shopify
analytics tool

Moment de bilanţ al colocviului de jurnalism

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=rp6nHKatr4U[/youtube]

A şasea ediţie a colocviului de jurnalism şi comunicare s-a încheiat. Joi, 31 mai, a avut loc evaluarea finală a colocviului, în foaierul sălii ”Ion Petrovici”, în prezenţa organizatorilor şi a elevilor tecuceni. Coordonatorii acestui proiect interjudeţean, care i-a angrenat atât pe elevii de la clasele de filologie/jurnalism ale colegiului tecucean ”Calistrat Hogaş”, cât şi pe cei de la Colegiul Naţional “Costache Negri” Târgu Ocna, Liceul Teoretic “Emil Botta” Adjud şi Liceul Teologic “Fericitul Ieremia” Oneşti, sunt prof. Vladimir Radu şi Viorel Burlacu iar parteneri încă de la începuturi Valeriu Precupanu şi pr. Constantin Velicu, specialişti producţii foto/video. În cadrul colocviului, elevii au participat la conferinţe de presă cu autorităţi, au desfăşurat diferite lucrări aplicative la Slănic Moldova, unde au avut ca invitaţi specialişti în domeniu: Sorin Pâslaru, redactor-şef la Ziarul Financiar, Nicoleta Crânganu, lect.univ. dr la Facultatea de Jurnalism Galaţi, Carmen Olaru şi o echipă de la TVR Iaşi. Joi, şi-au reamintit, au retrăit prin intermediul materialelor video o parte din momentele cele mai importante.

“Lumea fotografiei pe internet” – Ştefan Andronache

Întrunirea a debutat cu prezentarea cărţii “Lumea fotografiei pe internet” şi a autorului ei, de către directorul Casei de Cultură, Viorel Burlacu. “Ştefan Andronache este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. El este cel care a aşezat cu profesionalism arta fotografică aici la Tecuci într-un cadru naţional şi internaţional. Este organizatorul singurei gale internaţionale de fotografie desfăşurată la Tecuci. Are peste 20 de expoziţii personale. În 2008, la Bienala Mondială de la Oradea a fost distins cu Menţiunea de Onoare a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Artiştilor Fotografi… Vă recomand să lecturaţi cartea, este un îndreptar foarte bun pentru cei care vor să facă artă fotografică. În paginile ei a adunat 3000 de site-uri în legătură cu arta fotografică”, a spus Viorel Burlacu. ”La vârsta voastră am pus pentru prima oară un aparat foto în mână, un Smena. Locaţia era de vis: Moscova. În clasa a XI-a am avut şansa de a câştiga un concurs şi am călătorit timp de 10 zile în fostul URSS. Călătoria mi-a trezit gustul pentru colecţionarea de cărţi poştale ilustrate şi fotografie… Fotografia este o boală de care nu mai scapi niciodată…Cu 6 ani în urmă pr. Velicu şi Valeriu Precupanu m-au determinat să renunţ la fotografia clasică pentru cea digitală… Am intrat pe diverse site-uri pentru a vedea cum sunt privite fotografiile personale, am descoperit o suită de site-uri, am realizat o serie de fişe şi m-am gândit ce-ar fi să fac pentru alţii un ghid. Site-urile sunt grupate pe domenii de interes iar în partea a doua se află cei mai buni fotografi ai lumii”, a declarat autorul.

Cele mai importante branduri ale Tecuciului

Colocviu-jurnalism-2012_tecuci.eu  Pentru că tema colocviului de anul acesta viza brandurile locale organizatorii au profitat de prezenţa prof. Ştefan Andronache, autor a peste 20 de cărţi (biobibliografii, monografii etc.) pentru a aduce în discuţie acest subiect. “În sec. XIX Tecuciul era cunoscut pentru covrigii săi, remarcaţi şi de Alecu Russo, pentru vinurile din jurul Tecuciului (vinul roşu de Tecuci s-a băut la sărbătoarea Mănăstirii Putna la care a venit şi Mihai Eminescu). De asemenea iarmarocul de la Tecuci era foarte vestit, fusese remarcat în Cronica Ghiculeştilor încă din sec XVII. Brandurile sec. XX au fost: şcoala de pilotaj, una din cele mai bune, fabrica de conserve, cea mai mare din sud-estul Europei, Societatea de Ajutor Reciproc Unirea, una din cele mai vechi, dacă nu chiar cea mai veche din ţară. Tecuciul era cunoscut ca oraşul trandafirilor, luând premii la competiţiile naţionale. În secolul XXI: Grădina Publică – Parcul Central, borşul…”, a explicat prof. Andronache.

Opinii

Profesorul Vladimir Radu a oferit elevilor şi tuturor celor care s-au implicat certificate care atestă participarea la colocviu. Viitorii jurnalişti şi-au exprimat ulterior opiniile în legătură cu colocviul. ”A fost o experienţă deosebită. Nu participăm în fiecare zi la o conferinţă de presă. Am învăţat cum să redactăm o ştire. E ceva diferit de ceea ce facem la şcoală”, a mărturisit eleva Ionica Bălan. Profesorul Radu a adăugat că următorul colocviu va fi gândit la un nivel superior.

În cadrul evaluării au fost vizionate un material video, în care pr. Velicu a surprins aspectele amuzante ale colocviului, şi reportajul realizat de Carmen Olaru, difuzat pe TVR.

Fii tu primul care comentează on "Moment de bilanţ al colocviului de jurnalism"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*