritatea locală fiind de aproximativ 100.000 de lei.

Mutarea, care s-a produs de curând, şi a culminat cu o dezvelire grandioasă petrecută chiar de Ziua Naţională a României, a ajuns şi la urechile celor de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură. Culmea este că dosarul nu a primit aviz favorabil, reprezentanţii instituţiei de cultură cerând municipalităţii să refacă documentaţia. În aceste condiţii, Direcţia pentru Cultură a aflat că noul amplasament a fost „inaugurat” duminică şi aşteaptă explicaţii din partea Primăriei. Nu este exclus ca în această situaţie să discutăm despre ceva mai mult decât o simplă încălcare a legislaţiei în vigoare. Aşteptăm şi noi cu interes reacţia celor de la Direcţia pentru Cultură.

Bustul ilustrului Domnitor (de cca. 1,5 m. şi realizat în bronz de Ioan C. Dimitriu-Bârlad) a fost adus de la Galaţi, pentru că acolo se ridicase un grup statuar monumental dedicat Unirii. El a fost instalat, din 24 ianuarie 1977, în latura sudică a scuarului din Piaţa civică, pe vremea când prim-secretar al Comitetului Municipal PCR de la Tecuci era gălăţeanul Dumitru Vasile. Cum din cauza unei furtuni aleea de arbuşti tuia, care se afla în spate, a fost complet distrusă, iar monumentul a rămas dintr-odată stingher, edilii vremii au hotărât mutarea acestuia, din iulie 2000, în faţa Primăriei (primar era atunci Gheorghe Lazăr).

Autor: Bogdan Nistor
Sursa: adevarul.ro

 

4 Comments on "Mutarea bustului Domnitorului Cuza din faţa Primăriei Tecuci s-a făcut ilegal."

  1. Ma tem ca lucrarea a fost edificata, cand primar era domnul Lazar mebru al P.S.D. Dar nu mai conteza tot Finkelstain trebuie sa fie vinovat asa cum Basescu e vinovat pentru incompetenta lui Ponta. Lasa ca in locul statuii se va monta cel mai mare patinoar din lume. Tecucenii chiar simteau lipsa unui patinoar. Dar oricum si acesta este un vechi proiect de a lui Finkelstain ca toate celelate in desfasurare. Mai este un pic si Primaria junge la stadiul de inainte iunie 2004. Ca bine mai era pe vremea PSD -istului Lazar. 4 ore pe zi apa rece la robinet, 2 ore dimineta si 2 ore seara.

  2. Cum cred ca ilegala este si demolarea Monumentului Eroilor Revolutiei, din fata gradinitei.
    Iar mutarea nu a avut loc unei furtuni ci datorita faptului ca primarul Gheorghe Lazar si arhitectul sef al orasului de atunci, voiau saprelungeasca str. Cuza Voda, taind parcul pe langa Catedrala si sa iasa in fata primariei. Cum nici agentia de mediu si nici populatia si Episcopia nu au fost de acord cu taierea copacilor – atunci dezbaterile publice erau adevarate, si se tineau cont de ele, nu ca acum – sa realizat doar mutarea bustului domnitorului, masacrarea parcului fiind realizata de actualul primar.

    • compulsivo-pedantul gramatical al II-lea | 4 decembrie 2013 at 15:54 | Răspunde

      @Geru, bine zici ”cred că ilegală este și demolarea Monumentului….” cu siguranță nu știi că ilegală a fost lucrarea de amplasare a monumentului respectiv în acel loc, un moft al lui Garoafă pe atunci la PUR. Pentru confirmare îl rugăm pe dl.admin să-i ceară lămuriri amănunțite fostului primar, dl.Finkelștain.

  3. Trandafir de Tecuci | 4 decembrie 2013 at 07:41 | Răspunde

    Pe soclu ,in afara de numele intru-totul dezvelitorilor apare firma popii „mana-ntinsa” Forda. Peste cativa timp ,cand popa va fi uns manuitor de bani la Catedrala ,poate Cuza se va intoarce de unde a plecat ca sa nu-i faca umbra maritului local.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.