shopify
analytics tool

Mircea Toader a invalidat mandatele de consilieri judeţeni ale lui Pohrib şi Diaconu

Mircea-Toader_protecuci.ro

Mircea-Toader_protecuci.ro  Din cauza scorului electoral extrem de prost înregistrat în zonele din mediul rural pe care le-au avut în subordine, consilierii judeţeni democrat-liberali Petrică Pohrib şi Vasile Diaconu şi-au pierdut mandatele. Biroul Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal, întrunit în această dimineaţă, a decis invalidarea mandatelor celor doi consilieri. Surse din rândul democrat-liberalilor ne-au spus că printre motivele invocate de conducerea partidului, în frunte cu deputatul Mircea Toader, se numără şi faptul că, în comunele de care au fost responsabili cei doi consilieri judeţeni, PDL nu a obţinut nici măcar un primar.   În cazul în care conducerea PDL va ţine cont de ordinea pe liste, cei ce vor accede în Consiliul Judeţului, pe locurile lui Petrică Pohrib şi lui Vasile Diaconu, sunt Petrişor Potec şi Ion Ştefan.

Dacă în Organizaţia Judeţeană a PDL au căzut capete, la Organizaţia Municipală, condusă de Marius Necula, este, momentan, linişte şi pace. Surse democrat-liberale ne-au spus că, pe municipiu, urmează o analiză, după care se vor lua şi măsuri.

De Corina Dobre ,  sursa: nepasadegalati.ro

Fii tu primul care comentează on "Mircea Toader a invalidat mandatele de consilieri judeţeni ale lui Pohrib şi Diaconu"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.